Actualitate Recomandări

Ioan Deneș despre educația sexuală în școli: Statul să nu îndepărteze copiii de sistemul de valori al părinților

Senatorul PSD Ioan Deneș a atras atenția că din nou se află în dezbaterea Senatului modificarea Legii 272/2004, legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului prin care, de data aceasta, se renunță la sintagma ore de educație sexuală, se înlocuiește cu educație sanitară, însă în opinia sa participarea la aceste ore ar trebui să se facă numai după ce familia își dă acordul scris.

”Am aflat cu stupoare săptămâna trecută că, în prima ședință cu ordine de zi, cu inițiative și legi pe care să le dezbatem, care sunt prioritățile legislative ale actualei puteri. Pe ordinea de zi a ședinței au introdus modificarea Legii 272/2004, legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului, pe care solicitau să o trimită la Comisia de muncă pentru ca să tranșeze subiectul legat de educația sexuală în școli”, a spus Ioan Deneș.

Senatorul a explicat că în prezent, Legea 272/2004 prevede, la articolul 46, că, în școli trebuie să se țină în mod obligatoriu ore de educație sexuală cel puțin o dată pe semestru ore de educație sexuală conform Strategiei Biroului Regional pentru Europa al OMS.

”Se propune modificarea acestui articol 46, alineat 3, litera i care să aibă următorul conținut: derularea sistematică în unitățile școlare cu acordul scris al părinților sau reprezentanților legali ai copiilor de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sanitară, în vedere prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor. De ce această modificare? Înainte să răspund vreau să spun doar trei prevederi din această Strategie a Biroului Regional al OMS: de la vârste timpurii 0-4 ani, copiii să fie încurajați să practice masturbarea timpurie, să-și descopere zonele corpului care le produc plăcere, la 9 ani un copil este învățat cum să își dea acordul pentru primul act sexual. Asta prevede Strategia la care se face referire în Legea 272 din 2004. (…) Această modificare propune de fapt ca sintagma educație sexuală să se înlocuiască cu educație sanitară, iar aceasta să se facă pe metodologia folosită în cazul orelor de religie numai după exprimarea dorinței părinților, cu acordul scris. Educația modernă presupune mai mult decât acumularea de informații, presupune formarea caracterului, pregătirea pentru viață. Recunoaștem nevoia de educație sanitară în contextul în care România are un număr mare de avorturi și sarcini la minore, dar educația sanitară presupune nu doar predarea unor noțiuni de anatomie, ci conține și o dimensiune morală. Educația copiilor trebuie să se facă în acord cu valorile și convingerile religioase, morale și filosofice ale părinților. Statul nu are dreptul să îndepărteze copiii de sistemul de valori al părinților lor și trebuie să le fie garantat dreptul fundamental la libertatea de gândire, conștiință și religie”, a spus Ioan Deneș.

El a anunțat că, de azi, s-a lansat o petiție online intitulată Acordul părinților pentru orele de educație sexuală este esențial.

”Cine dorește să semneze poate să o facă. Fac un apel către toți colegii parlamentari să se gândească foarte bine când vor fi puși în situația să voteze această lege și le reamintesc că votul pe această lege este unul pe care îl vor ști cetățenii. Drept urmare, le cer să nu uite detaliile pe care le-am prezentat și promisiunile făcute electoratului”, a spus Ioan Deneș.

https://www.facebook.com/psd.bistrita.nasaud/videos/1913585732124629
Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Observator Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS