La această remarcă nu am știut cum să reacționez. Am auzit în nenumărate rânduri să se plece din țară pentru ”un serviciu mai bine plătit”, ”o viață mai bună”, ”o școală renumită”, ”reîntregirea familiei”, ”un viitor mai sigur”, dar pentru că ”în România nu mai ai timp de Dumnezeu” așa ceva nu am mai auzit până acum. De aceea mi-am permis să adresez interlocutorului meu o întrebare ajutătoare pentru a înțelege care este legătura dintre sistemul românesc și timpul acordat divinității.
Omul, fără să realizeze și-a schimbat imediat mimica feței, s-a încruntat și cu o voce gravă a spus: ”Indiferent că muncești în mediul privat sau într-o instituție de stat, în România, nu ești lăsat să te exprimi liber, să muncești, să evoluezi, să vii cu soluții inovatoare. Aici trebuie să te supui politicului, lui trebuie să-i slujești doar pentru a obține dreptul pe care legea ți-l conferă. Ca să pot supreviețui în țara mea trebuie zilnic să mă umilesc, să mă închin și să slujesc unor oameni care ocupă anumite funcții importante în stat. Gata, nu mai vreau asta. De acum vreau să mă închin lui Dumnezeu, tot lui să-i slujesc și ca să pot să fac acest lucru trebuie să plec din țara mea. Am nevoie să mă hrănesc spiritual. M-am hrănit destul cu roade românești, precum: egoism, neîncredere, ură, lașitate, pizmă, bârfă, răutate, înșelăciune, furt. Viața mea trebuie să se schimbe, iar sufletul să mi se liniștească. Pentru a obține un trai modest, în România alerg zi și noapte fără să mai am timp și pentru alte activități, aici sunt sclavul unui sistem ce înainte de toate distruge sufletul. Plec pentru că vreau să dedic o mare parte din timpul meu divinității. Vreau să cresc din punct de vedere spiritual, vreau ca Dumnezeu să existe mereu în gândul și inima mea nu doar la slujbele închinate sărbătorilor religioase, la nunți și înmormântări.”
Auzi, pleacă din România departe de părinți și frați ca să caute hrană pentru suflet. Hm… De multe lucruri am învinovățit și eu greoiul sistem românesc, dar de distrugerea sufletului niciodată. Dar, dacă stau bine și mă gândesc…realizez că un popor sărac, împovărat de greutăți și slăbit de atâta alergare, așa cum este poporul român, uită esența vieții: dragostea față de Dumnezeu.
Claudia
Trist …….
Foarte bun articol Claudia, intradevar fara Dumnezeu venim de nicaieri si plecam niciunde …cum comentam si in articolul „O poveste despre timp” traim doar pentru a AVEA nu pentru a FI, traire care schimba automat valorile existentei noastre si pana la urma facem tot ceea ce se poate face in viata aceasta materiala …si daca nu ai cu cine impartasi …fericirea nu exista …..e simplu, indiferent cum ai privi Divinitatea, ca si mit, crez sau dragoste, ea te face mai bun.
Multumesc si Felicitarile mele … de mult nu am mai citit un asa articol…