Actualitate Recomandări

Pentru că ”românii trebuie să știe”, deputatul Daniel Suciu a lansat o provocare pentru PNL

Deputatul PSD Daniel Suciu a declarat că, la o primă lectură a proiectului de buget, lucrurile stau ”puțin mai bine ca în 2020”, cu mențiunea că bugetul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud este mai mic cu 6 milioane de lei față de 2019 când PSD era la guvernare și era atacat de actuala putere, atunci în opoziție, că nu susține dezvoltarea județului.

”Am reținut o maximă folosită obsesiv de cei de la PNL. Toate luările lor de poziție se terminau cu #româniitrebuiesăștie, mai ales o folosea premierul de azi Florin Vasile Cîțu. Dacă tot își doreau ca românii să știe îi întreb pe cei de la PNL de ce nu le-au spus românilor în campaniile electorale de anul trecut că transportul gratuit pentru studenți nu va mai fi o variantă pentru anul în curs? De asemenea, de nu le-au spus pensionarilor că pensiile vor fi înghețate și că actuala lege va fi pusă în practică în 2023, nu în anul 2021, nici măcar în 2022? De ce nu li s-a spus românilor că voucherele de vacanță vor fi tăiate?”, a spus deputatul PSD.

În context, deputatul a anunțat că următoarea sa inițiativă legislativă va fi legată de acordarea voucherelor de vacanță și în sistemul privat ”cu deduceri fiscale pentru firmele care vor acorda vouchere de vacanță tocmai ca să nu mai fie discuții că bugetarii ar fi avantajați de statul român”.

”De ce nu le-au spus românilor că, după ce au tăiat bugetul Ministerului Sănătății anul trecut cu 23%, anul acesta îl mai taie cu peste 10% în condițiile în care pandemia nu a trecut? De ce nu li s-a spus românilor și bugetarilor că vor umbla la anumite sporuri? Trebuie să umblăm la anumite sporuri, este o realitate, dar nu s-a pomenit absolut nimic despre acest lucru în campania electorală. Mostra cea mai evidentă despre cinismul celor de la PNL este declarația premierului care spunea senin că una e programul electoral și cu totul altceva este programul de guvernare. Una peste alta, avem anul acesta o factură la electricitate mai mare cu 18% față de 2020”, a declarat parlamentarul PSD.

Daniel Suciu a spus că are un mesaj separat pentru ”colegul nostru deputat, dragul nostru, Robert Sighiartău”.

”Mă aștept, chiar dacă e frig afară, să-l văd în fața unei benzinării făcând o poză cu prețul la benzină și la motorină fiindcă și povestea cu acciza tăiată a fost o capcană. Acciza reprezintă 30% din prețul motorinei și benzinei. Azi, din nou, prețul carburantului a sărit de 5 lei”, a declarat Suciu.

El a avut un mesaj și pentru cei din conducerea PNL Bistrița-Năsăud.

”Celor de la PNL Bistrița-Năsăud le aduc aminte de performanța ciumei roșii în Bistrița-Năsăud. PNDL 1 și PNLD2 au însemnat aproape un miliard de lei investiții directe în comunitățile locale din județul Bistrița-Năsăud în absolut toate UAT-urile. Mi-aduc aminte de promisiunile lor că vor face foarte multe lucruri bune pentru județul Bistrița-Năsăud. La ultimele rectificări bugetare, comunele și orașele conduse de primari PSD au primit extrem de puțini bani, în timp ce comunitățile conduse de PNL mult mai mulți. De exemplu, cât am fost la guvernare, noi am aprobat 6 proiecte pentru comuna Chiochiș în valoare de peste 10 milioane de lei – reabilitări de școli, grădinițe, iar la Urmeniș am văzut desantul colegilor de la PNL la o școală a cărei reabilitare am finanțat-o noi, cei răi, cât am condus Ministerul Dezvoltării Regionale (MDR). Toate comunitățile conduse de PNL au avut aprobate toate proiectele pe care le-au solicitat. Eu cât am fost ministru nu am făcut nicio deosebire între primari, mai ales între cei din Bistrița-Năsăud. Doar în județul Bistrița-Năsăud au fost finanțate de către MDR 195 de proiecte în toate UAT-urile”, a spus fostul ministru.

Daniel Suciu le-a lansat o provocare celor din conducerea județeană a PNL, împărțiți în mai multe tabere care luptă acum pentru putere.

”Lansez provocarea domnului Ioan Turc, doamnei deputat Diana Morar, domnului Robert Sighiartău și domnului senator Ovidiu Florean care sunt reprezentanții partidului aflat la guvernare să facă public într-o conferință de presă, într-o postare pe Facebook, scrisă sau nescrisă de către consilierii primarului, cam ce vor ei să facă în actualul mandat pentru județul Bistrița-Năsăud dacă se poate și aplicat pe cele 62 de UAT plus proiectele CJ. Știu că ne le place să fie criticați. Condamn cu toată tăria postarea domnului primar Turc sau a consilierilor – nu vreau să le dau sfaturi, dar niciodată când am fost criticat de reprezentanții presei nu mi-am permis să fac aprecieri vizavi de viața persoanală, de cine, unde locuiește – nu cred că primarul a procedat corect și aștept scuze din partea lui către reprezentanții mass-media jigniți de către el sau consilierii domnei sale prin postarea aceea pe Facebook (referitoare care face audit la Primăria Bistrița – n.r.)”, a mai spus Daniel Suciu.

https://www.facebook.com/psd.bistrita.nasaud/videos/1913585732124629
Etichete

6 comentarii

  • Când era Dragnea la putere, toată lumea zicea că nu il mai dă jos nimeni niciodată, dar a dispărut din viata publica si din politica. Așa că nu vă mai tot plangeti că ăla de la Psd îi rău, cel de la pnl îi rău, fiindcă așa se face politica in Romania, prin ură și dezbinare.

    • Diferența din PSD și PNL este tot timpul cand PNL a fost la guvernare România a fost in colaps economic și dezvoltarea a fost zero! In schimb cand PSD a fost la guvernare s-au crescut alocații, pensii, salarii, s-au dat resurse financiare UAT-urilor pentru investitii iar rezultatele sunt vizibile! Cu PNL la guvernare ne așteaptă APOCALIPSA!

  • In fiecare an, odată cu adoptarea bugetului apar nemultumiri si discutii contradictorii intre diferitele grupuri politice din parlament. Si asta din cauză că la mai bine de 30 de ani de la revolutie, România este incă un stat nereformat, cu un sistem politico-administrativ excesiv centralizat de sorginte comunistă. Hotia, coruptia si nepotismul sunt principalele racile ale clasei politice care frânează progresul, iar bugetul reprezintă împartirea sărăciei pe sistem clientelar. Pe de altă parte, centralizarea excesivă împiedică foarte mult absorbția fondurilor europene, iar solutia este regionalizarea, care crează o compatibilizare a structurilor teritoriale cu cerintele Uniunii Europene. Uniunea Europeană nu recunoaște caracterul de regiune, decât dacă ai minim 800.000 de locuitori. Dacă nu ai 800.000 de locuitori nu ești considerat regiune, deci nu poți să depui singur proiecte pentru fonduri europene, nu ești eligibil pentru niciun fel de proiect. In Romania, nu exista nici un județ care îndeplinește condiția de a avea 800.000 de locuitori. România pierde, din această cauză, enorm de mulți bani fiind dependetă de Guvernul de la București unde absorbtia fondurilor europene se misca foarte greu .
    Exista două căi de a face regionalizarea. Prima este prin revizuirea Constituției și introducerea „regiunii” drept categorie administrativ teritorială în Romania ceea ce nu există astăzi. A doua cale este mai simpla si se poate face prin lege care sa prevada comasarea mai multor județe, ceea ce nu necesită modificarea Constituției. Aceasta presupune ca din cele 41 de județe actuale sa faci un numar mai redus dupa modelul Poloniei, care a făcut reforma administrativa in1999, prin comasarea celor 49 de voievodate existente (similare judetelor de la noi) in 16 mari voievodate, pentru a corespunde cerintelor europene.
    Prin urmare, regionalizarea trebuie să aiba ca obiectiv esential descentralizarea si un grad ridicat de autonomie regională. Insă regionalizarea cu păstrarea judetelor nu rezolva nimic, ba dimpotrivă adaugă un nivel suplimentar de birocratie intre administratia centrală si cea locală. Solutia este extrem de simplă si ea presupune desfintarea actualelor judete si trecerea unor prerogative de importantă zonală, ale acestora la regiune, iar celelalte atributii judetene care au importantă locală, să treacă la primarii, unde sunt mai aproape de cetătean.
    Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis cu prilejul zilei 24 ianuarie, la împlinirea a 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, un mesaj prin care a făcut un apel pentru eliminarea ”centralismului administrativ”, pe care îl consideră ”un veritabil obstacol în calea modernizării actuale a României”.
    De asemenea, presedintele a atras atenția că politizarea instituțiilor ”nu poate să ne ofere nimic bun în viitor”.
    Pe de altă parte există comune care nu au resurse nici pentru acoperirea cheltuielilor de functionare a aparatului din primărie. Evident, reforma administrativă trebuie să masură ducă intr-un timp rezonabil, la asocierea comunelor si nu la comasarea lor fortată, facută din birou după ureche.
    Vezi: https://timponline.ro/nu-i-mai-faceti-pe-someri-primari/

    • Părerea mea este că acest Klaus Iohannis este mai rău decât coronavirusul! Este o pata neagră pentru România! Este cel mai arogant om pe care l-a avut România după 90’! In ceea ce privește politizarea instituțiilor, Guvernul actual a demonstrat ca este as in a face acest lucru! De exemplu in instituțiile școlare, a schimbat in toată țara peste 1000 de directori! A pus in funcții esențiale politruci care habar nu au cât fac 1+1…și exemplele pot continua!

  • Deci tu ești de acord pentru tot haosul, nesiguranța și panica pe care a implementat-o acest guvern sobru și arogant! Acest guvern este clar cu multinaționalele și împotriva oamenilor! Nu doar atât, acest guvern este cu interesul propriu și ne îngroapă bunii și părinții din cauza incapacității lor!
    Tu te poți uita in ochii bătrânilor din familia ta și sa le spui ca ești mândru ca ai votat un guvern care ii aduce mai aproape de groapa. Felicitări ești la fel de ,,bun” ca și ei! Un postac plătit de PNL! Treziți-vă la realitate! Romanii vor ieși in strada și își vor cere drepturile refuzate cu mârșăvie de acest guvern corup! Acasă cu voi! Urgent!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS