Timp de gândire

Ioan Gaftone: Tinereţe fără bătrâneţe

”Pentru că în Primăria Bistriţa sunt mulţi pensionari în posturi nu pot decât să semnalez inadecvarea practicii cu provocările momentului şi mai ales cu ale viitorului. Pensionarii menţinuţi în activitate sunt un fel de Agamiţă Dandanache care nu se dau duşi pentru că de la 1848 au în buzunar câte o scrisoare compromiţătoare. Amarnic se teme Tipătescu de aceste scrisori”.

Este prea multă ceaţă în mediul politic intern şi la proximitatea frontierei noastre pentru a risca evaluări până la limpezirea imaginii şi de aceea mă opresc asupra unei certitudini. Tinereţea din Guvern reprezintă o certitudine demnă de remarcat. Este un semn care scoate în evidenţă curajul unui lider de a înfrunta seniorii şi de a face loc tinerilor. Este vorba de o concepţie privind utilizarea resursei umane în consens cu noile provocări ale societăţii. Atunci când tinereţea este asociată cu pregătirea ştiinţifică temeinică, în universităţi consacrate ca generatoare de viziuni şi spirit inovator şi mai ales cu un potenţial de dezvoltare pe parcurs, nu poate fi decât de bun augur.

Tinerii din noul Guvern scot în evidenţă adecvarea guvernantei naţionale cu cea europeană. Dezvoltarea comunităţii europene se bazează pe cunoaştere şi inovare. Nu poţi conduce societatea decât cu oameni potriviţi cu realitatea. Desigur că se poate comenta pe seama lipsei de experienţă, dar şi pe seama neutilizării unei resurse umane pregătite şi blocate în ascensiune de oameni care îşi localizează inspiraţiile din cimitirul ideilor apuse. Entuziasmul, inovarea, curajul, energia creatoare şi chiar riscul la limita controlului nu se pot asocia decât cu tinereţea. La cei în vârstă, fără a le minimaliza experienţa, nu le pot asocia atributele mai sus amintite decât într-o formă lipsită de intensitate. În societate există loc pentru toţi, fiecare poate face ceva bun şi mai ales se poate învăţa permanent.

Dacă Ponta ar fi numit în Guvern numai oameni cu experienţă se putea comenta că nu are suficientă libertate de decizie şi este sub controlul baronilor. Realitatea infirmă această ipoteză şi este bine. Trebuie reţinut că atunci când promovezi un tânăr nu-l promovezi pentru ce este el, ci pentru ce poate fi. Îl promovezi cu gândul de a utiliza un potenţial, o disponibilitate de progres, toate sub semnul probabilităţii. Nu toate corăbiile care părăsesc malurile se întorc. Vorba lui Eminescu – vânturile, valurile. Un om în vârsta promovat sau menţinut nu poate deveni decât un pensionar sau un erou de cafenea. Desigur, tinereţea nu este o virtute dar nici un handicap. A încerca cu tinerii este chiar o virtute. A încerca cu oameni în vârstă este semnul lipsei de viziune, un reflex comunist sau chiar troţkist.

Pentru încercarea cu tinerii îl apreciez pe Ponta, iar pentru că în Primăria Bistriţa sunt mulţi pensionari în posturi nu pot decât să semnalez inadecvarea practicii cu provocările momentului şi mai ales cu ale viitorului. Pensionarii menţinuţi în activitate sunt un fel de Agamiţă Dandanache care nu se dau duşi pentru că de la 1848 sunt în Cameră şi au în buzunar şi câte o scrisoare compromiţătoare. Amarnic se teme Tipătescu de aceste scrisori. Dar cum poate fi şi mai rău cu o astfel de viziune, ne putem trezi cu angajarea unor persoane de la căminul de bătrâni în locuri unde se reclamă inovarea. A spune pe la colţuri acest lucruri este mai bine decât a cânta ode conducătorului iubit. Bărbăteşte este a spune public.

Ioan Gaftone, consilier judeţean

5 comentarii

  • PRIMARUL A PLECAT CU O ECHIPA CARE A DEVENIT SUPUSA SI FIDELA PENTRU ADMINISTRAREA ORASULUI .
    CUM SA-SI TREACA IN REZERVA,( ADICA LA PENSIE ) COLABORATORII FIDELI DIN PRIMUL MANDAT ?
    DACA FACE ASTA ISI DECONSPIRA TOATE afacerile ilegale ( licitatii trucate cu firmele ” de casa” , afaceri cu terenuri, afaceri cu fotbalul…etc…) FACUTE DE-A LUNGUL ANILOR, SI… NU-I BINE !
    ESTE „CONDAMNAT ” SA-I PASTREZE PE FUNCTII, CHIAR CU O JUMATATE DE NORMA PENTRU A-SI PUTEA APARA IMPREUNA … INTERESELE!

  • Spune cinstit ca o deranjeaza pe sotie faptul ca Cici PUNGOVSKI a fast mentinuta in continuare si a devenit consiliera primarului. Dece nu spui ca este cea mai veche si cunoaste activitatea primariei de la infintare. Se vede clar ca va deranjeaza acest lucru. In rest nimic nou sub soare. N.Ceausescu cind a venit la putere, fiind tinar a schimbat tot activul cu unul tinar cu care a mers pina la sfirsit, chiar daca imbatrinise, mai greu i-a fost cu Chivu Stoica pe care a trebuit sa-l execute. Asa ca recunosc in miscarile lui Ponta aceleas obiceiuri.

    • „cunoaste activitatea primariei de la infiintare” !? (tu ai scris infintare ) – da’ citi ani are doamna?

  • D-le GAFTONE; Baiu mare nui de la babalicii care au mai ramas prin birouri. Ei mai au constiinta vechiului functionar, sunt mai atenti si mai meticulosi. Sunt in schimb estia mai tineri de ex; cei de la comp. juridic care sunt total pe dinafara in privinta interpretarii actelor de proprietate ,a studierii lor. NU inteleg cum oameni cu studii juridice nu se descurca in acte eliberate legal in alte timpuri. Ma refer la dosarele mele desigur,care au fost tratate cu superficialitate.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.