Actualitate

Intervenție mai puțin obișnuită în comuna Budacu de Jos, dar cu final fericit

Șoferul unui TIR din Turcia care trebuia să ajungă la Reghin a greșit drumul, ”ghidat de o navigație mai optimistă”, și a nimerit pe tronsonul de exploatație agricolă Simionești – Buduș, unde a rămas blocat într-un șanț. TIR-ul a fost tractat cu utilaje ale Primăriei Budacu de Jos și cu mijloace private, continuându-și apoi drumul spre destinație.

Primăria Budacu de Jos a menționat:

”Intervenție mai puțin obișnuită în comuna Budacu de Jos, dar cu final fericit. Un TIR din Turcia, ”ghidat” de o navigație mai optimistă, a ajuns pe drumul de exploatare agricolă Simionești – Buduș, unde a părăsit partea carosabilă și a intrat în șanțul de pe marginea drumului, rămânând blocat.

Cu ajutorul mijloacelor proprii ale Primăriei, dar și cu sprijinul unor mijloace private, am reușit să intervenim rapid și să tractăm ansamblul auto în condiții de siguranță. Din fericire, șoferul, vehiculul și încărcătura nu au fost afectate, iar drumul a putut fi continuat spre Reghin, acolo unde trebuia să ajungă de la bun început.

Mulțumim tuturor celor implicați pentru sprijin și buna colaborare!

Morala zilei: GPS-ul mai greșește, oamenii mai ajută, iar drumurile agricole nu sunt pentru TIR-uri.

Drumuri bune tuturor și atenție la navigație!”.

5 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Răspunde-i lui cetateanul Kane Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.