Politică

Ioan Oltean: Dacă Monica Săsărman nu are o explicaţie, voi cere excluderea ei din partid

Copreşedintele ACL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, a declarat că dacă ”tot ce s-a întâmplat nu e bazat pe o realitate evidentă”, va cere excluderea din partid a Monicăi Săsărman, de la care aşteaptă explicaţii, pe care apoi consilierul judeţean trebuie să le transmită public: ”Numai ea poate să facă lumină!”.

”Eu am sunat-o pe Monica Săsărman după tevatura asta, după comunicatul Poliţiei, şi am întrebat-o de ce nu a depus plângere penală şi ce e cu toată discuţia aceasta. Cu lacrimi în ochi, mi-a spus că o să-mi povestească despre ce este vorba, că nu poate să-mi spună la telefon. Bine, nu poţi să-ţi baţi joc de un partid, de toată lumea, pentru că în acest caz au intrat atâtea instituţii. Mi-a spus: Mâine dimineaţă ne întâlnim şi vă spun de ce n-am depus plângere penală. N-am mai insistat pentru că a început să plângă. Dar i-am spus foarte clar: dacă nu are o explicaţie şi tot ce s-a întâmplat nu este bazat pe o realitate evidentă, voi cere excluderea ei din partid. Nu-mi pot permite să-mi pun partidul într-o situaţie neplăcută”, a declarat Ioan Oltean pentru Timp Online.

Liderul PDL Bistriţa-Năsăud a adăugat că, indiferent de explicaţii, Monica Săsărman va trebui să le facă publice.

”Am fost la ea la spital, m-am consultat cu ea legat de conferinţa de presă, am discutat cu toată lumea, iar astăzi aflu că ea nu a depus plângere penală. Trebuie să dea o explicaţie de ce n-a depus plângere penală, pentru că după o astfel de atitudine cei de la PSD pot trage concluzia că a fost o simplă invenţie a unora sau altora. Eu nu vreau să cădem în derizoriu şi să ni se impute că totul a fost inventat, iar fapta n-a avut loc în realitate. Aştept o explicaţie de la Monica Săsărman, care apoi trebuie să explice public ce s-a întâmplat în fapt, pentru că singura care poate face lumină este ea. Fapta în sine a avut loc, la medic am fost, a spus ce a spus, deci chestiunea e evidentă. Categoric, indiferent care sunt explicaţiile ei, îi voi cere să le facă publice pentru a înlătura orice suspiciune legat de atitudinea noastră. În conferinţa de presă am luat o anumită atitudine, nu putem fi ridicoli, nu putem fi puşi într-o situaţie în care să explicăm ceva ce n-a avut loc”, a comentat el.

Foto: arhivă

40 comentarii

  • asa este Costane. si spun doar atit: c asta basta posibilitatea ca, candidatul lor sa mai cistige in Bistrita. asta este viata. nu e greu sa ajungi sus …………..e greu a te mentii. despre M.S. ce sa spun …..am crezut-o . acum ….cred ca , cariera ei politica s-a terminat , asta daca binenteles are onoare. eu inca mai cred ca are. dar……vom vedea.

  • Unde sunt vocile care se jeluiau aseara ca vine PSD sa le bata femeile? Unde sunt sustinatorii inflacarati ai ACL si ai lui Iohannis? Ce mai aveti de spus? Nu va simtiti penibil ca ati fost mintiti si voi si dusi de nas de catre Oltean si Dolha, la fel cum a patit un judet intreg?!!!

    • Io-s prezent Ticule, nu scapi tu cu hotii tăi PED-işti aşa de uşor…. cu toate că nu-s nici PDL-ist, nici PNL-ist, nu pot să nu dau cu barda cuvântului în voi hoţii ordinari ce susţineţi un om de paie ca Ponta, ce să vă unească în sensul minciunii şi al salvgardării voastre de la a plăti ordinăriile imense ce le-aţi făcut în ţara asta.
      Nu vi ruşine nasului, voi nu ştiţi să furaţi numa cu zecile de miloane de euro şi cu zecile de mii de hectare de pădure, ajunje-v-ar DNA -ul să vă ajungă de oameni de nimnic!

    • Io-s prezent Ticule, nu scapi tu cu hotii tăi PsD-işti aşa de uşor…. cu toate că nu-s nici PDL-ist, nici PNL-ist, nu pot să nu dau cu barda cuvântului în voi hoţii ordinari ce susţineţi un om de paie ca Ponta, ce să vă unească în sensul minciunii şi al salvgardării voastre de la a plăti ordinăriile imense ce le-aţi făcut în ţara asta.
      Nu vi ruşine nasului, voi nu ştiţi să furaţi numa cu zecile de miloane de euro şi cu zecile de mii de hectare de pădure, ajunje-v-ar DNA -ul să vă ajungă de oameni de nimnic!

  • Bine ca au atacat psd-ul inainte sa afle ce s-a intamplat. Nu zic ca astia ar fi sfinti in frunte cu frustratul ala de primar, da sa te apuci sa arunci cu vorbe mi se pare destul de exagerat. Stiti ce o sa zica Monicuta? Ca ii este frica si ca a fost amenintata in repetate randuri. Si atunci de ce nu a anuntat politia? Incaodata ni se demonstreaza cat de josnica este clasa politica din judet si tara.

  • Sa va fie rusine tuturor pentru ca puneti botul la toate minciunile lui Oltean si a lui Dolha. Pai daca au fost in stare sa minta in halul acesta acuma, chiar credeti ca dupa alegeri, daca doamne fereste castiga Iohannis, nu vor incerca sa creasca taxele din nou si sa taie salariile? Ce garantie mai prezinta ACL ? Astia sunt oamenii din spatele lui Iohannis!

    • ba activist de partid mars …..,ce are sula cu prefectura,…ce are iohannis cu fraierii astia de pdl din bn? lasa gargara ca noi astia operatorii pc nu ne poti manipula,marsh la babe la manipulat

    • Limbad de mahala, la fel ca sefii vostrii Oltean si Dolha. Atata va duce capu sa faceti sa injurati si sa mintiti, Sunteti penibili. Nu va voteaza nici macar aia pe care ii platiti sa o faca!

    • Mincinos la fel ca Iohannis, Blaga, Udrea si Basescu. Nu o sa creasca ministri PSD nicio taxa. Daca va temeti de marirea taxelor ar trebui sa va uitati in ograda PDL, ei sunt cei cu antecedente de acest fel!

  • sa asteptam explicatiile doamnei, sper sa fie interesante . Nu cumva sa ne zica ceva de amenintari cum a incercat Dolha sa sugereze , ca e de rasul curcilor !

  • Aloooo domnule Dolha , alo Dolha , dolhaaaaaaa?? Mai zici ceva ?? Esti de cea mai jasa speta..incalificabil…..Cum doamne am putut alege un om ca tine ???!

  • Ok cereți excluderea dar Raul care a fost făcut cum se remediază ? Ca ar trebui sa mergeți la oamenii aceia unde sa întâmplat sa le Spune-ți ca ați mințit !!!

  • Un gest foarte urat, nu pot sa cred ca o femeie este lovita in public!. Nu s-a gasit nici un barbat ca sa o ajute sau sa o fereasca de a lovituri? Trist dar si foarte urat din partea barbatilor prezenti. Cred ca in acest moment toti barbatii PDL si care erau pe acolo trebuie sa-si bage capul in pamant ca strutii de rusine, pentru ca nu stiu sa aiba grija de membrii de partid, parca vad ca au stat cu gura cascata si s-au uitat ca la circ cum un nesimtit isi descarca nervii in public.

  • Daca toata ziua face drumuri cu fluturasii acl ,probabil ca n-a apucat sa faca mancare pentru familie si a meritat o corectie din partea sotului.Sau din cauza de limbarita de la tv…..

  • Ati facut-o si pe asta, dar din păcate nu a avut efectul dorit. Dl oltean pe Dvs nu va mai crede nimeni si nici PDLul. Sa va fie Rușine ca ati apelat la asa ceva . Rușine ACL

  • Scenariu toată ziua. Zice inițial ca nu il cunoaște pe agresor si ca acesta o face tarfa pedelista încercând sa ne faca sa credem ca ar fi vorba de ceva politic. Mai ies si cei din conducerea aclului si acuza PSD si pana la urma se dovedește a fi un fost client care nu are treaba cu politica. Nu v-a iesit domnilor, nu ne mai puteți păcăli

  • Domnul IOAN OLTEAN președinte al ACL , fostul PDL cu o excludere din partid nu se rezolva absolut nimic ! TREBUIE SA VA SCUZAȚI LOCUITORILOR JUDEȚULUI BISTRITA sa le Spune-ți ca ați MINȚIT , ca așa ȘTIȚI SA FACEȚI CAMPANIE ELECTORALA pentru candidatul IOHANIS , sa va cereți scuze in mod expres in Prundul Bârgăului unde sa întâmplat circul ! SI NU IN ULTIMUL RÂND DE MANAUTA IOAN OLTEAN si STELIAN DOLHA sa își ceara scuze lui EMIL RADU MOLDOVAN ,ADRIANA DOINA PANA si DORU CRISAN , pentru injuriile aduse . ACUMA ȘTIM cine este IOHANIS ……….. următorul BASESCU !!!

  • Acu’plânge de rușine. ..ii conștientă că nu a procedat corect.s-a făcut de tot rahatul:))) și cică. ..vor să ne conducă:))))

  • Daca i se vad chilotii in poza, normal ca n’are explicatie, si incepe sa planga! Dle Oltean….cred ca Monica e pe mana cu Geea si Bors….ti-au inscenat totul, impreuna cu R Moldovan!!! La experienta ta, dle deputat, ai muscat-o….again…. De 2 ori intr- o saptamana….oare se apropie sfarsitul??? La 46%?????? :-p

  • Dle Oltean, va cunosc relativ activitatea politica atat a dumneavoastra cat si a celorlalti politicieni prezenti si trecuti din judet. întotdeauna v-ati remarcat atat in judet cat si la nivel national prin faptul ca aveati cele mai bune si eficiente reactii in situatii dificile. Din pacate trebuie sa recunosc ca reactia dumneavoastra vis-a-vis de cazul doamnei SM a fost pripita, de altfel ca in multe alte cazuri din ultimul timp. Ma intriga deoarece cariera politica si experienta va recomanda ca tocmai la aceasta varsta sa va bazati pe intelepciunea si experienta acumulata. Banuiesc ca atunci cand esti singur nu te poti baza intotdeauna pe echipa, tocmai cand te increzi in reactia echipei, atunci se greseste cel mai stupid. Si in cazul asta tot vina dvs este, intrucat dvs v-ati format echipa si oamenii de incredere. Fara suparare nu aveti consilieri competenti sau macar mai odihniti decat dvs. Daca ati fi avut nu v-ar fi alimentat nici ieri sa iesiti la rampa sa faceti anumite declaratii acuzatoare la adresa adversarilor politici, chiar si in situatia in care adevarul era de partea voastra, nu inainte de a se pronunta un punct de vedere oficial al politiei. Drept urmare ati „muscat-o” pe increderea acordata, incompetenta si minciuna echipei ce o aveti. Stiu nu in totdeauna reusesti sa aduni langa tine cele mai odihnite minti, dar cum puteti dle Oltean dupa ce ati auzit punctul de vedere al politiei sa iesiti cu declaratii in presa la fel de ciudate, agresive si iresponsabile. Pai ori ati ascultat din nou de aceeasi oameni ori e pur si simplu reactia dvs, insa total deplasata si nedemna. Iar nu asteptati sa vedeti ce are de spus femeia asta si ati aminintat-o cu excluderea din partid. Pai daca maine aflati un anume adevar care va pune din nou intr-o postura jenanta? Daca maine aflati ca femeia asta a mintit indiferent de motiv si se certifica ca prima dvs iesire la rampa in care ati acuzat adversarii s-a dovedit total nefericita? Va veti cere sau nu scuze, vom vedea, in schimb v-ati asumat sa o excludeti din partid pe ce motiv? V-a pus intr-o lumina proasta pe dvs ca lider? Nu stiu de ce va crizati chiar asa…chiar nu v-a pus chiar si daca a mintit (puteati sa spuneti ca ati reactionat sub impulsul empatic al unui coleg consternat si totodata sub impulsul unui barbat si politician care se delimiteaza de astfel de practici si atrage atentia adversarilor ca nu cumva sa se demonstreze ca ei sunt de vina). Sunteti speriat ca atrage voturi negative pentru Iohannis? Pai nici asta nu se intampla, am crezut ca asa cum ati declarat lumea nu a votat pdl sau pnl nici Oltean sau Dolha, a votat Iohannis. Si veti vedea ca nu a afectat votul din turul doi acest episod nefericit, stangaci poate chiar ridicol. Atunci de ce ati reactionat asa crispat? Daca taceati si nu aveati cel putin iesirea de azi cu declaratia de excludere, credeti-ma toata lumea a inteles ca ati fost atras intr-o incurcatura, asa riscati sa va faceti de ras. Cereti-va scuze fata de opinia publica, oricum de acuzat veti fi acuzat de comentatorii de servici si nu uitati. Oricum lumea voteaza cu Iohannis pentru ca nu are nici o legatura cu prostiile si greselile sau reusitele din campanie ale psd sau acl.

  • Doamne si ferește ce penibil poate fi Oltean, dai cu stânga in dreapta ca PSD ul va bate oamenii, dupaia vezi ca nu iti iese schema, pui vina pe duduia asta acuma. E tare si ea oricum …Cica e atacată de un necunoscut dar defapt ea i-l
    Stia pe respectivul…pai mai e sau nu mai e necunoscut.

  • Cu siguranta si-a dat sema ce fel de oameni sunteti si de asta plange biata femeie…nu ati facut decat sa-i stricati imaginea! Felicitari Dl.Oltean!

  • Domnul Oltean daca in halul asta va purtati cu oamenii vostri cum va purtati cu ceilalti??? De ce nu v-ati gandit inainte si la urmari???De fapt am uitat ca nu ganditi:))

  • Ce s-a intamplat dl Oltean?? Sambata bagati mana in foc ca asa s-a intamplat…Daca voi intre voi va contraziceti si va incurcati…cum vreti sustinerea celorlalti??

  • Sunteti mai mult decat penibili. V-a felicitat „Santa Klaus” pentru ce ati facut?? E mandru de voi?:))) Nu ati facut decat sa pierdeti niste voturi.

  • Oltean esti PENIBIL!! Nici nu-ti dai seama ce vorbesti…ai fost la spital, i-ai spus ca faci conferinta…i-ai spus ce trebuie sa zica…si nu te-a ascultat:)))SUNTETI JOSNICI.

  • Cei de la PSD nu au tras concluzia…au stiut ca sunt inventii! Cum ati putut sa credeti asa ceva??Aveti impresia ca toata lumea gandeste ca voi..acum descurcati-va si iesiti din rahatul asta.

  • Rusine ACL…este incredibil la ce fapte josnice pot sa recurga unii oameni pentru a putea ajunge la rezutatele dorite…Romania trezeste,te!!!! Vreti in continuare minciuni si inselatorii?? vreti in continuare sa fim condusi de regimul basescu?…haideti sa facem o schimbare pt o Romanie mai buna…sa fie pace liniste si voie buna la noi in tara…nu sa lasam un neamt sa ne conduca tara!!!!

  • Mister Oltean nu o excludeti din partid pe aceasta biata doamna. Ca dupa ce si-a stricat imaginea nu o sa mai aibe de lucru. Au vazut toti de ce speta e.Dar cum nu va intereseaza de soarta celorlalti, dati-o afara! A mai castigat PSD-ul niste oameni.

  • Se pare ca nu i-a iesit Acl-ului strategia…oamenilor daca sunteti inteligenti si ganditi putin eu zic sa nu lasam niste ordinari sa ne conduca…

  • ma fratilor ardeleni care nu mintiti niciodata,adica ma scuzatiACL SAU PDL MAI BINE ZIS CA SARACII PNLISTI nu mai prea exista,oare este frumos?este bine ce faceti,voi curatii ,neprihanitii,voi care na-ti furat in viata voastra na=ti mintit,micutii,pinalti,cocos,botis etc.sant doar inventii de presa,spaga de 20 milioane de euro,luate doar intr-o afacere este mizilic,sant minciuni,penali sant la psd,la voi doar cei curati,in aceasta categorie intra si nevinovata si neprihanita monicuta,suava si curata,alte comentarii cred ca nu isi au rotul,sper ca cel putin in ceasul al 12 sa nu vina monicuta ,,,,oprinduse din plans sa ne jigneasa inteligenta ,pe care unii poate o mai avem si sa ne spuna iarasi basme,oprito daca mai aveti putina demnitate cinsitite su curatule sef suprem,

  • Dragi prieteni. Voi nu va da-ti seama ca Dolha si compania tot timpul au mintit, numai ca de data asta nu le-a iesit scenariul si s-au dat singuri de gol? Faptul ca acuma este un mic scandal intre Oltean si Montoiu, denota neintelegerea dintre ei. Deschide-ti odata ochii si fiti atenti pe cine puneti in fruntea tarii. Aveti de ales dintre:

    – un om care a promovat politica faptelor, a reintregit pensiile, salariile, a marit salariul minim pe economie, a redus CAS, a redeschis scoli si spitale, a creat 200.000 locuri de munca, etc la nivel de tara. La nivelul judetului a facilitat castigarea proiectelor europene in urma carora in 2 ani, in judetul nostru s-au realizat investitii in valoare de 400 milioane euro. Tot ce a promis a realizat. Leoni trebuia sa se reloce in Republica Moldova. Cum era in Bistrita cu 3000 de someri in plus?
    – un om care azi sta in fata echipei Basescu, Blaga, Videanu, Udrea, Ritzi. Ei au furat, au construit sali de sport in catunele uitate de lume, au taiat in ultimii 10 ani: salarii, pensii, au facut disponibilizari, au inchis scoli, spitale.

    Tot ce am scris aici are baza faptica. Daca te plimbi prin Bistrita poti vedea: parcul mare, padurea schullerwald, centrul vechi, pasajele care fac legatura dintre centru si bulevardul 1 Decembrie, sensurile giratorii, strazi astfaltate, locuri de parcare create, blocuri reabilitate termic, spitalul mare, gara, sediul RAR, biserica catolica de pe strada Garii, anexa la fabrica Leoni care incepand de anul viitor va angaja inca 1000 de oameni. Tot ce s-a construit in Bistrita se datoreaza fondurilor europene deblocate de Victor Ponta.

  • Mai oameni, de ce vorbiti in necunostinta de cauza?
    1. Mama a fost agresata la Prundul Bargaului, apoi dusa la ital in stare de soc
    2. Agresorul a recunoscut si fapta si faptul ca a fost santajat de grupul politic PSD, anume de un moldovean si inca un individ.
    3. Agresorul a fost obligat doar sa strige pentu Ponta si sa ii injure pe cei de la ACL. Cand a vazut-o pe mama, avocata care l-a scapat de puscarie in Polonia, cred, a lovit-o sa nu il recunoasca.
    4. Mama il cunoaste pe individ si a vrut sa puna capat circului, sa nu mai vajaie presa. Nu voia sa fie nimic public!
    5. Ioan Olteanu dorea continuarea acestui cerc doar pentru a i se face imagine.
    6. Daca mereu pierzi schimbul de replici cu o persoana, te razbuni, nu? Asa se razbuna el.
    PS- daca un om e obligat de niste imprejurari sa faca o fapta, il bagati in inchisoare sau ca un bun crestin ierti si doresti sa se incheie totul?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS