Preşedintele director general al Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate Bistriţa-Năsăud, Camelia Ilişuan, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că doar 43% dintre asiguraţi plătesc asigurări de sănătate.
„În evidenţele CJAS Bistriţa-Năsăud sunt 253.144 de asiguraţi dintre care plătesc asigurări de sănătate 108.999, ei reprezentând 43% din totalul asiguraţilor, iar contribuţia lor acoperă 54% din necesarul de fonduri din judeţ pentru plata serviciilor medicale, a medicamentelor şi dispozitivelor medicale. Dintre aceşti plătitori, angajaţi sunt 63.381, în scădere faţă de septembrie cu peste o mie. Mai sunt 21.174 de pensionari care plătesc şi ei contribuţii având pensii mai mari de 700 de lei, alţi plătitori – şomeri, deţinuţi – sunt 24.434″, a declarat Camelia Ilişuan.
Potrivit sursei citate, plăţile făcute de CJAS pentru asiguraţi au crescut de la un an la altul, ajungând ca anul acesta să fie cu 35% mai mari faţă de 2011. „Noi suntem cu plata la zi, adică la luna noiembrie, pe aproape toate formele de asistenţă medicală şi furnizori de medicamente. La farmacii suntem cu plata la zi, iar spitalelor le mai datorăm 216.000 de lei care se vor achita în luna ianuarie 2014 pentru că nu au fost suficiente lichidităţi”, a spus Camelia Ilişuan.
Ea a spus că anul acesta, s-au aprobat şi decontat circa 800 de investigaţii CT, 687 de RMN, iar la investigaţiile de depistare a cancerului folosite atunci când nicio alta nu dă rezultate, au fost aprobate şapte astfel de investigaţii, una singură fiind în valoare de 4000 de lei.
În ce priveşte îngrijirile la domiciliu, anul acesta au fost aprobate de către CJAS peste trei sute de cereri, de patru ori mai multe decât anul trecut. „Noi am avut bani şi am fi putut finanţa şi mai multe cazuri, însă problema furnizorilor de servicii este că nu au personal – asistenţi medicali şi medici – pentru a putea acoperi aceste servicii. Personalul pe care îl au angajat practică al doilea job, lucrând în spitale sau în altă parte, aşa că nu au timp pentru aceste servicii”, a spus ea.
Si acuma cine minte? USL-ul spune ca au creat locuri de munca de cand sunt la putere si d-voastra imi spuneti contrariul. Moldovan, Tintean si parlamentarii USL ce spun?
iti spun eu : Viitor de aur , tara noastra are …………………bla,bla,bla……cu ai ei conducatori .
romania= no mans land