”Despre pelerinaj şi guvernare
În loc să guverneze, liderii USL se plimbă prin mină pentru un tur de imagine, încercând să înţeleagă ceea ce domnul prim-ministru nu a putut înţelege din calitatea de deputat. De ce este util a se realiza pentru interesul naţional un asemenea proiect? Pentru că, din păcate, economia nu se va revigora in baza sentimentalismelor de moment şi nici a intereselor de imagine ale unui politician sau altul, ci doar în baza unui program de guvernare eficient, cu investiţii al căror impact pozitiv să depăşească cu mult zona “imaginii” şi să treacă în zona concretă, a creării de locuri de muncă, taxe şi impozite plătite la stat, oportunitaţi pentru mediul de afaceri, dar toate în acord cu interesul general al tuturor românilor, şi nu doar cu interesele de moment ale unor politicieni. “Domnul Antonescu să meargă în mină”, declară liderii PSD. “Nu înţeleg de ce trebuie să intrăm pe rând în mină, să ne punem o căscuţă albă şi să facem după aceea o poză şi declaraţii”, declară domnul Antonescu.
Proiectul Roşia Montană nu atrage deocamdată decât discuţii contradictorii între liderii care ne conduc, în timp ce protestele din această ţară cresc ca intensitate, ca o expresie a nemulţumirii sociale despre guvernarea USL. Fie că vorbim despre protestatarii proiectului RMGC, despre protestatarii din sistemul medical, de la Metrorex sau RATB, un lucru este cert: românii trăiesc din ce în ce mai prost. Nivelul de trai al românilor scade direct proporţional cu creşterea halucinantă a preţurilor produselor, a energiei electrice sau a gazelor, în condiţiile în care urmează, se pare, cea mai grea iarnă. In fapt, cu aşa o guvernare specială, nu putem asista decât la evenimente speciale.
Incertitudinea, lipsa de profesionalism şi incoerenţa plutesc în aer deasupra tuturor ministerelor acestui guvern. Astfel, nedumeririle domnului prim-ministru nu rămân singulare, domnul ministru de interne, Radu Stroe, pledând pentru modificări ale codului rutier, diferit, în zile diferite. Mai mult, înşişi colegii liberali ai domnului ministru s-au arătat îngrijoraţi, după cum a relatat presa, de efectele negative pe care proiectul le-ar putea genera din punct de vedere economic, în condiţiile în care ar afecta şi transportatorii profesionişti. Însă, aşa cum ne-au obişnuit politicienii USL, importanţa nepublicării acestui proiect era strict un calcul de imagine. Astfel, punerea în discuţie publică a acestui proiect a ajutat PSD-ul şi pe premierul Ponta, prin “mutarea” presiunii mediatice generate de Roşia Montană asupra liberalului Stroe, adică asupra PNL. Aşadar, nu era momentul potrivit publicării, spre dezbatere publică, a acestui proiect. Adică despre responsabilitatea actului de guvernare a membrilor USL, numai de bine.
În fapt, se pare că liderii acestei guvernări se concentrează pe câştigarea cât mai multor procente electorale, în defavoarea intereselor si proiectelor importante pentru această ţară. Adică, dacă domnul Ponta poate asista la declaraţiile nuanţate ale domnului Antonescu gen “parşivel”, ştiind că adoptarea bugetului de stat pe 2014 este o tema majoră pentru guvernul condus de domnia sa, domnul Antonescu încearcă să câştige cât mai multe procente electorale din orice bătălie cu guvernul din care face parte, prin partidul pe care-l reprezintă, ştiind că o posibilă opoziţie îi nimiceşte nu visul irealizabil de a ajunge preşedinte ci chiar şi şansele de a obţine scorul dorit la europarlamentare. Astfel, într-o bătălie surdă a procentelor electorale, vă întreb, domnilor guvernanţi, unde se regăşeşte interesul oamenilor politici de stat care ne conduc, de a guverna o ţară stabilă macro-economic, cu şanse reale de dezvoltare, în care fiecare cetăţean să fie mândru că trăieşte şi că are şanse reale de a avea un nivel de trai decent. Unde se află, domnilor guvernanţi, în grila dumneavoastră de priorităţi, interesul naţional?”
Deputat Ioan Oltean
ce sa guverneze nu au timp si la noi in judet duminica de duminica si sarbatoare de sarbatoare taie panglicile ramase de la pdl si primesc cruci de transilavania si peste saptamina posibil sint obositi…..zilele oraselor, comunelor incoace , incolo….
Nu stiu cum sunt altii dar, din punctul meu de vedere, Romania nu a fost guvernata nici pe vremea PDL si nu este guvernata nici acum. Totul se face pompieristic, fara o gandire strategica, coerenta si pragmatica. Pe nimeni nu intereseaza ce va fi peste 2, 5, 10, 20 de ani. Degeaba se chinuie societatea civila si oameni destupati la minte sa atraga atentia, sa ofere solutii, nici unui politician nu-i pasa. Toti vor sa se imbogateasca repede, daca se poate ieri! Candva un politician american spunea ca diferenta dintre politicienii din tarile occidentale si ai nostri este ca acolo, un politician incearca sa gaseasca un echilibru intre interesul personal si cel comun, pe cand la noi interesul comun aproape ca nu exista pe cand cel personal (si de partid, as adauga eu) este primordial si preponderent. Parerea mea este ca ar trebui clasa politica sa se mai gandeasca si la romani nu numai la propriul buzunar si propriile interese!
vasiler ,ioane cum spui tu ,pe vremea lui cind era la putere sau facut multe in judet ,au intrat bani multi in judet,judetul era un santier inainte si dupa el potopul….
CUCU te respect, daca organele abilitate demonstreaza ce spui tu inseamna ca ai dreptate daca nu eu nu pot spune nimic pina nu sarim gardul trebuie sa mai asteptam…
guvernarea PDL= hotie, incompetenta, clientelism si o mare umilire a poporului. Asa ca ciocul mic !!!
ma loza de stanescu psd a distrus tara de la revolutie pina in prezent nici barbari nu au secatuit-o ca ei uitate citi lideri pdl au facut puscarie si citi psd…. cred ca si pdl a gresit dar daca tu numai pe aceasta formatiune o vezi inseamna ca esti cum te-am numit…punct
stanescu cred ca esti zingheri…..dar cum voi nu aveti carte va scuz…..