Prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, a declarat că miercuri 8 aprilie va începe efectuarea de teste Covid-19 pe aparatul real Time PCR aflat la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
”Lucrurile cu aparatul Real Time PCR de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor se mișcă în sfârșit, avem o echipă de specialiști, cu medici de laborator, care au făcut training la Alba Iulia, iar de două zile sunt la DSVSA unde fac procedurile interne de lucru. Nu este chiar așa de simplu, dar suntem pe drumul cel bun, iar pașii care mai sunt de făcut până la final sunt mici. Ieri seară am achiziționat 550 de kituri de la Unifarm printr-o sponsorizare, deci nu din bani publici”, a spus Stelian Dolha într-o conferință de presă online.
El a menționat că până nu de mult nu a existat personal calificat pentru a efectua teste Covid-19, fiind trimise mai multe adrese către Ministerul Sănătății. ”Nu aveam cu cine, astăzi avem cu cine. Am făcut o infuzie de medici pentru a porni acest aparat Real Time PCR. Activitatea se va derula sub patronajul Direcției de Sănătate Publică, cu care am făcut un contract de comodat. Este nevoie de o validare a procedurii, primele 50 de kituri trebuie trimise la un laborator acreditat care dă validarea și apoi începe cu adevărat procesul de testare. Se pot face 90 de teste în 5 ore, 180 în 10 ore. De mâine, aparatul de la DSVSA intră practic în probe. În echipă sunt biciochimistul Alina Rus, medicul Andrei Rai, fiul doctorului Rai, iar supriza cea mai mare în acest moment este medicul biochimist Mohamed Attya, egiptean, căsătorit cu o româncă. El a lucrat pe aparatul Real Time PCR în multe țări, printre care opt ani în Arabia Saudită. Avem astfel cel mai pregătit om pe PCR din județ și facem demersuri pentru a-l angaja la DSP. El chiar poate instrui personalul medical din județ, pe cel care vrea să lucreze pentru că există și o parte care nu vrea”.
Stelian Dolha a făcut precizarea că aparatul real Time PCR de la DSVSA este un aparat diferit de cel achiziționat de Consiliul Județean și Spitalul Județean de Urgență Bistrița. ”Acesta de la DSVSA era în folie, nefolosit, și am făcut demersurile necesare pentru a acredita laboratorul de la DSVSA. SJU are un aparat pe care l-a cumpărat ulterior. Foarte bine că s-a cumpărat. Nu e nicio întrecere socialistă, departe de noi astfel de gânduri. Cea mai mare bucurie este că am reușit să formăm o echipă de specialiști. Dacă sunt două aparate e foarte bine, dacă vor fi trei o să fie și mai bine, mai ales că încă nu am atins vârful pandemiei, așteptat undeva spre sfârșitul lunii aprilie. Ne putem împărți, cei de la spital cu partea medicală, noi cu cei din carantină, putem lucra împreună. Important e să începem”.
Corect!
”Acesta de la DSVSA era în folie, nefolosit, și am făcut demersurile necesare pentru a acredita laboratorul de la DSVSA”
Era probabil luat ca sa smechereasca careva niste bani, cum s-au luat gramezi de echipamente pe diverse fonduri de unde se putea încasa mai lejer comisionul.
Când cumperi diverse „avioane” nu au acces la SEAP decât „baietii destepti” si stresul este minim.
Acuma când au facut inventarul au descoperit ca le (mai) pot folosi la ceva, nu le-au luat fix degeaba.
Sa vedem câte chestii care pareau inutile mai gasesc, poate dau si de ceva combinezoane si masti uitate pe undeva.
De 4 luni se tot vorbește de virus si la noi in județ de abia de mâine încep să se facă testarile….Mai mari județului nu știu cum să se impauneze si să își facă capital de imagine cu asta…întreb pentru un prieten:daca dupa atât amar de vreme numai acum se fac testarile oare este motiv de fala si mândrie sau asta dovedește neputința si slaba organizate a autorităților .
Felicitări Stelu! succesul fie-vă partener nedespărțit!
Seamăna a populism toată problema asta! Nu sunt aparate cumpărate din bani personali ci din bani publici ! Ei și noi sau voi și noi ! Nu ar trebuii să existe în momentul ăsta astfel de interpretare !
Campania electorală nu prinde de data asta !
Pe bune??? 2 aparate in aceeasi zi???
Puteti dona unil
Atata vreme cat se va testa va fi excelent, de doua ori, atunci 2 x excelent. Luati kituri si dati-i drumul. Intrecere socialista, capitalista ce vreti voi atata vreme cat se face cat mai repede si cat mai mult. Doar sa testati ce trebuie… nu pilele. Asa vom afla si noi despre cei 2000-3000 de infectati cu SARS-CoV-2 din judet.
BRAVO ! Solutia problemei este TESTAREA si STATUL IN CASA…Multumesc.
Felicitari dlui Mohamed Atya.
Si sper ca nationalistii pur si duri sa inteleaga ca traim intr-o lume conectata global si ca din aceiasi parte de unde vin problemele ” din exterior” vin si solutiile deseori.
Acum e clar: peneliștii vor fi testați la DSV iar pesediștii la SJU. Tertium non datur!
Nu cred nimic, totul si toate sunt o facatura, de la virus si pandemie la statul in casa.Ce este de fapt in spatele lor? Afaceri ca la revolutie, pentru unii super, altii ingropati de vii.
Până porniti voi aparatele , moare virusul de plictiseala !
Altfel , DSV -ul a cumpărat aparatul ca sa-l țină in vitrina ,știind ca nu are oameni pregătiți sa lucreze cu el ? Sau l-a primit fara sa-l ceara ?Cand s-a cumparat si cat a costat , ca sa calculam cat a fost șpaga si cine a fost beneficiarul?
Unde ne putem inscrie la aparatul PCR ? La Prefectura sau la CJ ?