Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud anunță faptul că, pentru acest sezon, 19.680 de doze de vaccin antigripal au fost recepționate în trei tranșe, distribuite de îndată medicilor de familie pentru administrare.
În plus, a fost recepționat și un număr de 850 de doze pentru nou-născuți.
Mai sunt așteptate încă două tranșe cu un total de peste 10.000 de doze de vaccin.
Pentru sezonul 2020-2021, Ministerul Sănătății a achiziționat 3 milioane de doze de vaccin antigripal, o cantitate dublă faţă de anul trecut. În România sunt autorizate pentru a fi puse pe piață trei vaccinuri gripale: Vaxigrip, Influvac, disponibile sub formă de seringă preumplută, și Fluenz, sub formă de spray sau aplicator nazal.
Cererea de vaccin gripal a crescut foarte mult în acest an față de cel trecut, ceea ce a dus la o majorare cu aproximativ 50% a numărului de doze vândute. Conform unei analize a Consiliului Concurenței, în perioada august – octombrie s-au comercializat aproximativ 1,1 milioane doze de vaccin gripal, din care 75% au fost distribuite prin Programul Național de Sănătate, diferența fiind vândută pe piața liberă, prin farmacii.
La „eroiii” din prima linie.
Prima vaccinare trebuie facuta pana in 6 dec. impotriva Ciumei rosii.