Actualitate Recomandări

Infidelitatea nu e principala cauză de divorț în județ

”Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă!” nu mai este o regulă respectată cu strictețe la țară. Cel puțin în Bistrița-Năsăud, numărul de divorțuri a fost mai mare în mediul rural decât în cel urban. Dintre cele 169 de cupluri care și-au spus adio în cursul anului 2020, 98 au fost la țară, așa cum reiese din Anuarul statistic al județului Bistrița-Năsăud 2021, dat publicității recent.

Statisticienii au încercat să afle și care este principala cauză pentru care s-au desfăcut căsătoriile, iar aceasta nu este infidelitatea, ci acordul părților.

O altă statistică arată faptul că au divorțat îndeosebi cuplurile fără copii – 93 din 169 – iar cele cu trei copii, spre exemplu, au fost la polul opus.

Predispuse divorțului au fost cuplurile care au trăit între 5 și 9 ani împreună, respectiv cele care au depășit 40 de ani de viață familială.

2 comentarii

    • Cauzele sunt multiple, unele stupide, ca împiedicatul de pragul ușii, după spusele unui magistrat.
      De exemplu: instabilitatea financiară -azi lucrez, mâine nu…,stau acasă, dar poți lucra tu…; de ce nu bați covorul ori măcar un cui în casă; de ce nu e ca la-nceput, de ce alții au casă și bmv, iar noi stăm la bloc; de ce vecinii merg la coafor,manechiură șîn vacanțe, iar alții stau ,așteaptă și privesc în zări sau pe vizor ; de ce te-ai uitat la rochia vecinei și nu la mine; de ce ai negul ăsta pe obraz…, așa că + șî – la greu ….șî-n + de ce-i criză și război în Ucraina ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS