Actualitate

În dimineaţa zilei de Paşti, copiii de pe Valea Bârgăului au adunat multe ouă roşii şi turtiţe (FOTO)

Obiceiul numit "Umblatul după ouă" este păstrat în continuare pe Valea Bârgăului unde în dimineaţa zilei de Paşti copiii, îmbrăcaţi cu hăinuţe noi, pleacă în grupuri mici pe la casele oamenilor să le dea vestea bună că a înviat Hristos. Sunt primiţi în fiecare casă, unde li se dăruiesc ouă roşii şi turtiţe.

Bârgăuanii stau întreaga dimineaţă de Paşti pe la porţi să îi vadă pe copii venind şi să le iasă în întâmpinare, pregătiţi cu multe ouă roşii şi turtiţe. Coşuleţele sau plasele devin astfel mai grele de la o casă la alta.

copii dupa oua 2 copii dupa oua 3 copii dupa oua 4 copii dupa oua 5

Originile „umblatului după ouă” sunt vechi şi fac trimitere la veacurile precreştine în care Anul Nou era sărbătorit primăvara, la începutul lunii martie, conform calendarului lunar. Oul, considerat prototipul seminţei, vopsit în culoarea sângelui viu, simbolul vitalităţii, al sănătăţii şi al regenerării, avea rol de mesager al începutului unui nou ciclu de viaţă şi al unui nou ciclu agrar. El era dăruit, purtând toate aceste semnificaţii, membrilor familiei şi apropiaţilor, mai ales copiilor, în multe comunităţi arhaice de pe cuprinsul Europei, spun etnologii care au studiat fenomenul.

Simbolismul regenerator al oului roşu este transferat, în ziua de Paşti, copiilor – fiinţe pure, menite să asigure perpetuarea propriului ,,neam” şi a comunităţii în care s-au născut.

Chiar dacă anul acesta numărul copiilor care au umblat după ouă a fost mai mic, totuşi tradiţia nu a dispărut.

copii dupa oua 6 copii dupa oua 7b copii dupa oua 8 copii dupa oua 9

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS