Liderul PDL Bistriţa-Năsăud a sosit la secţia de votare nr. 50 de la Şcoala Primară Unirea în jurul orei 10.30. El a votat în sala în care învaţă, de regulă, „grupa mică”. Imediat după ce şi-a exercitat dreptul la vot, preşedintele democrat-liberalilor a făcut şi unele declaraţii.
”Votul, chiar dacă e secret, toată lumea ştie cu cine votez eu. Am votat cu popularii, cu dreapta, am votat pentru o Românie europeană, aşa cum o vrem toţi, o Românie democrată, respectată în Europa, o Românie demnă şi pentru ca românii de pretutindeni să se simtă respectaţi şi demni oriunde ar fi în lumea aceasta. Sper ca astăzi să marcăm o nouă etapă în evoluţia României în Uniunea Europeană, să marcăm o nouă etapă în ce priveşte mersul democratic al României, să dăm Parlamentului European o echipă de deputaţi români care să pună mai presus decât orice interesul României, demnitatea României, respectarea instituţiilor de stat şi democratizarea României până în cele mai profunde rădăcini ale ei”, a spus Ioan Oltean.
Deputatul a spus că a fost mai emoţionat ca altădată fiindcă fiica lui, Maria, votează pentru prima oară.
„Evident că am avut o emoţie pentru că nu a acceptat sub nicio formă nici să-i spun cu cine să voteze, nici să-i spun ce să facă. A zis, Nu! Votul e al meu şi numai al meu! Sper că a votat cum trebuie”, a spus Ioan Oltean.
Interesanta calea de acces aleasa de domnul deputat 🙂 Locomotor pare ok. Insa, cine stie din ce punct de vedere o fi challenged.
frumoasa fiica d-lui deputat!