Actualitate

Intervenție mai puțin obișnuită în comuna Budacu de Jos, dar cu final fericit

Șoferul unui TIR din Turcia care trebuia să ajungă la Reghin a greșit drumul, ”ghidat de o navigație mai optimistă”, și a nimerit pe tronsonul de exploatație agricolă Simionești – Buduș, unde a rămas blocat într-un șanț. TIR-ul a fost tractat cu utilaje ale Primăriei Budacu de Jos și cu mijloace private, continuându-și apoi drumul spre destinație.

Primăria Budacu de Jos a menționat:

”Intervenție mai puțin obișnuită în comuna Budacu de Jos, dar cu final fericit. Un TIR din Turcia, ”ghidat” de o navigație mai optimistă, a ajuns pe drumul de exploatare agricolă Simionești – Buduș, unde a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanțul de pe marginea drumului, rămânând blocat.

Cu ajutorul mijloacelor proprii ale Primăriei, dar și cu sprijinul unor mijloace private, am reușit să intervenim rapid și să tractăm ansamblul auto în condiții de siguranță. Din fericire, șoferul, vehiculul și încărcătura nu au fost afectate, iar drumul a putut fi continuat spre Reghin, acolo unde trebuia să ajungă de la bun început.

Mulțumim tuturor celor implicați pentru sprijin și buna colaborare!

Morala zilei: GPS-ul mai greșește, oamenii mai ajută, iar drumurile agricole nu sunt pentru TIR-uri.

Drumuri bune tuturor și atenție la navigație!”.

7 comentarii

  • …maine …poimane ..daca pilotii se vor ghida dupa pozele aparute in presa , satenii se pot trezi si cu un avion aterizand

    29
    1
  • Putin probabil ca GPS-ul sa greseasca. Programul de navigatie iti ofera posibilitatea sa alegi ce fel de masina utilizezi, masina/ mica, camion, autobuz, etc. Daca tu ai ales masina mica si esti cu camion, cam greu.

    27
    1
    • Pai nu poate gresi pentru ca nu ia decizii, nu? Urmeaza algoritmi. Iar pentru atotstiutorul GPS, un drum fara nici un fel de semnalizare, este potrivit pentru un TIR. Altfel, ar exista indicatoare de interzicere a accesului la capetele drumului. Dar nu in Romania. In Romania semnalizarea rutiera este partiala. Cei care ati mers cu harti de GPS noi pe Valea Oltului, ati vazut ca GPS-ul stie portiuni de autostrada care inca nu exista. Ce a patit turcul, au patit multi alti soferi in tari straine. Din pacate, acolo omenia fata de estul Europei este foarte greu de gasit, iar cei care au patit la fel au platit mii de euro pentru a fi scosi din zona interzisa. Aici, in tara care este de cele mai multe ori acuzata de discriminare, s-a gasit ajutorul care nu ar fi fost gasit altundeva. Felicitari tuturor celor care au ajutat soferul! Doar cel ce nu face nimic nu greseste niciodata!

      27
      1
Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui V Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.