Economie

Mama consilierului PDL Alin Seserman primeşte circa 70.000 de euro să-şi facă pensiune la Măluţ

Banii europeni sunt la îndemâna oricui are o idee bună şi un proiect pe măsură. Cel puţin teoretic. În realitate însă, lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Pentru accesarea fondurilor europene se cer extrem de multe documente, iar despre unele dintre acestea unii aplicanţi nu ştiu nimic. Cei care sunt mai bine informaţi au succes. Printre ei şi mama consilierului municipal PDL Alin Seserman, care a primit 70.000 de euro să amenajeze o pensiune în satul Măluţ.

Prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), Măsura 313 “Încurajarea activităţilor turistice”, s-au scos la bătaie peste 544 de milioane de euro. Din aceştia, 9,5 milioane de euro reprezintă alocarea financiară aferentă schemei de garantare pentru IMM-uri, 20% contribuţia Guvernului României şi 80% a UE.

Conform APDRP, Măsura 313 a fost instituită pentru „îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale” şi are ca obiectiv general dezvoltarea activităţilor turistice în zonele rurale care să contribuie la creşterea numărului de locuri de muncă şi a veniturilor alternative, precum şi la creşterea atractivităţii spaţiului rural. Nimic rău până aici numai că pe lista proiectelor din Bistriţa-Năsăud aprobate se numără prea puţine din zone cu adevărat turistice.


Vom găsi pe lista primăriilor cu proiecte aprobate numeroase comune conduse de primari PDL, câteva de alte culori politice, mai multe firme (unele din sfera de influenţă a PDL) şi foarte puţine persoane fizice. Printre acestea se află însă şi mama consilierului municipal PDL Alin Seserman şi totodată a fostului subprefect PNŢCD Marcel Seserman, în prezent bibliotecar la Biblioteca Judeţeană, Rafila Seserman, care a primit o finanţare nerambursabilă de circa 70.000 de euro ca să construiască o pensiune agroturistică în satul Măluţ.

Potrivit proiectului, Rafila Seserman va trebui să contribuie, la rândul ei, cu diferenţa de bani până la peste 100.000 de euro şi să atragă cât mai mulţi turişti în această localitate.

Dacă la Valea Blaznei, Şanţ, Colibiţa sau Rodna se poate admite ipoteza dezvoltării turismului, în schimb, la Măluţ (vizitat o singură dată în an de fiii satului cu ocazia sărbătorii cireşelor) este foarte puţin probabil că se va întâmpla minunea. Cu toate acestea, nu avem dreptul să subestimăm puterea de convingere a nimănui. Poate că acesta este doar începutul pentru ca satul de pe malul Someşului Mare să devină o veritabilă destinaţie turistică în stare de pună în umbră chiar şi mult căutata localitate Cireşoaia, patria fructelor de toate felurile, de la cireşe, la mere, pere şi prune.

Oricum, merită să reţinem că, din cele 43 de proiecte pe Măsura 313 aprobate pentru judeţul nostru în valoare de peste 38 de milioane de euro din care nerambursabili peste 26 de milioane de euro, 11 sunt accesate de către firme, 21 de către comune şi abia 11 de către persoane fizice, printre norocoşi numărându-se şi mama consilierului municipal PDL Alin Seserman.

Potrivit unui document postat pe site-ul Agenţiei de Protecţie a Mediului, încă de la sfârşitul anului 2010, Rafila Seserman a primit undă verde de la mediu, respective de la Ştefan Mureşan, să-şi construiască pensiune agroturistică la Măluţ. Potrivit proiectului, aceasta va avea 181,68 m2 şi şapte locuri de parcare. Regim este P+M, iar capacitatea de cazare de 14 locuri în şapte camere. Clădirea va fi alimentată cu apă, iar pentru ape menajere se va folosi o fosă septică. Încălzirea spaţiilor se va realiza cu centrală termică pe combustibil solid (lemn).

Contactat în legătură cu acest subiect, consilierul municipal Alin Seserman a declarat pentru Timp Online că proiectul, conceput de Marcel Seserman, fratele său, a fost depus încă de acum doi ani.

„Din câte ştiu, l-au depus în 2010. Atunci nu prea erau mulţi interesaţi de această măsură. În judeţ, a mai depus o singură persoană, în afară de mama mea, din Dumitra, dar care nu a mai continuat. Proiectul l-a făcut fratele meu Marcel şi l-a depus în numele mamei noastre fiindcă întrunea astfel un punctaj mai mare fiind femeie din mediul rural. În mod concret, alt frate al meu se ocupă de amenajarea pensiunii. Acum sunt la faza proiectului tehnic. Nu ştiu exact în ce etapă se află. Între timp, tot mai multă lume a început să depună proiecte pe această măsură. Din câte am înţeles de la colegul meu Gheorghe Tuţă, consultant pe fonduri europene, sunt peste o sută de cereri şi criteriile de selecţie sunt mai aspre”, a declarat Alin Seserman.

Consilierul municipal PDL Gheorghe Tuţă este unul dintre consultanţii pe fonduri europene cu cea mai mare rată de success la Agenţia de Plăţi Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) unde e încă şefă Monica Miclea, care face parte, cel puţin teoretic, din conducerea organizaţiei de femei a PDL Bistriţa-Năsăud. Surse politice o dau drept plecată la PNL ca să îşi păstreze funcţia.

Cristiana Sabău

   

6 comentarii

  • E aceeasi piveste ca si pensiunile facute pe fonduri SAPARD. Declari ca vrei sa cresti potentialul turistic si in functie de cine esti..primesti sau nu banii. In Malut sunt locuri frumoase de vizitat: o biserica veche, cum se mai gaseste doar in foarte multe sate, o balastiera si se poate organiza un traseu al satului, care dureaza cam o ora cu pauze de tigara pentru fumatori. In rest…numai de bine pentru beneficiarii fondurilor de acest gen! Felicitari!

  • Invidia, boala grea.
    Nu prea merita sa comentezi astfel de subiecte, n-ai de ce, asa ca eu pe aici is cu alta treaba: iar mi s-a blocat ip-ul, dupa un comentariu postat ieri la articolul cela cu biserica si statul, si nu precep de ce?
    Daca trebe sa ma declarati persona non grata, ziceti-mi, si io nu mai deranjez.

  • Astea sint afaceri de familie pe linia Tuta-Miclea si mai este unul Chiuzan sef acolo de la PNTCD sau de la PDL,cu care se lauda Seserman cum cica ar fi omul lor.Se zice ca Seserman ar detine o firma de constructii pentru colaborare.Halal turism.

  • Foarte bine a facut Seserman. Tot ne plingem ca nu accesam fonduri europene, iar cind unul acceseaza sintem pe el la acuzat. Marcel Seserman a mai accesat fonduri in cultura, deci se pricepe sa le faca. Mai ales ca atunci, la inceput, nu s-a prea inghesuit nimeni la astea de turism, de pensiuni, i-a fost mai usor presupun. Si apoi sa nu fim rai: de la Malut la Baile Figa sunt citiva km, Somesul peste vara e plin de pescari, peisajul este foarte frumos, etc. Felicitari

  • Nu ar strica sa faca mai multi acelasi lucru. Au gindit foarte bine. Dincolo, in strainatate, aproape orice localitate mai rasarita are cel putin o pensiune. Asta si este ideea fondurilor, de a ajuta satele sa se ridice la un anumit standard si trebuie laudate asemenea initiative. Ca a facut Seserman cu fratii lui, ca-i mai bine informat si interesat, nu e nici un rau. Dupa ei poate mai fac si altii si astfel inaintam si noi in a lua banii care zac la Bruxelles nefolositi. Cred ca trebuie mai degraba laudati decit sa le imputam oarece rele intentii. Toti au fost si sint liberi sa faca astfel de proiecte. Daca atunci au fost doar doua ( 2 ) proiecte depuse de persoane fizice trebuie sa spunem bine ca au depus.

  • Mda ideea este ca el a accesat aceste fonduri si apare ca finalizata pensiunea, banii sunt incasati dar in locul pensiunii este tot terent agricol :))

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS