Actualitate

Încă două comune în scenariul roșu. Măsuri suplimentare în altele

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud introduce restricții de scenariu roșu în noi comune din județ unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori: Teaca, Șieu Odorhei.

În aceste UAT-uri, se suspendă activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.

Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.

Măsurile prevăd că, în localitățile menționate mai sus, activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru clienţii cazaţi în unităţile de cazare. Se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.

Aceeași Hotărâre CJSU prevede măsuri restrictive în Miceștii de Câmpie, Sânmihaiu de Câmpie, Rebrișoara, Șieuț, unde incidența cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1000 și mai mică de 3/1000 de locuitori.

În aceste UAT-uri, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00. Aceleași restricții se aplică și în cazul activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.

Restricţiile prevăzute de Hotărârea CJSU nr. 79/05.11.2020 se vor ridica în funcție de incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile, comunicată de către Direcţia de Sănătate Publică.

Aceste măsuri intră în vigoare în data de 6 noiembrie

În ultima perioadă, au fost introduse restricții de diferite scenarii în Bistrița (roșu), Monor (roșu), Milaș, Ciceu Mihăești, Cetate, Chiuza, Mărișelu, Șintereag (roșu), Prundu Bârgăului, Livezile, Șieu Măgheruș (roșu), Șieu Odorhei (roșu), Budacu de Jos (roșu), Dumitra, Matei, Galații Bistriței, Teaca (roșu), Coșbuc, Josenii Bârgăului, Tiha Bârgăului (roșu), Romuli, Lechința, Bistrița Bârgăului, Telciu, Năsăud (roșu), Galații Bistriței (roșu), Negrilești, Uriu, Târlișua, Lunca Ilvei, Miceștii de Câmpie, Sânmihaiu de Câmpie, Rebrișoara, Șieuț.

În cadrul ultimei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud au fost analizate particularitățile locale în funcție de situația epidemiologică actuală, fiind actualizate scenariile de funcționare pentru unele unități de învățământ.

Prin urmare, a fost adoptată Hotărârea CJSU Bistrița-Năsăud nr. 78/05.11.2020 care cuprinde următoarele modificări:

🔴 Se va aplica scenariul 3 (roșu), pentru:

-Unitățile de învățământ din unitățile administrativ teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori: Teaca, Șieu Odorhei

– Școala Gimnazială Livezile – clasa a V-a , până la data de 10.11.2020

– Școala gimnazială Livezile – clasele a VII-a A și a VII-a B, până la data de 12.11.2020

– Școala Gimnazială Dorolea – clasele VI-VII, până la data de 11.11.2020

🟡 Se va aplica scenariul 2 (galben), pentru:

-Unitățile de învățământ din unitățile administrativ teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1/1000 și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori: Miceștii de Câmpie, Șieuț, Șanț, Nușeni, Salva și UAT-urile pentru care au fost adoptate hotărâri de către CJSU, cu excepția școlilor/claselor/grupelor pentru care, prin hotărâri ale CJSU, s-a adoptat măsura desfășurării activității în scenariul 3 (roșu).

Hotărârea intră în vigoare în data de 6 noiembrie.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3197248237071311
https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3197394863723315

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS