Ce mai înseamnă sărbătorile

Mai întâi, o goană nebună după cumpărături, aglomeraţie de nedescris prin oraşe şi aprovizionare excesivă cu mâncare, ca şi cum ar veni foametea. Mai înseamnă, mai nou, o sumedenie de videoclipuri făcute de nişte oameni adesea lipsiţi de simţ estetic pe care le distribuie nişte naivi ca şi cum ar fi primit o misiune sacră. Dacă nu dai lumina mai departe, desigur că rămâne universul în întuneric. Şi, nu în ultimul rând, sărbătorile înseamnă alcool, teribilism şi accidente cu victime.

De sărbătorile astea, am încercat să evit supermarketurile, chit că, în general, îmi place să mă amuz studiind mormanele de stupizenii din coşurile fiecăruia. “Prostia este infinit mai fascinantă decât inteligenţa. Inteligenţa are limitele ei, prostia nu”, zice Umberto Eco. Mi s-a întâmplat totuşi să asist, într-o zi, la minunatul supermarket cu produse proaspete sau fresh cum îi place să-şi spună, la cum învăţa o fătucă să tasteze la casă pe seama a 20-30 de oameni care stăteau la coadă. Întreba la fiecare pătrunjel cum să facă ba pe colega din dreapta, ba pe cea din stânga. Vă daţi seama cam câte întrebări a avut de adresat la câte produse erau în coşul fiecăruia. O tută probabil repetentă pe care nu au vrut-o nici măcar străinii să le facă ordine şi curăţenie în casă. Biata casieră este imaginea a ce a mai rămas în ţara asta: multă, infinită prostie pe care unii o tolerăm pentru că nu avem încotro, iar alţii pentru că suntem buni sau aşa ne place să credem.

Tot de sărbătorile astea am evitat şi bisericile pline până la refuz de oameni care cred că nu eşti creştin dacă nu mergi măcar de Crăciun şi de Paşti la biserică, îmbrăcat cu ceva nou, că aşa spune tradiţia. Mor după tradiţiile astea. E amuzant să ne imaginăm că există undeva un catalog, în ceruri, unde Dumnezeu face prezenţa de Paşti şi de Crăciun. Lipseşti? În iad cu tine! Nu eşti îmbrăcat cu ceva nou de Paşti? Aşişderea. A, să nu uit şi de spovedania dinainte. Şi asta trebuie făcută obligatoriu înainte de Paşti. „Ai furat? Ai minţit?”, te întreabă popa repede, grăbit că mai are o sută la uşă. Şi tu zici „Nu”. Pentru că furtul înseamnă, în percepţia majorităţii, să dai buzna în casa altuia şi să-i iei banii şi lucrurile, iar minciuna de asemenea ceva neapărat brutal. Fiind aşa mare grabă şi nevoie de iertare colectivă înainte de Paşti, nimeni nu are vreme să se gândească la nuanţe, la cum poţi fura din cifre, la cum poţi minţi pur şi simplu prezentând o altfel de realitate, deformată, sau pur şi simplu ascunzând-o de alţii şi poate chiar de tine. Nu spun că toate spovedaniile sunt ca şi ştirile pe scurt şi nici că nu ar fi nevoie de ele. E mare nevoie de descătuşare, de eliberarea gândurilor prizoniere care ne fac adesea mult rău, însă e limpede că suntem foarte departe de ceea ce ar trebui să fie confesiunea sau discuţia sinceră cu un psiholog sau psihoterapeut. La felul în care sunt bifate majoritatea spovedaniilor înainte de Paşti, în opinia mea nu au nicio valoare. E doar pierdere de vreme şi încă o minciună la activ: aceea că eşti curat şi poţi întâmpina Sfintele Paşti privind cumva de sus restul lumii, într-o superiorioritate a curăţeniei pe care singur ţi-ai atribuit-o.

În realitate, adevărata curăţenie o faci când te uiţi adânc în inima ta şi afli cine eşti. E o muncă teribil de grea şi nu o poate face nimeni în afară de tine, niciun preot, nicio haină nouă. E posibil ca acolo, în interiorul plin de cotloane, să dai peste Dumnezeu şi atunci nu vei mai pune deloc preţ pe nicio zumzăială fără rost. Dacă v-aţi uitat aseară la reportajul făcut de Alex Dima la Muntele Athos, probabil că aţi aflat deja asta. S-a vorbit mult şi bine acolo de cât de grea e lupta cu tine însuţi până dai de pace. Nici măcar izolarea de restul lumii nu te ajută prea mult, nici rugăciunile predefinite. Cu atât mai puţin simpla prezenţă la o slujbă.

Un semn pentru mine că oamenii, în marea lor majoritate, nu sunt preocupaţi de călătoria asta interioară, că nu dau de nicio urmă de pace, e agitaţia continuă chiar şi în zile de sărbătoare pe care pretind că le-au aşteptat postind, cu gândul la spiritualitate. Am primit zeci de mesaje video, în fapt aproape acelaşi, de la toţi, oameni buni, cărora le pasă de cât de fericite sunt sărbătorile altora. În realitate, nu pot sta o clipă cu ei înşişi, bucurându-se de pacea lor. Dacă magazinele se închid măcar pentru o zi, ei nu încetează să distribuie, să share-uiască, să posteze fotografii cu ouă, cu cozonaci, cu fericirea din familie, cu tot felul de nefericiri care ar trebui să ne facă să credem exact contrariul.

Şi, ca de obicei, sărbătorile înseamnă excese alimentare, exces de alcool, tineri îngrămădiţi în maşini care gonesc pe şosele şi se opresc în ziduri. Cu toţii caută ceva, iar mulţi chiar reuşesc să găsească, şi anume sfârşitul, adesea la vârste mult prea fragede. Aşa că tot ce-mi mai rămâne să vă spun sunt cuvintele lui Irvin Yalom, psihoterapeut: „Spiritul unui om este construit din opţiunile sale”. Să înţeleagă din asta fiecare ce poate.