Actualitate Recomandări

În curând încep lucrările la Casa Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu

În clădirea de pe Bd. Independenţei nr. 24 din Bistrița va fi amenajată Casa
Colecţiilor şi a Documentelor de Patrimoniu. Casa construită în 1912, în care şi-a trăit ultimii ani de viaţă fratele poetului naţional Mihai Eminescu, Matei Eminescu, a aparţine acum Bibliotecii Judeţene ”George Coşbuc”. Clădirea va găzdui evenimente culturale și va avea funcție muzeală și de arhivă, ținând în grijă exemplare valoroase de carte de patrimoniu.

Managerul Bibliotecii Județene, Ioan Pintea, a mers alături de echipa de proiectanți la viitoarea Casă a Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu. El a anunțat că în curând încep lucrările de restaurare.


Clădirea este destinată unei biblioteci specializate, cu săli de expoziţii, săli de cercetare, colecție de carte veche, o secție de carte nouă (istorie literară, lingvistică, etc.).

Vor fi amenajate săli speciale pentru manuscrise, dactilograme şi cărţi care au fost donate Bibliotecii Judeţene (Eugen Lovinescu, Ion Marin Sadoveanu, Nicolae Manolescu, Nicolae Balotă, Mihai Zamfir, Petru Poantă, Dorin Tudoran, Viorica Nișcov, Andrei Marga, Eugen Munteanu, Ruxandra Cesereanu, Corin Braga, Ion Oarcăsu, Zaharia Sângeorzan, etc.). Nu vor lipsi publicaţiile şi cărţile cu autografe de la mari personalităţi culturale.

Clasicii literaturii române, născuţi în judeţul Bistrița-Năsăud (Andrei Mureşanu, Liviu Rebreanu, George Coşbuc, Ion Pop Reteganul, Veronica Micle, etc.) vor avea şi ei săli în care le va fi expusă opera. Instituţia va fi nu doar o bibliotecă înzestrată cu colecţii personale de carte şi manuscrise, în care se va putea cerceta (elevii şi studenţii având oportunități pentru a elabora lucrări de specialitate), dar şi o instituţie ce va fi integrată în circuitul turistic, astfel încât toţi cei interesați să poată intra în contact cu colecțiile și documentele de patrimoniu expuse aici.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=3326312894261219&id=1435775989981595

4 comentarii

  • Asa , da.Pana nu ajunge cladirea in paragina ca cea care a gazduit inainte Biblioteca Judeteana.Toata recunostinta pentru cei care au initiat acest proiect.Mai sunt inca oameni care se gandesc si la altceva inafara de bani.

  • De când la conducerea judetului Bistrița-Năsăud se află Radu Moldovan, orasul Bistrita a intrat in epoca improvizatiilor. Totul a inceput prin mutarea Bibliotecii Judetene in sediul fostei filiale a BNR, după ce clădirea respectivă a fost reabilitată in mandatul lui Liviu Rusu si pregătită să gazduiască un muzeu de artă religioasă, la dorinta IPS Bartolomeu Anania.
    Răducu nu a mai tinut seama de destinatia clădirii gata reabilitată si a mutat aici Biblioteca Judeteană in cuda faptului că spatiul era insuficient pentru nevoile bibliotecii, iar ulterior a improvizat aici o constructie anexa pentru depozitul de carti, inghesuită in curtea respectivă. Dar cu toate astea bibliotecă nu are nici acum spatiu suficient si astfel s-a ajuns la „Casa Colecțiilor și a documentelor de patrimoniu” pentru depozitarea unor exemplare de carte veche, dar si a câtorva manuscrise ale unor scriitori contemporani donate bibliotecii judetene, prin repartizarea clădirii de pe Bul. Independentei- 24, unde a functionat Casa Corpului Didactic (vezi: http://www.rasunetul.ro/casa-corpului-didactic-s-mutat-internatul-liceului-forestier-vezi-ce-se-va-intampla-cu-sediul-de-pe)
    Si iată că dintr-o improvizatie in alta, s-a ajuns ca Biblioteca Judeteană să fie imprăstiată in mai multe imobile din oras, fără să aibă un sediu unitar. Desi a existat un proiect si o locatie pentru o clădire nouă si spatioasă pentru Biblioteca Judeteană, chelnerul Răducu a preferat improvizatia, fiindcă el nu prea are treabă cu cartea (Vezi: https://www.youtube.com/watch?v=MLutG84S4Yk).

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS