Peste 4,7 milioane de ambalaje au fost returnate în prima lună din an de locuitorii județului Bistrița-Năsăud. La automatele de reciclare sau în magazine, oamenii au dus preponderent ambalaje din plastic, pe locul al doilea fiind sticla și pe trei dozele din metal.
Potrivit unei raportări a RetuRo Sistem Garanție și Returnare, locuitorii județului au returnat în luna ianuarie 2025, 1,9 milioane de ambalaje din plastic, 1,54 milioane de sticle și 1,27 milioane de ambalaje din metal.
În total, din județ au fost ridicate și transportate la centrele de colectare circa 500 de tone de deșeuri reciclabile.
De la implementarea Sistemului Garanție-Returnare, la sfârșitul anului 2023, plătim o garanție de 0,50 lei atunci când cumpărăm apă, răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase de la un comerciant în recipiente cu volume cuprinse între 0,1 l şi 3 l inclusiv. Apoi, ne putem recupera banii dacă ducem ambalajele la unul dintre punctele de returnare. În schimbul acestora primim valoarea garanției plătite inițial chiar dacă respectivul produs nu a fost cumpărat din acel loc.
Ziua Mondială a Reciclării se sărbătorește an an de în data de 18 martie, din 2018, de când a fost creată, pentru ca oamenii să conștientizeze importanța mediului și a reciclării pentru conservarea resurselor primare și pentru viitorul planetei.
Cele mai ridicate rate de reciclare se înregistrează în Italia (83%), Belgia (74%), Slovacia și Letonia – câte 64% fiecare.

Pe spatele privatilor, deși legea prevede investiții publice (primării, ADI) în aparate de reciclat. Însă pe cei plătiți din banii noștri îi cam doare în…