Actualitate

Instalația de urcare cu teleschiul, defectă. Pârtia Cocoș, deschisă

Din cauza unor probleme tehnice cauzate de o cădere de tensiune, instalația de urcare cu teleschiul pe Pârtia Cocoș din Unirea este defectă.

Instalația teleschi ar urma să redevină funcțional în aproximativ 10 zile.

”Potrivit specialiștilor care gestionează această situație, estimăm că defecțiunea va fi remediată în aproximativ 10 zile. Îi asigurăm pe toți cei interesați că facem tot ceea ce este necesar pentru rezolvarea în cel mai scurt timp a problemei apărute”, a transmis Primăria Bistrița.

Municipalitatea a adăugat: ”Chiar dacă din motive independente de voința noastră teleschiul nu funcționează, Pârtia Cocoș este deschisă iar accesul este liber pentru toți cei care doresc să petreacă câteva ore în aer liber și să se bucure de stratul de zăpadă generos de aici. De asemenea, la baza pârtiei comercianții au la vânzare produse de alimentație publică și oferă spre închiriere articole sportive”.

Viceprimarul Sorin Hangan a menționat: ”Pârtia de pe Dealul Cocoș este deschisă, intrarea e liberă și cine iubește schiul se poate bucura din plin. De ce nu funcționează teleschiul cred că știu, acum, toți cei interesați. Ce pare că nu înțeleg unii este că piesa care s-a defectat, electro-frâna, și pe care am încercat să o reparăm aici la Bistrița, reprezintă un element important de securitate al întregului angrenaj. Am comandat una nouă, vine din străinătate și durează ceva timp până sosește, cu toate inconvenientele care decurg din asta. Vă imaginați că nu avem nici un interes să tergiversăm reparația, dar nici nu ne putem asuma soluții improvizate. La drept vorbind, Dealul Cocoș nu e unul insurmontabil și urcarea lui pe jos poate fi o experiență și frumoasă și benefică. Haideți să ne bucurăm de iarnă, de zăpadă si de aer curat!”.

Pârtia mică de schi de pe Dealul Cocoș din Unirea, în lungime de circa 300 de metri și deservită de teleschi, s-a deschis pentru prima dată în această iarnă în data de 16 ianuarie, după următorul program: luni-vineri: 10.00 – 20.00, sâmbătă-duminică: 09.00 – 21.00.

Probleme cu teleschiul au fost anunțate în 18 ianuarie, când instalația nu a mai funcționat din cauza unei căderi de tensiune.

23 comentarii

    • De 2 săptămâni nu funcționează. Tot anul puteați face probe incapabililor. Ce-i ce lucrează acolo trebuie dați afară. Atâta incompetenta nu am mai pomenit. De ce nu porniți instalația mare domnule Turc, că primar imi e greu sa va spun, nu va calificați pentru aceasta funcție.

      49
      32
    • Ce aveți mă cu Caracalul ? Caracalul are centură în curând va avea şi autostradă în schimb datorită prostănacilor de la noi Bistrița are prafu de pe tobă. Bistrița a întrecut demult Caracalul la prostie. Nu este săptămână să nu se întâmple o boacănă în Bistrița.

      53
      1
    • Trebuie mutate toate instalațile şi telescaunul la Tihuța unde este zăpadă mai mult timp.

      33
      5
  • mai bine aram terenul, plantam cartofi si in toamna facem festivalul cartofilor si fiecare cetatean primeste cate o portie gratis 🙂

    55
    1
  • Crețu e de vină! :))))))))
    Vai de ea administrație publică!
    Oare pentru ce iau salarii cei de la primărie? A aflat cineva ?

    29
    2
  • Îmi place comunicatul Primăriei! 👍
    Scurt și la obiect, fără detalii inutile!


    Instalația de urcare cu teleschiul pe Pârtia Cocoș este defectă.

    Potrivit specialiștilor care gestionează această situație, estimăm că defecțiunea va fi remediată în aproximativ 10 zile.

    Îi asigurăm pe toți cei interesați că facem tot ceea ce este necesar pentru rezolvarea în cel mai scurt timp a problemei apărute.


    Bravo!
    Fără detalii, de kilowați, amperi, volți, și fără detalii despre ce utilaje va trebui să folosiți pt a remedia situația, de genul “ o echipă formată din șapte persoane, se va deplasa cu mașina cu șenile și cu scara mobilă, cu cabluri de ….,,

    Nota 10! Bravo celui (celei) care a scris comunicatul!

    9
    5
  • Cea mai amuzanta parte e asta: ”potrivit specialiștilor care gestionează această situație”
    Corect era ”incompetentii si nesimtitii care pierd vremea degeaba prin primarie au transmis”.
    Daca erau specialisti nu stateau sa schimbe piese in miez de iarna. Oriunde te duci sa repari ceva, nimeni nu sta sa repare piese. Se inlocuiesc subansamble sau echipamentul cu totul.
    Ce se putea strica in urma unui soc de curent. ”Specialiștii” din primarie tac malc. De buna seama ceva pe partea electrica. Cat costa sa iei de la un vanzator un motor intreg pentru o luna? Altceva? Vreun releu? Altceva? Vai de capul lor ”specialiștii” si ”directori executivi” fara scoala adusi cu pile in primarie si ”administratori” si ”politruci” de doi bani.

    29
    2
  • De râsu’ curcilor!🥸
    Lasă , că merem cu toții la ski în Austria, că oricum pe-aici toate s-au scumpit !!! Si Revenim la vară sa culegem niste plante medicinale de pe pârtie: roiniță și valeriană!

    8
    2
  • Baaaaaa !
    voi toti estia care amintiti de Caracal astept sa vina ziua sa va mutati la sudisti sa scape Bistrita de voi.
    Da Doamne !

    1
    2
  • Care e data de la care numaram cele 10 zile? Incepem sa numaram de la data cand s-a defectat teleschiul (perioada asta s-a terminat deja) sau de la care data a anunturilor…. Corect era sa se anunte “Estimam ca defectiunea va fi remediate pana cel tarziu la data ……”.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS