Actualitate

De ce se împrumută iar Bistriţa la bănci. Primarul Ovidiu Creţu: Cei şapte ani graşi s-au terminat

Salariile pe care le câştigă angajaţii din Primăria Bistriţa au golit vistieria oraşului şi nu mai sunt bani pentru investiţii, aşa încât municipalitatea va lua un credit în valoare de peste 7 milioane de lei, motivând că are nevoie de această sumă pentru a suporta cofinanţarea la 10 proiecte europene.

Întrebat de ce este nevoie de un împrumut din moment ce Primăria Bistriţa are bani pe care nu poate să îi cheltuiască, primarul Ovidiu Creţu a răspuns: „Pentru că cei şapte ani graşi s-au terminat şi, aşa cum suntem acum cu veniturile bugetare, avem nevoie de acest împrumut care se poate lua ca să putem completa veniturile la buget şi să putem derula investiţiile pe care ni le-am propus”.


„Cu alte cuvinte, domnule primar, tendinţa este de a intra în pierdere, de a nu vă mai putea desfăşura activitatea. Eu nu prea sunt de acord cu acest lucru ţinând cont de faptul că, în ultimii cinci ani, nu aţi putut cheltui bugetul anual şi nu vorbim de 5%, ci de sume foarte mari de bani. Aşa cum se poate observa pe ultima execuţie bugetară prezentată la trimestrul III, unde erau peste 10 milioane de euro necheltuiţi. Mi-este greu să cred că acel excedent de anul trecut îl veţi cheltui în trimestrul IV şi pe lângă acei bani v-ar mai trebui şi alţi bani. Voi urmări cu mare atenţie execuţia bugetului, dar ceva este putred la mijloc. Din punctul de vedere al managementului acestei afaceri numită Municipiul Bistriţa, fără acei bani – cum ne spuneţi dumneavoastră – nu vă mai puteţi descurca pentru că se termină creditele nerambursabile. Aici vă dau dreptate. Vor primi bani cei care au depus proiecte la timp. Nu am văzut nicio justificare realistă a nevoii acestui împrumut. Mai mult, aţi prezentat o listă de proiecte pe care le-aţi bugetat nu dijn credit, ci din venituri ale municipiului. Această nevoie de bani este neralistă, dar pot să fiu de acord că aţi cheltuit foarte mulţi bani din venituri proiecte care nu şi-au atins scopul, nu şi-l vor atinge şi această stare a condus la situaţia de azi”, a spus Ioan Peteleu (PNL).

În replică, primarul Ovidiu Creţu a spus: „Prin reducerea impozitului, realizarea bugetului este deficitară, iar acest lucru dovedeşte că am procedat foarte bine în anii trecuţi că am făcut economie şi avem bani ca să derulăm şi investiţii din bugetul propriu. Dacă lucrurile nu se vor schimba, vom ajunge în curând ca, din bugetul propriu, să nu mai putem face nicio investiţie. Eu sper totuşi să se schimbe lucrurile, să se schimbe cota de transfer către bugetul local, dar avem la îndemână varianta de a lua credit pentru proiectele de finanţare europeană, pentru completare. În cazul proiectelor pe care le avem de reabilitare termică la blocurile de locuinţe şi aici mai spun încă o dată că suntem campioni în regiunea de dezvoltare nord-vest, iar contribuţia noastră este importantă. Mai mult, recuperarea banilor de la cetăţeni se face prin taxe impuse pe parcursul a 3-5-7 ani în funcţie de valoare. Deci acest credit vine să acopere perioada în care avem perioada de proiectare”.

Ioan Peteleu a intervenit şi a spus: „Asta denotă faptul că proiecţia bugetară nu a fost în concordanţă cu veniturile. Legea, într-adevăr, spune că se cresc veniturile în aparatul bugetar, dar nu trebuia să le creşteţi la maxim, nu v-a obligat nimeni. Trebuia să le creşteţi atât cât vă permitea calculul respectiv. Veniţi şi spuneţi că aţi crescut cât aţi vrut salariile, dar nu mai aveţi bani de dezvoltare şi de investiţii. Mi se pare o strategie de abordare total eronată. Dacă aţi fi în sectorul privat, mâine aţi da faliment”.

Ovidiu Creţu: „Nu ţin minte să fi falimentat nici RAAL, nici Rombat pe care i-a găsit criza din 2008 cu rezerve importante de milioane de euro în bancă. Dimpotrivă, o situaţie rea şi dificilă au avut alţii care aveau credite. Noi am avut credite, am avut excedent. Creditele noastre sunt la 8% (grad de îndatorare -n.r.). Este momentul în care putem să luăm un credit foarte uşor şi eu cred că asta este o politică foarte bună atunci când ai probleme. Bugetul anului 2019 sper să fie diferit, dar eu apreciez că strategia bugetară a fost bună şi am putut să lucrăm la obiectivele care nu au fost blocate din motive procedurale. Aceşti bani vor fi recuperaţi de la cetăţenii care au apartamentele reabilitate termic, unii vor plăti 3 ani taxe, alţii 5, alţii 10. Deci nu avem o limită la sfârşitul anului 2020″.

Primăria Bistriţa a motivat nevoia de a se împrumta prin aceea că are semnate 12 contracte pentru proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană din perioada de programare 2014 – 2020, în valoare totala de 95.004.004 lei, iar un număr de 20 proiecte în valoare de 327.425.162 lei se prezintă în diferite faze de evaluare, precontractare şi contractare. Pentru un număr de 10 proiecte există contracte de execuție care conform graficelor de execuție conțin lucrări care se vor realiza în anul 2019. Valoarea cofinanțării cheltuielilor eligibile şi neeligibile pentru cele 10 proiecte este de 7.370.133 lei.

Contractarea împrumutului se va realiza pe o perioada de maxim 10 ani, iar dobânda se va calcula avându-se în vedere rata ROBOR la 3 luni din ultima zi lucrătoare a lunii anterioare autorizării împrumutului la care se va adaugă o marjă de 2,5 puncte procentuale aferenta scadenței propusă.

Gradul de îndatorare a Bistriţei este de 8,16% în condițiile în care gradul maxim de îndatorare stabilit potrivit Legii nr.273/2006 este de 30%. Contractarea împrumutului va duce la creșterea gradului de îndatorare a municipiului la 8,90%.

Cu votul majorităţii PSD-ALDE-UDMR, mai precis cu voturi 14 „pentru”, unul împotrivă şi două abţineri, împrumutul a fost adoptat.

Despre salariile uriaşe din Primăria Bistriţa, am scris AICI. 

Anul trecut, prin Legea salarizării unitare, s-a stabilit că salariul primarului municipiului reședință de județ va avea coeficient 9, adică 9 salarii minime pe economie, iar cel al viceprimarului – coeficient 8.

Aici Hotărârea Consiliului Local Bistrița din 24.07.2017.

22 comentarii

  • Common.
    Nu dânsul şi-a votat salariu gras pe criterii de ” performanță” şi „similitudine” cu „Europa”?
    Asta e performanța să toci banii bistrițenilor fără să se realizeze nimic notabil în municipiu?
    S-au ceea ce s-a realizat -pârtia de schi Utopia bistrițeană – s-au fuşărit lucrări pe bani grei care necesită la nici un an de la „darea în folosință” bani suplimentari dar şi tribut în vieți umane.
    PSD-ul e toxic.
    Mentalitatea lor e de a restricționa drepturile concetățenilor, promova camarila proprie incompententă, căpuşa bugetele ca şi paraziții .
    Acum au inventat o nouă formă de a parazita. Emisuni de titluri cu dobânzi atrăgătoare a căror scadență o plasează pe viitor. Schemă de tip Ponzi statală. Vă dați seama au nevoie de bani astăzi ca să-şi onoreze fantasmagoriile , incurajează populația să cumpere bucăți de hârtie cărora ei singuri le-au stabilit valoarea fără nici o legătură cu piața economică şi plasează scadenț pe viitor.
    Atât ştiu, să toace bani aiurea.

    • Propaganda asta USR este trâmbițată toată ziua la televiziunile SRI-ului, nimeni nu mai pune botul la lăturile tale ! Nu ești decât un mic stalinist infatuat ! Ești un tonomat de jigniri, lozinci și clișee.

  • Mă aştept la cele -70 dislikeuri automate.
    Băieții manipularea online de tip Internet Research Company à la Putin nu prosteşte populația cu un efect de bandwagon social sau intimidare.
    Răsfirați, băieți răsfirați , anchete se fac pe Ip-uri folosite de la aceiaşi adresă fizică…sau virtuale…Iar undeva dacă pentru dislike-urile masive sunt plătiți bani se pot retrasa.
    Am observat fenomenul că persoanele care îşi exprimă opinia liberă sunt căutate să fie discreditate.
    Funcționează pentru proşti, nu pentru oameni cu un minim de inteligență.

    • Pot să am -1x e la puterea n.
      Că tot valori nule reprezintă.
      Fericit dl creator de zerouri?
      😉
      PS Un like de la o persoană cu bun simț, onest valorează un milion de dislikeuri de-ale voastre.
      De generat un milion de clickuri orice liceean poate.
      Dar când e vorba de a nu minți şi de a fi onest, puțini o fac.
      Iar voi din spatele dislekurilor, nu aveți cultura asta.
      Vă pricepeți la a genera dislekuri şi milioane de emigranți.

    • Căcău dradule ! Pentru un gânditor și filosof cum te-ai autointitulat, dacă mai lucrezi puțin la ortografie și la exprimare poți trece în clasa a V-a.

    • Plimbă ursul pe câmpia greşelilor gramaticale sau scrie ceva mai bun şi concis pe subiect.
      Hai că poți.
      Nu te limita.
      Cât despre USR , nu sunt membru , dar simpatizez partidul mai mult decât Partidul Social 1Degenerat .
      Au o resursă umană educată peste media primarilor cu cizme care îşi promovează localitatea cu o sticlă de țuică şi poveşti nemuritoare despre un trecut glorios prefabricat.
      O privire pe lista lor de la europarlamentare.
      Imperfecți desigur dar mai buni decât pupincuristul clasic de la PSD.

  • Dacă aş în opoziția politică nunicipală aş trimite la fiecare bistrițean un plic negru în formă de sicriu pe care scrie Bugetul cu dl Crețu à la Dracula tolănit pe el.
    Repeta exercițiul cu vampiru şef de la Tel Drum.
    Şi explica ce s-a făcut, cu ce costuri dar mai ales ceea ce nu s-a respectat.
    Că tot ei au dat tonul la campanii politice negative cu manipulări mediatice , promisiuni fantasmagorice fără studii de impact.
    Şi consideră banii românilor, puşculița lor.
    4 milioane de români emigrați e performanța ultimă.
    Acum vor să-i trateze ca şi pe oile de la stână.
    Să schimbe păşunea ..da să vină la țarc să fie mulşi. Cu ciobanu fiscal şef-n frunte.
    Da e frustant că economia şi societatea pierde resursa umană ,dar e ipocrit şi stupid să nu realizezi că persoana ta şi partidul tău de doi bani sunt artizanii şefi al propriilor nerealizări.
    Între timp PSD-iştilor chiar aşa nu vi se pare că între voi vă sacrificați cu cuțite pe la spate?
    Sunteți un partid de Brutuşi la care selecția se face pe criterii de ipocrizie umană.
    Metaforic mai degrabă un trib de canibali politici, când nu mai aveți hrană( bani de la buget) vă mâncați intre voi.

  • CC. ati zis foarte bine ce ati constatat la comentarile de pe acest online. Din pacate nu exista o triere a celor care si-au facut o preocupare ca in ceas de seara si nu numai, sa isi afiseze impostura si sub diferite nume ascunse jignesc, ataca si improasca cu venin exact dupa stilul neo-bolsevic marca psd. Sunt de o buna bucata de timp o tinta preferata a unor trepadusi calificati pt. asta care fac parte din aparatul de propaganda asa zis socialist. In fond ei sunt niste milogi la un partid care functioneaza pe persoana fizica.

    • Să înțeleg că numai tu și Căcău aveți dreptul să jigniți și să împroșcați cu dejecții pe cine nu e de acord cu voi ! Când sunteți atacați, vă smiorcăiți ca niște fețițe.

  • Reduceti salariile la bugetari si mai dati afara din personal din primarie ca sunteti prea multi si incompetenti prin birouri. Ati angajat tot felul de pile care nu au reusit la examene. Au fost angajate la alte primarii de comuna si s-au transferat ca si competente la primaria bistrita. Nu-i asa Andreea?

  • Mai dati afară din trântorii din primărie. Și prima data incepeti cu voi, coioților. Plânge pușcăria după voi , tovarășilor din primărie. In afara de jaf și furturi nu e nimic în capul vostru.

  • Vine Crețu, seamănă panică,
    Bărbierește lumea botanică,
    Taie panglici, retează burice
    Țaca-țac, parcă joacă popice.
    Sprinten ca cucu la sânziene,
    Spurcă și parcuri și arteziene,
    Prinde secera, saltă ciocanul,
    Alungă din cetate dușmanul,
    Pune pârtii pe dealul de tină,
    Duce ninsoarea peste colină,
    Trage cu tunu, bate-n covată:
    – Unde-s nămeții de altădată?
    Copil teribil cu farse ghidușe
    Plantează prin ringuri țepușe
    Și-n inima urbei, marele cort.
    Astfel, Bălane, veacul e mort,
    Iar dacă vede că tu nu judeci,
    Ovi suflă potcoave de pureci
    Și scoate podul acva-prostirii,
    Precum purcelul răspovestirii
    Crescut cu lapte, coji și tărâțe,
    Montează singur opt veverițe
    Aplaudat de… preaprefăcuții
    Care plimbă la Bistrița struții.

  • Eu tot încerc să-mi îmaginez cum poate sta cocârjat Crețu peste cele opt veverițe și nu prea reușesc. Un grup statuar în Piața Petru Rareș ori mai bine în fața Primăriei Bistrița, valorificând tema asta, ar lămuri situația.

  • Da!!! Ar trebui scoasă carte, dar să fie pe hârtie moale ! Și lansarea volumului să fie în WC-ul gării, o locație foarte portivită pentru poeții de kkt.

  • Din textul de mai sus, deși se vrea ironic, primarul nu iese absolut deloc rău, dimpotrivă. Primarul apare om sprinten, viril, întreprinzător, chiar deștept deoarece își domină de departe toți adversarii. Dacă iese cu poezia asta în campania electorală Crețu câștigă sigur încă un mandat.

  • Din posura unui jurnalist, proprietar de ziar aş investiga sursa seriilor de thumbs down la adresa unor comentarii critice la adresa puterii politice locale.
    E chiar una atac la presa liberă , o formă de cenzură mult mai subtilă, discreditarea părerilor pentru a creea o imagine favorabilă comanditarilor.
    M-aş interesa dacă în spatele acțiunilor sunt:
    -oameni obişnuiți, cu păreri contrare
    e foarte ok să-şi explice dezacordul sunt decizii care țin de libera conştiință a fiecăruia
    -spammeri din categoria haterilor. Ok la limită e un deranjat mintal care utilizează instrumente online pentru a-şi impune părerea. Sunt normali şi ăştia.
    -instituții sau firme specializate pe ordin politic. Oops aici ar fi o problemă. Nu poți utiliza puterea unui stat sau statutul unei organizații ca să îngrădeşti sub orice formă libertatea de exprimare. Iar dacă în legătura între dislike-ul automatizat şi entitatea respectivă e de natură monetară…bingo..ori e poliție politică, ori spam, caz de cercetat de autorități inclusiv cele electorale , americanii în USA s-au fript cu ruşii prin aceleaşi metode de manipulare online.
    Deci băieții fetele de la butoaneke de dislike vă puteți risca cariera şi libertatea în cel mai negativ scenariu.
    Revin 🙂

  • Ohh …înțeleg încrâncenarea.
    85% din PSD e cu musca pe căciulă.
    85 de procente din partidul care conduce România la ora actuală au sunt implicați într-o formă de anchetă după declarațiile noului secretar general Codrin Ştefănescu.
    Vă dați seama de dimensiunea dezastrului capitalului uman ( corupție generalizată, şpagă nepotisme ce aduc incompetență la capăt de linie).
    E groasă rău.
    Nu mai e partid.
    E Mafie.

  • Tovarase ; unde ai vazut dejectii semnate de mine. Gresesti din nou pt. ca esti pus sa o faci, esti manat de la spate ca o oaie. Si OAIE este dejectie ?

  • Defapt creditul e pentru salariul lor !!! E simplu si logic, daca nu isi faceau salariile astea „nesimtite” ramaneau bani pentru dezvoltare si investitii. Votatii in continuare sau mai rau stati acasa si nu mergeti la vot, ca „Ei” nu fac aceias greseala, ca de la anul vor creste taxele si impozitele casa aiba bani pentru salariile lor, e simplu si logic. Deci noi tinem in spate „capusele” astea si mai mult de ata le si toleram.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS