Actualitate

În judeţ se organizează peste 60 de concursuri gratuite. ISJ nu vrea să mai audă de cele cu taxă

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Bistriţa-Năsăud a anunţat că, anul acesta, vor fi 61 de concursuri şcolare gratuite aşa încât nu se justifică niciun alt concurs cu taxă. Punctul de vedere al instituţiei poate să se schimbe doar dacă vor exista propuneri din partea consiliilor consultative de la anumite discipline, însă deocamdată nu a fost cazul.

Inspectorul şcolar general Camelia Tabără a anunţat că, în calendarul Ministerului sunt prevăzute 61 de concursuri şcolare din care 27 de olimpiade disciplinare şi interdisciplinare, 25 de concursuri finanţate de Minister şi nouă concursuri fără finanţare.

„Am apreciat că e mai mult decât suficient. E oricum al doilea semestru care, oricum, va afi extrem de dens în examene şi testări de toate felurile. la un moment dat, s-a insistat pentru concursuri pentru clasele de ciclu primar. Nu credem că mai este cazul fiindcă şi clasele a II-a şi a IV-a vora vea testări naţionale şi fiecare şcoală, fiecare clasă poate să aibă o măsură a achiziţiilor pe care le are comparat cu cele naţionale. Deci, lucrurile credem noi că, încet, încet, se aşază”, a spus Camelia Tabără.

ISJ îşi va modifica punctul de vedere referitor la concursurile şcolare numai dacă un consiliu consultativ pe o anumită disciplină consideră că e nevoie de mai mult şi nu e suficient ceea ce organizează ministerul.

Reamintim că Fundaţia de Evaluare în Educaţie a demarat o acţiune prin care cere să fie reluate concursurile şcolare cu taxă inclusiv în Bistriţa-Năsăud, unde au fost interzise de către Inspectoratul Şcolar Judeţean.

“Această petiţie are rolul de a cere reintroducerea concursurilor în toate judeţele ţării, fiind un concurs naţional şi de a demonstra încă o dată legitimitatea acestora. Semnătura dumneavoastră va contribui alături de demersurile noastre ca accesul liber la orice proces de evaluare în domeniul educaţiei să nu mai fie restricţionat”, se mai arată în comunicat.

3 comentarii

  • Concursurile ministerului vizează copiii capabili de performanță (se face o selecție, așa cum se face, de la nivelul clasei la nivel județean). Concursurile organizate contra costa sunt deschise tuturor – nu trebuie să fii cel mai bun din clasă, trebuie să vrei tu (sau părinții) să te evaluezi – adică să îți măsori nivelul competențelor pe care le-ai dezvoltat până la acea dată.

  • dna inspectoare, am baiat in clasa a II-a, si aproape zilnic vine de la scoala obosit ca a dat teste la romana, mate, etc.(test de evaluare initiala, test de evaluare finala…) am vorbit la scoala si am aflat ca acestea sunt impuse. intrebarea mea pentru dna inspector este : cine impune atatea teste? ce vreti de la copiii nostrii?

  • Concursurile organizate de minister presupun selecție (copiii de nivel mediu nu au acces la ele). Concursurile constra cost permit oricărui copil să se evalueze.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS