Politică

Ioan Gaftone: Dezamăgire – numele tău e Creţu (I)

”În primul mandat, am identificat în Ovidiu Creţu un om fără anvergură managerială, fără capacitatea de a se adapta, inflexibil şi fără forţa de a însufleţi cu optimism şi iniţiativă oamenii. În al doilea mandat, m-am convins că este un lider cu un pronunţat profil de comunist de pe vremea colectivizării care este duşmanul libertăţii în gândire şi acţiune sub toate aspectele ei”.

Personal, am o mare înţelegere pentru natura umană. Înţeleg şi disting repede tipologiile şi nu prea greşesc în a încadra oamenii într-o clasă. Disting repede Harpagonii, Gudurăii, Tipăteştii, Caţavencii, Trahanachii, Lică Sămădăii, Hagii Tudosii, Răstignacii, Julien Sorelii, Bovaristele, trădătorii, nihiliştii etc. M-a ajutat mult literatura şi profesia să evaluez repede şi să fiu atent la gesturi şi acte marunte ce pot determina gesturi şi fapte de amploare. În general, la un om identific ce poate deveni şi ce poate influenţa în evoluţie profilul psihologic, atitudinea faţă de oameni.

Întotdeauna puterea schimbă oamenii şi le accentuează atât părţile rele, cât şi calităţile. Nu m-au dezamagit oamenii pentru că nu prea mă las amăgit. În cazul lui Ovidiu Creţu, în folosul căruia am adunat putere, încredere, speranţă de la bistriţeni, m-am înşelat.

În primii doi ani ai primului mandat părea un om normal cu o înţelegere a ceea ce presupune exercitarea autorităţii şi dimensiunea umană a managementului. În al doilea mandat, în manifestările şi atitudinile publice, Creţu a mai păstrat o aparentă brumă de umanitate combinând, cu o frecvenţă şi o intensitate vizibilă, cruzimea cu calculul ticălos specific comuniştilor .

În al doilea mandat, mi-am dat seama că tendinţele autoritariste de durată, gen Băsescu, au luat loc unor manifestări iniţiale promiţătoare.

În urmatorii doi ani, mi-am dat seama că desconsiderarea dialogului, a comunicării nu era un handicapuri, ci o concepţie bine consolidată despre el în care se supraevalua şi în care subestima colaboratorii. Comunistul din el nu poate distinge între autoritate şi autoritarism. Nu am văzut un caz mai mare de voluntarism. Banul l-a schimbat, l-a lipsit complet de autoritate faţă de unii funcţionari, iar faţă de alţii l-a transformat în tiran. Pe unii funcţionari îi opreşte în mod abuziv de la sistemul de pregătire (convocări, cursuri), iar pe alţii îi trimite la recuperare în alte ţări de soare pline.

Ca lider are profilul unui biciclist, umil şi aplecat cu unii în faţa cărora şi-a pierdut autoritatea, iar pe alţii îi calcă precum un torţionar de închisoare comunistă. Este un lider în criză obsedat că nu poate hotărî el tot. Interesant este că cei cu care este jovial şi respectuos, dar în fapt îi este o frică groaznică de ei, sunt aceiaşi oameni din aceleaşi compartimente care i-au distrus imaginea fostului primar. Nimic nou sub soare decât o caricatură de lider care are o mare capacitate de a nu pricepe lucruri de bun simţ. O scrisoare pierdută îl face să tremure şi totodată îl asmute ca pe un câine împotriva tuturor.

În primul mandat, am identificat în Creţu un om fără anvergură managerială, fără capacitatea de a se adapta, inflexibil şi fără forţa de a însufleţi cu optimism şi iniţiativă oamenii.

În al doilea mandat, m-am convins că este un lider cu un pronunţat profil de comunist de pe vremea colectivizării care promovează cu o plăcere de torţionar limitările, restricţiile şi constrângerile adică este duşmanul libertăţii în gândire şi acţiune sub toate aspectele ei.

În primul mandat, am crezut ca va veni cu orizontul unui senator şi cu perspectiva largă asupra administraţiei.

În al doilea mandat, mi-am dat seama că este cu conţopist de detaliu, fără perspectivă, fără orizont, un om inflexibil care se supără tot timpul ca văcarul pe sat şi stă doar pe centura Codrişorului.

În primul mandat, am crezut că are o aplecare spre cei care au şansele de evoluţie limitate artificial prin natura societăţii.

Nu târziu, mi-am dat seama că este animat de dispreţ faţă de oamenii năpăstuiţi, fără studii, fără funcţii, fără bani şi, în ultimul timp, dovedeşte dispreţ faţă de instituţii şi faţă de lege. Aşa a ajuns în proces cu ANI crezând că procurorii sunt maiştri din zona industrială şi se vor inhiba în faţa lui, de cel mai profesionist dansator şi de cel mai amator primar.

La începutul primului mandat se plângea ca are mai puţini bani decât a avut ca senator.

În primul mandat, părea ca va fi un lider care să inspire şi să mobilizeze oamenii pentru a realiza o Bistriţă europeană.

În al doilea mandat, mi-am dat seama ca nu este în stare să ofere o identitate clară municipiului şi este dominat de trecutul săsesc al Bistriţei, în loc să fie preocupat de viitorul românesc al centrului administrativ al judeţului.

Primarul Creţu are o mare capacitate de a nu pricepe ca tradiţie înseamnă transmiterea flăcării şi nu venerarea cenuşii.

Mă simt vinovat faţă de cei cărora le-am inspirat încrederea în acest om care a devenit un lider toxic şi a îngropat speranţele oamenilor într-o mocirlă de tip bolşevic.

Creţu s-a dovedit a fi eticheta de comunist de pe organizaţia municipală a PSD. Am tot respectul faţă de organizaţie, faţă de oamenii care au crezut că un om poate fi om. Nu pot spune oamenilor decât: izolaţi-l, părăsiţi-l, evitaţi-l! Feriţi-vă de el!

Ioan Gaftone, consilier judeţean PSD

28 comentarii

  • DOMNULE COLONEL …..IOAN GAFTONE:eu personal nu ma feresc de D-l Primar OVIDIU CRETU. Nu am de ce sa fac acest lucru. Stiti foarte bine ca ma cunosc cu D-L Primar din copilarie, stiti f. bine ca ecologistul Balan L-a sprijinit puternic in turul 1 votand multi prieteni ai mei si toata familia mea cu dansul. De groaza unor proiecte a fostului primar VASILE MOLDOVAN, privind B-dul REPUBLICII, felul in care se dorea amenajarea PARCULUI MUN, prin taierea a si mai multor arbori, si ,in final votul emotional dupa incendiul de la Biserica EVANGHELICA m-a determinat sa sper ca O. CRETU ar avea o alta viziune la ceea ce imi doream eu ca ecologist. Am crezut ca voi fi bagat in seama si vom indrepta lucrurile care mie nu mi-au placut. Dezamagirea este totala la ceea ce am sperat, si acuma imi dau seama de diferenta de atitudine si comportament intre cei doi primari. Pot sa va spun cu siguranta ca D-l VASILE MOLDOVAN era mult mai docil si comunicativ si in fata solicitarilor ecologiste a facut de doua ori pasul inapoi. Pentru asta eu ii multumesc. In ce priveste Primarul OVIDIU CRETU, eu nu IL cataloghez (toxic) nu il izolez, ca nu am cum, nu ma feresc de el pentru simplu fapt ca trebuie sa-mi dea socoteala, in cadrul sedintelor organizate in CL , si are obligatia sa imi raspunda la petitiile inregistrate. Si asta pentruca L-am votat. Asa suna DEMOCRATIA. In ce priveste felul in care D-vs il descrieti pe D-l Primar, cu regret in suflet, trebuie sa va spun ca………aveti DREPTATE !!!

  • d-le Gaftone asemenea comentarii nu se fac in spatiul public, dv sunteti membru P.S.D si in mod normal ar trebuie ca aceste comentarii sa le faceti in interiorul partidului, prin asta dovediti ca sunteti un soldat P.S.D f indisciplinat, cred ca , conducerea P.S.D ar trebui sa va scuture putin pentru ca ati intrecut masura..

  • D-le colonel ca si politician nu va cunosc activitatea …..insa ca si militar cuvintele ar fi prea sarace sa ilustreze activitatea%&*-+-…….
    Cand va inceta politica sa recicleze ‘.si va promova valori autentice ?

  • Domn colonel, da ce vă miraţi aşa? Da Ponta e altfel? Ce model să aibă un „biet” primar? Dispreţul si aroganţa sunt specifice comuniştilor pt că atâta-i duce capul. E bine totuşi că ceasul lui Iohannis ticăie si in PSD Bistriţa… Tic-tac, tic-tac, tic-tac…

  • mi-a placut in mod special, citez: „Primarul Creţu are o mare capacitate de a nu pricepe ca tradiţie înseamnă transmiterea flăcării şi nu venerarea cenuşii.” Cat se poate de adevarat, ca multe alte lucruri spuse mai sus… In alta ordine de idei, imi place si apreciez in mod deosebit atunci cand membrii partidelor politice, vorbesc, fara teama de a fi sanctionati, spun lucrurilor pe nume chiar daca sunt in dezacord cu opinia generala, trasata de mai sus. Cred ca asta inseamna sa gandesti si sa vorbesti liber, cred ca asta inseamna normalitate si cred ca acesta este un lucru de care are nevoie societatea romaneasca…

  • Bai baieti domnul colone spune realitatea din PMB stati pe burta. Si nu comentati voi ce nu stiti , va pup pe portofel. Daca aveti obiectii spunetile pe saitul primariei, le iau din mers. Multumesc.

  • D-LE COLONEL!!!! Linisteste-te! te lupti cu ultimele puteri (sper sa-ti dedici timpul si energia facand LUMINA in starea d-voastra locativa!!! stiti ca ati obtinut terenul pe care va-ti construit casa in mod fraudulos!!!)pentru postul detinut de onorabila D-NA SECRETAR!!!Este un mare pacat ca aceasta onorabila =SECRETAR= nu a fost pusa pe faras!!!NU VA DAU IP-UL !! PUTETI ,fara nici un efort sa-l o,btineti!!!DOAR SUNTETI COLONEL!! NU?Sanatate d-voastra si familiei…TOATE SUNT TRECAROARE D-LE COLONEL!!!

  • Sefu,sefu ce are toata lumea cu pesedistii? Cred sefu ca noi ca liberali sadea am gresit cind am virat la stinga! Nu sefu nu-s beat, asa sunt eu si nu ma mai injura sefu ca zic si eu asa din cind in cind ceva dar cred ca ai imbatrinit si nu mai vezi semnele de circulatie.

  • cu toata sinceritatea va spun mister gaftone ca nu aveti credibilitate,pana nu a existat conflicte intre madam ghaftone si primar totul era ok.cretu cel mai bun primar ,acum cand psd ARE PROBLEME SI doamna are ce are cu primarul nu mai ai bun primarul,de aceea orce ai spune se intoarce inpotriva ta si asta cred ca judeca orce om normal,in momente critice se vad adevaratii oameni de valoare

  • Dle Gaftone sa știți ca va bucurați de o mare credibilitate.Poate sa tot comenteze la articol echipa desemnată dePsd. Ce ați spus dvs este de notorietate.Felicitari

  • Hopa, d-le Gaftone, nu mai merge activitatea de familie? O-ho, da’ stiu ca regretati vremurile din mandatul lui Vasile Moldovan ! Aveti si motive!
    Ma gandeam ca un fost militar adevarat nu poate fi supus persuasiunii din cauza unor probleme emotionale, dar oare din cele materiale?? Intreb si eu, nu dau cu parul.
    Altfel, aveti compasiunea domnului Balan. Bucurati-va de ea.

  • Atitudinea critică a unui membru de partid față de alesul aceluiași partid, dovedește totala lipsă a practicii democratice în interiorul partidelor. Partidele sunt bastioane ale intereselor private a câtorva indivizi, ce nu pot beneficia de un feedbak firesc într-o democratie internă și în cosecință lupta devine publică. Odată bastionul cucerit, beligeranți își redistribuie favorurile iar noi cetățeni continuam să ne amăgim că trăim într-o democrație și poate mâine ne va fi mai bine decât ieri.
    Aceiași stare de fapt poate fi întâlnită la Poliția Bistrița, care ușor s-a transformat în miliție personală a șefului, datorită unui sistem imperfect și poate și lipsei oamenilor cu onoare și demnitate ce pot să-și asume responsabilități precum autorul articolului.

  • Io stiu ca primarul nostru ii pe nicari, adica ii dejaba si am spus-o de o mie de ori… ma mira insa lentoarea cu care unii descopera asta.
    Io ma tot uit fascinat cum se misca treaba la lucrarile de prin pasaje si din Piata Mica si pot sa spun ca de-ar lucra o firna angajata pentru mine in ritmul asta infernal apoi i-as trimete unde s-o intarcat mutu iapa… si cica lucrarile astea costa 10 milioane de euroi….
    Bai politicieni ratati de gen Cretu, treziti-va, s-o gatat cu distractia pe banii nostri, de vreti sa faceti treaba pe bune, faceti, de nu, pasli, mereti ca numa ne incurcati, poate s-or gasi altii dispusi sa munceasca.

  • Ce-am inteles din acest articol :
    1.Lipsa TOTALA A DEMOCRATIEI INTERNA DE PARTID LA PSD ( deoarece cred ca rufele murdare se spala in interiorul unui partid nu in strada ) care a devenit un partid de talibani….cu iz feudalist ….
    2. PSD-ul si-a pierdut IDENTITATEA DE STANGA ( SOCIAL DEMOCRATA pentru cei ” multi” ) la toate nivelele ( astfel, la nivel central cazul … Ponta este un mic DEZASTRU ….care potrivit conform „traditiei” din PSD …urma DEMISIA …ce nu s-a confirmat )
    3. Lipsa RESURSELOR FINANCIARE care trebuia sa satisfaca nevoile tarii si CAMARILEI la toate nivelele ( nationa, comuna, oras, judet mai ales in orma OUG nr. 55/ 2014, pe fondul unor cheltuieli guvernamentale ( si de campanie electorala ) de multe ori nejustificate si abracadabrante, in conditiile in care a crescut IMPOZITELE cetatenilor.
    4. Presiunea tot mai mare a CLIENTELEI POLITICE care a cotizat in campania electorala si nu si-a recuperat ” investitiile ” in totalitate.
    5. FRICA de ANCHETELE DNA-ului ( care confirma ca ” securitatea n-o muritu’ …. doar un pic s-o odihnitu’…” ) asa cred ca se justifica si „prudenta ” locala ” a investitiilor facute de Primarie in 2014….
    6. FRICA DE …ANI… a primarului ( TERMEN : 17 .01.2015 la ICCJ, cazul de incompatibilitate … ), cu toate ca si-a manifestat ” CURAJUL ” in justitie si in final a pierdut in fata unor cetateni ….cu privire la Centura ” Ocolitoare ” de Sud …. a Strandului Municipal Codrisor „.
    7. Problemele in Consiliului Local, unde pentru prima data Cretu are ca opozanta si pe secretara primariei( pe langa PNL+PER )…. prin care se subantelege ca secretara ori isi pazeste pielea privind legalitatea …ori a fost EXCLUSA din gasca PSD-ului….si de aici vine, cred RAZBUNAREA domnului colonellllll…!

  • Cretu, un individ mediocru si fara orizont, pe parcursul celor doua mandate de primar , dupa mintea lui cea proasta a vrut cu orice pret sa le faca „bine” bistitenilor. Pentru asta a mutat statuile de la locul lor firesc, pentru asta a mutilat copacii de pe Bulevardul Republicii si de pe strazile orasului, pentru asta a impanzit orasul cu mulaje oribile de struti si cu mere din plastic. Atata il duce capul iar, oamenii asista neputinciosi la materializarea unor astfel de ineptii. „SI NE OMOARA FIINDCA NE IUBESTE”, cum spune Mircea Dinescu in poezia „Doamne fereste”:
    Istoria parca ne duce-n burta
    si parca a uitat să ne mai nasca,
    preafericitii cu privirea scurta
    sorb borsul dogmei ce le ploua-n basca,
    facind spre lucruri zilnic reverente
    căci cine stie ce episcop doarme
    în polonic, în cosul pentru zdrente,
    în tevile acestor triste arme
    unde Nebunul isi cloceste crima
    si ne omoara fiindca ne iubeste,
    când ne e foame deseneaza peste,
    când vine frigul aresteaza clima,
    opriti Istoria-cobor la prima
    opriti la statia Doamne-Fereste

  • Pentru toti Bistritenii care ati dat un comentariu pe acest subiect , si vad ca majoritatea sunteti nemultumiti de primar, eu va rog sa participati la dezbaterea publica din data de 18 dec ora 12 la primarie. Nu tine mult, dar merita sa veniti sa aparam cei 104 copaci care sunt propusi pt. taiere in urma unui proiect de modernizare a PIETEI CENTRALE comandat de primarie. Este singurul an in care mai puteti admira coroanele lor frumos impodobite cu mii de beculete. Mergeti seara sa-i vedeti ce frumosi sunt si fara frunze. Veniti sa-i spunem primarului sa le dea pace sa ne bucuram de ei si in anii care vin.

  • In urma cu doi ani Cretu si-a dat demisia din toate functiile detinute in PSD la nivel local, in semn de protest la unele „aranjamente” facute de chelnerul Raducu pentru alegerile parlamentare, care au propulsat-o pe Doina Pana pe locuri eligibile la alegerile parlamentare, in defavoarea prietenului sau, Costica Rus. Acum se afiseaza ca un lingau cu cei pe care nu demult i-a contestat . Si pentru ca statutul de lingau sa fie total, trebuie spus ca in septembrie cand Ponta si Dragnea au fost la Bistrita, si au semnat contractul de reabilitare a CNLR, Cretu a declarat textual: „Ca să pun punctul pe ”i”, îi mulţumesc preşedintelui Radu Moldovan, care este eminenţa cenuşie a semnării acestui contract”. De altfel Cretu nu era la prima isprava de lingau. Acelasi individ la festival internațional de folclor “Nunta Zamfirei” i se adresa directorului Centrului Cultural Municipal Dorel Cosma, cu expresia :„Debordezi de cultură, artă și frumos!” A tunat si i-a adunat.
    Parafrazandu-l pe Caragiales-ar putea spune: „Mare secatura esti amice Cretu”.

  • Doamna SECRETAR se pricepe ori la ce lucruri, numai la ce inseamna meseria domniei sale nu se pricepe.Daca cineva a fost de fata la sedintele consiliului local ar fi putut foarte simplu sa traga concluziile.Vorbeste ffffffffff frumos are un vocabular adecvat unui politician din zilele noastre,dar nicidecum un vocabular adecvat pregatirii profesionale.Nu o auzi niciodata cand este vorba despre legi,articole etc.sa vina cu replicile adecvate,ci cu vorba bulce de acasa „bate apa-n piua”.Cu asemenea functionari publici te faci de rusine in frumoasa si umila noastre tara.Mai am si eu o curiozitate, care pana acuma nu mi-am putut da un raspus la ea si poate stie cineva sa-mi raspunda ” Oare cum a ajuns doamna Gaftone la Primaria Bistrita” ” Oare cine a zburat-o din Primaria Bistrita pe domisoara Mica Oprea? .Mica Oprea era foarte dura ,dar un om cu foarte mare caracter.Nu-si permitea niciodata sa vina in fata consilierilor cu nimic inafara de lege si legi.Doamna Gaftone nu stie nimic si se ascunde dupa teoria si grandomania cuvintelor frumos alese.Ce sa zic a citit multa lectura la viata ei insa cu legile este cam la pamant. Am uitat ceva si poate domnul s-au doamna sa spuna opiniei publice din Bistrita Cum s-a finalizat procesul (penal???) cu borduriada din anii pe cand la domnia primariei era V.Moldovan?????.Si in incheiere toata familia Gaftone trage catre PNL? simnt oare ceva???? .Doamna ca si functionar public ar trebui sa-si vada de legi si nu de atractii politice.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS