Politică

Reexaminarea Codului Silvic, respinsă. Pană: Codul e foarte bun, împiedicăm defrişările ilegale

Deputaţii din comisiile juridică, de agricultură şi mediu au respins cererea de reexaminare a proiectului noului Cod Silvic, deputatul PSD Doina Pană precizând că acesta este foarte bun sub mai multe aspecte. ”Nu trebuie să vedem pădurea ca pe orice marfă, ea are rol economic, ecologic şi social”.

”Codul Silvic este foarte bun sub foarte multe aspecte, inclusiv ca să crescă preţul lemnului aici în România şi să vindem mobilă şi să aducem plus valoare aici în România. În proiectul de Cod Silvic există un articol care spune că orice agent economic să nu poată participa la licitaţie dacă nu demonstrează că a prelucrat superior cel puţin 40% din masa lemnoasă pe care a prelucrat-o în anul anterior. Nu trebuie să vedem pădurea ca pe orice marfă, nu înseamnă carne, fructe ci, aşa cum a fost definită prin strategia europeană, pădurea are rol economic, ecologic şi social”, a spus Doina Pană în Parlament.

Fostul ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură a arătat că nu vede de ce PNL s-a solidarizat pe revendicarea preşedintelui Iohannis, pentru că acest Cod a fost dezbătut în detaliu şi ”toată România este de acord” cu el: ”Noi nu trebuia să reexaminăm un text pe care noi nu l-am văzut, el a fost dezbătut în detaliu, nu văd de ce s-au solidarizat pentru revendicarea domnului preşedinte Iohannis, că toată România este de acord cu el”, a spus Pană.

Deputatul PSD a susţinut prevederea din Codul Silvic, contestată de preşedinte şi de PNL, potrivit căreia amenajamentele silvice nu se fac pe suprafeţe sub 10 hectare. ”În Codul Silvic din 2008, aceşti mici proprietari nu au putut beneficia de propriul lemn decât cu rândul. Noi nu puteam să ne facem că nu vedem şi, atunci, pentru că tot am rescris Codul Silvic, am dat un search, ce se întâmplă în UE şi am văzut că şi acolo sub 10 hectare nu există amenajamente, ei folosesc nişte ghiduri de bune practici. Atunci, cu articolul cu care am venit, noi împiedicăm defrişarea ilegală care a fost până acum. Dacă tu, ca fost proprietar, faci un acord cu un ocol silvic şi vine şi-ţi marchează ce arbori poţi tăia, ce trebuie să faci la pădurea respectivă, îţi asigură paza, îţi asigură serviciile silvice normale, tu să ai dreptul la cel mult 3 metri cubi de lemn pe an. Am dat un minim. Regimul silvic este acelaşi indiferent dacă vorbim de pădurea statului sau pădurea privatului. Este a ta, dar nu poţi să faci ce vrei cu ea, dar când ai un control cu ocol silvic e clar că vei respecta regimul silvic”, a menţionat Doina Pană.

Preşedintele Klaus Iohannis a retrimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea şi completarea Codului Silvic, pe motiv că are prevederi de natură să limiteze activitatea operatorilor economici şi creează premisa legislativă a unui tratament juridic discriminator: ”Aşa cum au fost redactate, unele dintre dispoziţiile acestei legi ar putea atrage posibilitatea ca statul român să fie acuzat de încălcarea obligaţiilor asumate în calitate de stat membru al Uniunii Europene”.

Deputatul PSD Doina Pană, fost ministru delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, i-a trimis preşedintelui Klaus Iohannis o scrisoare în care îi spune că a fost dezinformat, inclusiv de către reprezentanţii unor companii cu interese în domeniu.

8 comentarii

  • Bravo , stimata doamna ! Ati luptat fara ragaz pt o cauza nobila, stoparea jefuirii Romaniei de catre austrieci si iata ca lupta dvs da roade ! In ceea ce priveste amenajamentele despre care vb PNL sunt praf in ochi, motive si atat ! Cu amenajamente silvice s-a facut marele jaf al padurilor, nu altfel ! E vorba ca micul proprietar de padure sa poata beneficia de bunul sau , in regim silvic , dar fara a umbla pt 3 m cubi pe an, de la Ana la Caiafa !

  • Felicitări doamna Doina alături de domnu Ştețco şi restul care au participat la acest cod silvic făcut pt. ROMĂNI nu pt. străinii care au venit să se îmbogătească pe avuția națională. Dumnezeu să ne ajute să scăpăm de bostrigii austrieci.

  • Fiecare variantă, și cea PSD și cea PNL are probleme, fiecare are chichițe în funcție de propriile interese, sau mă rog, în funcție de interesele grupărilor apropiate partidelor. E evident și au spus-o și cei care au protestat sâmbătă și Moise Guran în emisiunea sa (găsiți înregistrare pe site-ul său).

  • Felicitari doamna Pana. Veti ramane oricum in istoria acestui judet si a acestei tari cu cea mai buna lege a ultimilor 25 de ani.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS