Politică

Ioan Oltean: Cardul de sănătate, un nou instrument de umilire a cetăţeanului

”La momentul actual, cardul de sănătate nu este altceva decât un mijloc de îngrădire a liberului acces al contribuabilului la servicii medicale şi farmaceutice. Ne confruntăm cu un real blocaj al sistemului, cu neputinţa contribuabililor”, spune copreşedintele PNL BN, deputatul Ioan Oltean.

“Cardul naţional de sănătate, un nou instrument de umilire a cetăţeanului român, marca guvernării Ponta” 

După cum ştim cu toţii, potrivit legii, cardul naţional de asigurări de sănătate atestând calitatea de asigurat a unei persoane, a devenit obligatoriu începând cu data de 1 mai a.c. Astfel, începând cu această dată, asiguraţii care au intrat în posesia cardului vor avea obligaţia de validare a serviciilor medicale şi farmaceutice pe care le primesc, utilizând exclusiv acest card.

Conform tradiţiei guvernării Ponta, odată cu intrarea în vigoare a unei noutăţi legislative neasumate, teoria merge strună. Înainte ca problemele practice majore să iasă la suprafaţă, premierul Victor Ponta anunţa cu surle şi trâmbiţe, vineri, în data de 1 mai, că acest card de sănătate a înregistrat un mare succes şi că totul se derulează conform planului. Pe data de 1 mai însă, ziua intrării în vigoare a noii invenţii marca Ponta, românii s-au bucurat de o zi liberă. Astfel, aflat într-un turneu în Arabia Saudită, alături de ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, premierul se bucura în mod jenant de „reuşita proiectului”, felicitându-l public pe ministru şi pe toţi cei implicaţi în implementarea problematicului card de sănătate. Desigur, din Arabia Saudită nu se zăreau cozile interminabile la care românii au fost nevoiţi să aştepte, chiar şi 2 zile la rând, şi nici umilinţa la care au fost supuşi, pentru a intra în posesia cardului de sănătate. În unele cazuri, aşteptările prelungi s-au soldat cu eşec total pentru că, surpriză, în anumite situaţii, cardurile nici măcar nu fuseseră tipărite. Sute de oameni au aşteptat la cozi interminable ca să îşi ridice cardul de sănătate, mulţi ajungând la sediile caselor judeţene de sănătate încă de la ora 5 dimineaţa, pentru a fi siguri că ajung să ridice aceste carduri. În ciuda eforturilor cetăţenilor şi spiritului lor civic, penibilul bâlbelor şi erorilor guvernării Ponta a triumfat din nou, în multe cazuri, acestea nefiind nici măcar emise. Şi de această dată, incompetenţa guvernării Ponta a culminat cu vulnerabilitatea şi lentoarea unui sistem informatic menit să valideze cardurile, foarte slab organizat, netestat, neaplicat, neasumat, întrucât la scurt timp după activare, acesta s-a blocat în mod iremediabil. Desigur, închidem ochii şi de această dată, şi ne spunem că domnul premier Victor Ponta nu avea cum să ştie că în orice ţară civilizată, guvernată pe principii sănătoase de responsabilitate şi asumare, un astfel de sistem complex nu ar fi ajuns să se deruleze fără o minimă testare practică, fără o analiză de impact. Sigur că, de la mare depărtare de patria mamă, domnul premier Victor Ponta a urmărit cu emoţie prima zi de aplicare a sistemului cardului de sănătate, care a funcţionat fără probleme. Desigur, lipsa rigorii şi disciplinei în guvernarea Ponta, a generat o avalanşă de probleme care au atârnat greu tot pe umerii cetăţeanului, onest şi biet contribuabil la sistemul public de sănătate. Atfel, unii români au întâmpinat refuzul medicilor în a fi primiţi la consultaţie sau chiar imposibilitatea de a-şi procura medicamente fără prezentarea cardului la farmacie.

De asemenea, o altă problemă majoră generată de noul proiect al cardurilor de sănătate, a constat în faptul că nu s-a organizat niciun fel de campanie de informare a cetăţeanului cu privire la procesul implementării cardului de sănătate, la consecinţele aplicării, impact şi, mai ales, instrucţiuni de utilizare, întrucât contribuabilii, nefiind instruiţi în acest sens, au blocat bancomatele cu aceste carduri, tocmai pentru că nu cunoşteau scopul emiterii lor.

Desigur, motivaţii pentru utilitatea implementării cardului de sănătate au tot fost expuse de-a lungul a ultimilor doi ani de zile. Practic, însă, dacă ai calitatea de asigurat, cupon de pensii sau adeverinţă de la locul de muncă care atestă că eşti asigurat, dar nu ai cardul de sănătate asupra ta, nu poţi beneficia de serviciile medicale la care din punct de vedere legal eşti îndreptăţit, din simplul motiv că orice serviciu medical sau farmaceutic trebuie validat cu cardul de sănătate.

În acest sens, la momentul actual, cardul de sănătate nu este altceva decât un mijloc de îngrădire a liberului acces al contribuabilului la servicii medicale şi farmaceutice. De asemenea, s-au căutat nenumărate argumente care să vină în întâmpinarea obligativităţii implementării cardului de sănătate, în sensul că, în primul rând, şi cel mai important, ar fi că acest card atestă calitatea de asigurat. Un argument cât se poate de fals, domnule premier Victor Ponta, întrucât sunt foarte multe persoane neasigurate care deţin acest card. Calitatea de asigurat este conferită cetăţeanului prin contribuţia la fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, şi nicidecum de un simplu card. De altfel, în momentul în care un serviciu medical furnizat nu poate fi validat prin acest card, serviciul nu va fi plătit de CAS, costurile acestuia căzând tot pe umerii contribuabilului de bună credinţă.

În acest moment, ne confruntăm cu un real blocaj al sistemului, cu neputinţa contribuabililor care încă aşteaptă la cozi interminabile şi ignoranţa executivului care tardiv, încearcă să liniştească furia şi revolta populaţiei. Guvernarea Ponta a impus un sistem pe care nu a fost pregătit să-l gestioneze şi să-l aplice corect şi eficient. Guvernarea Ponta nu ştie că un simplu card de plastic nu va reforma niciodată sistemul de sănătate, şi că, adevăratele măsuri ce trebuie luate vizează aspectul co-plăţii, salariile medicilor şi finanţarea spitalelor.

Deputat PNL Ioan Oltean

Etichete

7 comentarii

  • Oltean Ioan, un instrument de umilire a cetăţeanului român, marca Bistrita-Nasaud!!!
    In locul tau mi-ar fi rusine sa mai scot nasul!!!
    Dna Sabau – nu selectati nimic din ceea ce publicati aici???

  • Ar fi vremea sa intre ANAF si in cabinetele medicale private . Sa vedem cum isi justifica doctorii averile , ca dupa incasarile declarate ar trebui sa fie muritori de foame !

  • oare mai exista putina demnitate de la acesti oameni,oare cum au curajul sa vorbeasca cand au dus romania unde au aduso,cand sau desfintat spitalele si au murit oamenii cum a fost?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS