Sănătate

Doi vârstnici au murit de pneumonie. La ce să apelăm ca să ne protejăm de bolile sezonului

Peste 4200 de pacienți au contactat boli respiratorii, iar 160 au ajuns pe un pat de spital în cursul săptămânii trecute. Conform Direcției de Sănătate publică Bistrița-Năsăud, doi vârstnici de peste 65 de ani au decedat după ce au făcut pneumonie.

”E sezonul virozelor, săptămâna trecută au fost destul de multe. Secția de Boli Infecțioase e plină, dar avem deja antrenamentul din pandemie, știm să ne reorganizăm. Probabil va fi nevoie de paturi și în ATI dedicate acestor cazuri. Vârstnicii sunt mai afectați și fac forme mai grave. La spital au ajuns multe persoane care au nevoie de monitorizare, cum sunt bebelușii sau vâstnicii. Ei pot avea o evoluție nefavorabilă. Ceilalți s-au tratat acasă. Sunt mulți copii cu gripă și cu Covid. Încercăm să luăm măsurile care se impun. Mă așteptăm ca după reluarea cursurilor să apară mai multe cazuri, dar nu sunt foarte mulți copii”, a declarat medicul Anca Andrițoiu, directorul Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud.

Potrivit sursei citate, două persoane au decedat după ce au făcut gripă, una la final de decembrie 2023 – un bărbat de 82 de ani cu multe comorbidități – iar alta luna aceasta. Avea 47 de ani, dar suferea de insuficiență renală cronică.

”Niciunul nu era vaccinat. De pneumonie au decedat în special persoane vârstnice, dar și una tânără care avea cancer”, a mai spus dr. Andrițoiu care a reamintit că e bine să punem în practică ce am învățat în pandemie: să evităm colectivitățile, iar dacă nu putem, să ne punem o mască.

”Dacă suntem, bolnavi, să stăm acasă, iar acest îndemn e valabil în special pentru părinți. Dacă copilul are simptome dimineața, înainte să meargă la școală, mai bine rămâne acasă și face tratament decât să meargă în colectivitate. În școli sper că nu au renunțat la obiceiul de a aerisi în fiecare pauză, de a face curățenie serioasă, de a avea dezinfectante peste tot. S-a mai recomandat ca, la prima oră, profesorii să facă un fel de triaj, iar dacă cineva manifestă simptome să-l trimită acasă. Eu cred că părinții sunt responsabili și nu trimit copiii la școală dacă strănută sau tușesc”, a mai spus dr. Andrițoiu.

În perioada următoare, Direcția de Sănătate Publică va primi un vaccin monodoză pentru ultima tulpină de Covid, fabricat de compania Moderna, pe care îl va repartiza medicilor de familie.

11 comentarii

  • Mda, voi ați rămas la doze, de acolo ies bani, apoi cum naiba să nu fie lumea bolnavă, când îți trebuie programare la medicul de familie, tu suferi de o boală, iar ție îți face programare peste o săptămână. Un sistem de sănătate bolnav, mai bolnav decât cei bolnavi. Suntem vai mama noastră, dar politicienii noștri ne spun că suntem bine, mai ales la alegeri.

    39
    3
    • Ce, te mai miră ceva Nelule?când însuși președintele johanis ne-o spune public că avem un stat eșuat la ce să te mai aștepți, e chiar de culmea prostiei să spui public că statul la cârma cărui te afli e eșuat, zbrrrrrrr, stai liniștit vin vremuri și mai de cacao, nu o să mai poți să-ți cumperi antibiotice fără să fi vămuit de un sistem medical la care ai cotizat o viață samd, made in rumenia.

      10
      6
  • Domnule Nelu,din pacate este sezonul bolilor respiratorii si cad victime din randul persoanelor in varsta si a celor care au si alte boli cronice,imunitate scazuta,etc…….Medicii de familie sunt supra aglomerati ,UPU la fel,….e o problema intr- adevar ! De aceea e foarte importanta profilaxia acestor afectiuni respiratorii ,sa nu se complice… Sistemul de Sanatate nu este perfect…dar unde este? Credeti ca nu se incearca toate posibilitatile? Dar, dureaza! Imi aduc aminte de acum trei ani, cand am fost internat cu Covid la Spital…. cu o forma medie, hrana era de 10 lei pe zi!Azi este dupa cate stiu 20 sau mai mult…A fost destul de disconfortant si pentru mine… am slabit vreo 8-9 kg, dar am inteles situatia! M-am facut bine,mi- am revenit 100% si sunt optimist in continuare si in legatura cu mine si cu sistemul de Sanatate! Ma vaccinez antigripal anual si am grija sa fiu cat mai sanatos, ceea ce va doresc si dumneavoastra! Cu respect,dr.MNPop

    19
    9
    • De ce se specifica daca era sau nu vaccinat? Ce rahat mai conteaza? Cat despre vaccinul anti Covid, cred ca suntem foarte multi regretam faptul ca ne am lasat vaccinati, atata timp cat am facut boala de 2-3 ori dupa vaccin.
      Nici nu vreau sa ma gandesc la aparitia vreunui cancer pentru ca deja exista posibilitatea aparitiei acestuia…. Inclusiv pe siteurile oficiale care publica studii de caz despre efectele vaccinarii cu ARN m relateaza astfel de cazuri.
      La frl cum vedem in jurul nostru persoane vaccinate cu toate dozele care fac in mod repetat atat Covid cat si gripa.
      Mai crede cineva in vaccinul ARN m????

      7
      11
  • Se procedeaza ca si in pandemia de Covid-19: cine se interneaza la Bistrita moare. Duceti bolnavii in alta parte, oriounde, numai nu-i bagati la abatorul numit SJU Bistrita!

    12
    14
    • Măi nesimțitule , n-a da domnul să ajungi pe miinile lor , să te tranșeze că la abator porci 🐷🐷🐷 🐉ce ești .

      4
      2
  • hai mă, cum? nu sunt toate roz la spital și echipa de handbal? probleme pe moșia boierului?
    El ne spune că totul merge perfect, încât vrea să ni-l dea pe sluga Lazany la primărie!

    14
    8
    • Băi don cojone…sincer…lucrezi la privat? La secția de propagandă plătită sau esti liberal sau spiralist la stat…că la 11.38 să ataci adversarul la un articol despre decesul unuia foarte in vârstă și al unuia cu comorbididati cronice e cam bătător la ochi.

      3
      3
  • Sunteti total neinformati deoarece nu stiti de unde sa va primiti stirile, nu urmariti interventiile domnului director LAZANY care a spus clar la AS tv cate mii de interventii a avut SJU Bistrita cu pacienti din toata tara care au auzit de interventiile bune si dotarile de la Bistrita.
    Vorbiti fara voi fara cap si vedeti numai negru inaintea ochilor.
    Bistrita are deja organizare excelenta cum nu au visat locuitorii asa ceva pana nu demult.
    Marele merit este al CJ dar si al domnului manager o persoana foarte apta si daruita in ceea ce face.
    Documentati-va inainte sa va expuneti prostia peste tot in spatiul public.

    22
    26
    • Nea Bălan, deși multă lume te-a acuzat de multe, inclusiv de prostie, te-am apărat de multe ori. E greu să acuzi pe cineva de prostie atât timp cât nu-l cunoști și nu ai vorbit cu el. De aceea, te rog eu, nu mai acuza lumea de prostie … acuză-i/acuză-ne de nesimțire, rea intenție sau alte păreri personale.
      Referitor la spital, mai ușor cu pianu’ pe scări … e adevărat că lucrurile stau mult mai bine decât acum câțiva ani (ar fi fost imposibil să fie mai rău), dar nu atât de bine să aplaudăm ca foca. Nosocomialele sunt tot acolo (poate mai multe și mai rezistente), asistentele sunt cam la fel de nesimțite (vorbesc de cele vechi, cele mai noi par din secolul ăsta), .se ia la greu, banii sunt cheltuiți pe prietenii…

      19
      6
  • donQ . pe langa cei care m-au acuzat de prostie personal ma simt exact invers dupa numarul de carti si articole si reportaje vizionate si citite la viata mea.
    Ma simt doctor docent fata de comentacii neasumati, neinformati care misuna aici si posteaza doar din prostie sunt convins dar si din rautate. Am adversarii mei din vremea in care faceam politica ECOLOGISTA, e o mare diferenta fata de celelalte partide .
    Putin imi pasa de ce sunt acuzat, important e faptul ca cine ma cunoaste ma apreciaza.
    Si te asigur ca foarte mula lume ma cunoaste cu adevarat.
    Ce spui tu iti multumesc ca ai luat pozitie si oricand accept sfaturi si de la altii cu conditia sa nu mi se puna in carca lucruri neadevarate si neverificate.Atunci reactionez zgomotos si nu ma las, raspund cu duritate la magarii.
    O Zi Buna !

    9
    15
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS