Actualitate

Radu Moldovan: Suntem disperați, se intră în blocaj. În maxim o săptămână nu mai avem unde primi bolnavii

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Radu Moldovan, a precizat care este situația la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, aflat în subordinea instituției pe care o conduce:

”Nu vreau să sperii pe nimeni, dar situaţia în ţară este una foarte grea, extrem de critică şi i-aș transmite domnului ministru Tătaru, care ne-a spus că vor fi 1.500 de paturi la ATI, că ar fi util pentru toată lumea ca lucrurile acestea să fie făcute publice pe un site al Ministerului Sănătăţii, pentru ca spitalele să ştie unde să trimită bolnavii. În momentul de față, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa avem 105 paturi pline de peste o săptămână, iar la spitalul suport Covid din Năsăud mai sunt cinci libere. Am încercat să introducem paturi suplimentare, peste regulile de respectare a suprafeţelor, a necesarului de metri cubi de aer dintr-un salon, am deviat de la aparatura de ventilare mecanică oxigen pentru aceste paturi, dar am ajuns în situaţia în care în etapa următoare nu mai avem personal care să le deservească. Am putea să mai creăm paturi ca să tratăm bolnavii în situaţia medie, pe secţie, fără a-i duce în ATI, dar nu avem personal de specialitate cu care să facem acest tratament”a declarat Radu Moldovan într-o conferință de presă susținută la București.

Președintele CJ a menționat că la spitale nu ajung medicamente, iar personalul este epuizat. ”Medicii nu au medicamentele necesare să trateze pacienţii. La SJU Bistrița, de la începutul pandemiei, au fost tratați 1.499 de bolnavi, pe toată această perioadă am primit 300 de doze de Remdesivir, suficiente pentru 50 de pacienți. Personalul medical este epuizat, am stat 8 zile acolo, în continuare posturile sunt blocate. Dacă nu se iau măsuri de urgenţă pentru a putea întrerupe transmiterea în masă a virusului, eu nu sunt specialist, dar vin dintre oameni şi stau de vorbă cu ei în fiecare zi, în maxim o săptămână noi nu mai avem unde primi bolnavii. Degeaba a transmis Ministerul Sănătăţii către fiecare spital obligativitatea de a prelua toţi bolnavii, ea a existat şi înainte. Paturile de la UPU sunt arhipline cu suspecţi Covid, bolnavii care vin din accidente rutiere, cu infarct, cu AVC sau cu alte situaţii delicate pe cod roșu nu au unde fi trataţi pentru că paturile sunt ocupate de suspecţii Covid. Cred că se impune de urgenţă ca la nivelul conducerii ţării să se aşeze toţi factorii politici la aceeaşi masă, împreună cu specialiştii şi să găsească soluţii pentru a întrerupe creşterea care continuă cu aproape 1.000 de cazuri de la o zi alta. Altfel, sistemul sanitar românesc, în maximum zece zile, va intra în blocaj şi din păcate vom vedea şi în România ceea ce am văzut în Italia în primăvară”, a spus el.

Radu Moldovan a declarat că ”deja nu mai avem niciun loc liber la ATI”: ”SJU Bistriţa are 20 de paturi ATI, din care 13 sunt pentru cei cu Covid, iar restul pentru celelalte necesități. Am suplimentat structura cu 7 paturi. Este totul arhiplin. Dacă Ministerul Sănătății ar comunica unde sunt paturile libere Covid, am ști ce să facem cu un bolnav critic, unde îl trimitem. Cel mai mare pericol care ne paște e epuizarea personalului de specialitate. Rata de infectare la Bistrița ajuns în ultimele zile la peste 50% din testele efectuate. Noi nu mai avem unde interna nici măcar bolnavii care au nevoie de tratament. Suntem disperați, ajungem în situația să nu le mai putem oferi cetățenilor minimum de tratament”.

Radu Moldovan a adăugat că la CJ bugetul anului 2020 a avut un minus de 25% faţă de anul trecut, iar între timp a început pandemia. ”A trebuit să cumpărăm RT-PCR, echipamente, ventilatoare mecanice. Vom vedea cum decontăm banii cheltuiți, din fonduri europene. Am ajuns în luna a 11-a, în care ne blocăm pentru că ne-a fost diminuat cu 25% bugetul și a trebuit să facem cheltuieli suplimentare care nu erau prevăzute la începutul anului. Am primit cam 22-23% din necesarul de sume pentru DGASPC, iar la rectificarea din august încă 1 milion de lei, în condițiile în care în Bistrița-Năsăud, un judeţ mic, costurile lunare sunt de 4,2 milioane lei. În momentul de faţă suntem puşi în situaţia de imposibilitate de plată. Ministrul Muncii spunea că dacă președintele CJ și-a luat salariul, înseamnă că sunt bani la DGASPC. Dacă doamna Violeta Alexandru îmi spune cum pot să acopăr 4,2 milioane cheltuieli lunare cu cei 12.000 de lei cât am salariu, eu sunt dispus să renunț la salariu pentru acești oameni”.

Președintele CJ, care a avut Covid-19 și a stat opt zile în spital, a declarat că nu dorește nimănui să treacă prin astfel de situații, în condițiile în care el a avut ”o formă ușoară spre medie, cu simptome, fără probleme de lipsă de oxigen”: ”Nu am fost un pacient privilegiat, am fost tratat la fel ca toți ceilalți pacienți, am respectat procedurile, am mâncat aceeași mâncare, am primit același tratament, am fost tratat de aceiași medici”.

https://www.facebook.com/PartidulSocialDemocrat/videos/676689839655905

16 comentarii

  • Raducule tu ar trebuii sa taci, te-ai dus la centrul de cultura Dacia sa depui juramantul in fata partidului… le ce ti-a folosit adunarea??? Puteai si la CJ mai restrans… dat no …. tu esti baron.

    • Hai sa facem abstractie de culoarea politica a fiecaruia.
      Omul a trecut prin boala si banuiesc ca nu debiteaza tâmpenii ca altii care doar asta stiu sa faca de mai mult de jumatate de an.
      Pentru ei ba e alba, ba e neagra, si cel mai trist e ca unii se dau „specialisti”

      https://streamable.com/qi1s47

  • D-le presedinte , puteti rechizitiona hoteluri si vilele care nu sunt locuite.Acolo se pot face puncte de triaj si se pot trata bolnavii cu forme usoare.Oricum hotelurile nu sunt solicitate in aceasta perioada.Ar castiga si proprietarii un ban in plus.Nu cred ca nu ar fi de acord daca ar primi ceva bani.In acest mod spitalele s-ar putea degreva de o mare parte din bolnavii internati momentan.Poate nu ar fi lipsit de interes a se analiza si posibilitatea de utilizare a unor spatii aferente cazarmilor militare utilizate sub capacitate.Pentru ruperea lantului de transmitere a virusului este esential sa se identifice cei infectati , prin testari masive si apoi acestia sa fie izolati (nu , sa se izoleze , in Romania nu functioneaza acest concept ).Pana vine ceva de la Bucale s-ar putea ca masurile sa fie luate tardiv. E o parere.

    • propun casa sefului de judet sa fie propusa pentru a instala 10 paturi ATI

    • Există o distinsă doamnă de la PNL care deține 16 case, poate pune la dispoziția sistemului de sănătate câteva.

  • Eu unul ma simt mai sigur de cand PSDa votat legea Trianon. Ne apara de unguri. Covidul asta e un fleac. PSD, ca partid patriot, stie care sunt prioritatile.

  • Parca iera vorba ca avem cel mai performant spital de urgentă și cel mai utilat cu cele mai performante și de ultima generație , gargara frecția la piciorul de lemn , se moare in prostie iar omul nu are valoare .

  • Nu de plîngăcioși duce lipsă țara asta.Înainte de a fi aleși nu știați voi care face mai mult pt bolnavi.Era întrecere socialistă,care dintre Dolha sau Radu inaugurează PCR-ul.De bani vă zic eu de unde să faceți rost.Reduceți măcar la jumătate fiecare partid sumele alocate pt campanie și vă ajunge de zeci de paturi.Fapte nu vorbe,parcă era lozinca.Ați uitat?
    PĂREREA MEA!

  • ȘTIȚI CE DOARE CEL MAI MULT, CĂ VOI POLITICIENII INDIFERENT DE CULOAREA POLITICĂ SUNTETI NUMAI PENTRU VOI. NICI UNUL, DAR UNUL NU VĂ GÂNDIȚI LA COPII, LA BĂTRÂNI SI LA BIEȚII OAMENI CARE LOCUIESC LA BLOC, CU CE O SĂ ÎȘI ÎNTREȚINĂ FAMILIA, CUM O SĂ ÎȘI EDUCE COPIII, CUM O SĂ ÎȘI INMORMANTEZE PĂRINȚII. BINE CĂ AVEM PÂRTIE DE SCHI, SALĂ POLIVALENTA SI CATEVA FIRME DE PARTID CARE SE INFRUCTA DIN BANUL PUBLIC. SI VĂ MAI POSTATI SI IN VICTIME. CÂTĂ NESIMȚIRE SI NEPASARE SĂ AI ?

  • Spitalele sunt pentru oameni bolnavi din punct de vedere fizic, iar bisericile sunt pentru tratarea bolnavilor din punct de vedere metafizic. Bistrita e deficitara la nivelul numerelor si a dotarilor spitalelor, dar a da vina ca sunt construite biserici, e o aberatie. Vina e a administratiei care nu a avut viziune de dezvoltare, de construire de spitaluri noi, ci doar de reabilitarea spitalului judetean.

  • Să vă fie rușine să vorbiți! Voi politicienii ați deprofesionalizat toate instituțiile fundamentale ale statului, inclusiv DSP-uri, Case de Sănătate, Spitale, prin angajări de neamuri, cumetri, cuscri, amante, soți de amante, astea v-au fost singurele criterii in ocuparea unei functii publice, fără nici o treaba cu fișa postului. Păcat de câte un om doi care duc greul în timp ce alții dorm in papucii statului sau fac numai tâmpenii pe o grămadă de bani.
    Praful și pulberea să se aleagă de voi așa cum s-a ales de țărișoara asta si de oamenii care au mai rămas in ea si pe care ii batjocoriți, voi și slugile voastre, dacă nu vă sărută talpa bocancilor și nu vă ridică osanale!
    …Pe de altă parte, nu-i vorbă, poporul ăsta și-o cam merită, cu ce au ales de-a lungul anilor, cu ce ați mai numărat voi…

  • Să nu uitam de milionul de euro dupa care plânge Niculiță păduraru, ăla ce trebuia dat la Gloria. Să nu uitâm de tunul cumpărat pentru pârtie. Bine că nu v-au mai lăsat să faceți Nunta Zamfirei si Zilele mocicoșagului Bistriței.
    Nerușinaților, ați aruncat bănuții in toate părțile in loc să faceți ce trebuie pentru oameni și amu vă plângeti!
    Farisei, morminte văruite sunteți!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS