Actualitate

”Bomba” rămâne în Zăvoaie. Crețu: PNL își asumă

ACTUALIZARE Proiectul privind aprobarea contractelor de transport, respectiv de depozitare a deşeurilor municipale existente pe platforma de stocare temporară a deşeurilor din zona Zăvoaie la depozitul de la Tărpiu, a fost respins de Consiliul Local Bistrița în ședința din 13 august.

El a întrunit doar 10 voturi ”pentru” din 14 necesare, 8 fiind abțineri. Consilierii locali PNL au anunțat că nu vor vota proiectul în această formă.

”Să mutăm bomba de acolo. Sigur, nu este pericol de explozie a bombei ecologice, nu are ce să explodeze, perioada de stocare nu ne creează astfel de probleme, însă în timp ar putea apărea consecințe serioase”, a spus primarul Ovidiu Crețu.

Ghoerghe Tuță (PNL) a cerut scoaterea prevederii prin care municipalitatea trebuie să asigure transportul deșeurilor, pe cheltuiala proprie, la Tărpiu. Amendamentul a fost respins.

”În mediul privat, transportul se face de către proprietarul mărfii, transportatorul nu asigură încărcarea și descărcarea. Sigur, aici descărcarea nu este o problemă, se face prin basculare. Nu am calculat exact care sunt costurile pentru încărcare, dar sigur se învârt în jurul a 3-4 miliarde de lei vechi. Sigur, poate fi o variantă și să cumpărăm noi utilajele pentru încărcare, dar să vedem”, a menționat primarul Ovidiu Crețu.

Gheorghe Tuță a anunțat că în aceste condiții grupul consilierilor PNL nu va vota pentru aprobarea proiectului, care a fost apoi respins: ”Am propus să nu plătim nimic în plus față de ce este prevăzut în contractul de concesiune”.

Ovidiu Crețu: ”Din punctul de vedere al Vitaliei, transportul deșeurilor se poate derula în următorii 6-7 ani, cât timp e în vigoare contractul de concesiune, pentru că nu există astfel de prevederi în contract, nu este prevăzut un termen privind încărcarea. Este o asumare a responsibilității în ceea ce îi privește consilierii PNL, cărora li se datorează faptul că deșeurile rămân acolo, că nu putem începe transportul lor, cu toate consecințele care decurg de aici”.

Conform prevederilor contractuale din proiect, municiplitatea asigura încărcarea gunoaielor pe cheltuiala proprie, iar operatorul Vitalia transportul gratuit al acestora. De asemenea, se prevedea ca prin intermediul Direcției Servicii Publice să fie închiriate utilaje și echipamente adecvate pentru asigurarea încărcării deșeurilor, în mașinile puse la dispoziție de prestator. Traseul propus pentru transportul deșeurilor: Zăvoaie – Drumul Cighir – Parc Industrial – Sărata – Viişoara – Sigmir – Blăjeni – depozit ecologic Tărpiu.

Depozitul de deşeuri existent pe strada Zăvoaie a fost închis în data de 12 decembrie 2011, dată la care depozitul ecologic de la Tărpiu nu era încă funcțional. Datorită acestei împrejurări, deşeurile municipale au fost stocate temporar, de către operatorul de salubrizare SC Urbana SA, pe platforma betonată existentă în imediata apropiere a fostului depozit de deşeuri. Cantitatea de deşeuri acumulată până la data de 11 martie 2013 pe platforma pentru stocarea temporară din zona Zăvoaie, când depozitul de la Tărpiu a devenit funcţional, a fost aproximată la 30.405 tone.

În ceea ce privește serviciile de depozitare a cantităţii estimate de 30.405 tone deşeuri municipale, la depozitul CMID Tărpiu, acestea trebuie să facă obiectul unui contract distinct, între municipalitate și Vitalia. Tariful de depozitare este de 42,82 lei/tonă, fără TVA, conform hotărârii CJ din 15.04.2015. Valoarea serviciilor de depozitare a deșeurilor pentru cantitatea estimată de 30.405 tone este de 1.301.942 lei fără TVA. Fondurile necesare sunt prevăzute în bugetul local.

6 comentarii

  • In sfarsit o prins-o rusinea pe onor administratia noastra care se declara EUROPEANA. Noroc cu GAGEA si TONIUC ( PER) ca o miscat lucrurile in CL, ca nu durea pe nimeni capul. Acuma GARDA de MEDIU si APM (daca mai exista) trebuie sa oblige primaria sa faca luna si bec in zona cu pricina, si sa refaca cum a fost, intregul perimetru inainte de MOCICOSAG. Consilierii PER trebuie sa supravegheze cu insistenta ca lucrurile sa se finalizeze NEMTESTE.

    • Si noi ne-am saturat de cretu si gasca lui si de ceilalti politicieni care isi bat joc de ora si cetateni.Deci si de tine adi!

  • Cucu-le pasare sura, ai vazut ce zice d-l Tuta??
    ”Am propus să nu plătim nimic în plus față de ce este prevăzut în contractul de concesiune”.
    Daca esti de acord cu primarul, du-te si plateste o cota parte pentru cele 3-4 miliarde vechi, eu mi-as dori sa se asfalteze prin oras de banii pe care ii platesc ca impozite.

  • cucu ista nu stie ca din fsn a rasarit intai psd cu toate formele lui de inceput si viitoare…apoi restul si din fsn s-au infiltrat si au migrat peste tot in toate partidele in toate structurile. si cred mai cucule ca te deranjeaza TUTA. e mai curat decat ceilalti din fostul pdl ori actualul pnl si nici un psd-ist nu -i ajunge la degetul cel mic de la picior.iar cand vine vorba de profitori, pai toti politicienii sunt profitori, dar ca si cretu si gasca lui, asa de sfidatori, aroganti, fara cap si coada, hoti la drumul mare si dupa colt, Bistrita inca n-o vazut.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS