Politică

Ioan Oltean nu merge să voteze: ”Este singura atitudine normală şi responsabilă”

Liderul PDL Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean, a declarat că atitudinea de a îndemna oamenii să nu se prezinte la referendum este ”singura normală şi responsabilă într-un moment critic prin care trece ţara” şi că, din moment ce a provocat această situaţie, este datoria USL să convingă populaţia să voteze.

”La nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, am avut un Colegiu Director şi din toate discuţiile purtate cu preşedinţii organizaţiilor locale s-a degajat în unanimitate aceeaşi concluzie, de a valida hotărârea Colegiului Director Naţional al PDL, de a o susţine şi de a asigura o participare minimă a locuitorilor, a simpatizanţilor şi a membrilor PDL. În aceste zile ne deplasăm în teritoriu, în fiecare localitate, în fiecare sat, pentru a avea discuţii cu oamenii şi a le aduce argumente care să pledeze în favoarea neprezentării acestora la vot. Contăm pe seriozitatea şi responsabilitatea maximă a cetăţeanului onest, care cu siguranţă realizează că este un atentat fără precedent la democraţia din România”, a spus preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud într-o conferinţă de presă.

Ioan Oltean a menţionat că ”toţi cei care au votat politic PDL la alegerile locale sunt oameni apropiaţi sau care cred într-un fel sau altul în PDL. Contăm cel puţin pe aceştia, dar bazinul poate fi mult mai extins, date fiind noile realităţi ale României şi modul în care Guvernul Ponta şi-a construit întreaga politică, neglijând cetăţeanul şi preocupându-se doar de acapararea puterii. Noi susţinem democraţia, instituţiile statului, pentru că în ţara asta de 22 de ani toate guvernele, mai puţin Guvernul Ponta, s-au luptat pentru democraţie şi instituţiile statului de drept, pentru respectarea Constituţiei şi a legislaţiei. Nu putem avea un alt comportament, indiferent cine este preşedintele României. Fie că este Traian Băsescu, fie că este altcineva, instituţiile trebuie apărate”.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor a subliniat că nu va merge la vot. ”Personal eu nu votez. Este o decizie a PDL, nu a preşedintelui Băsescu. Membrii şi simpatizanţii PDL vor fi la fel de conştienţi ca şi noi că aceasta este singura atitudine normală şi responsabilă într-un moment critic pe care îl traversează România. Nu intrăm în coliziune cu domnul Băsescu, dânsul a declarat că va merge la vot şi mi se pare absolut corectă atitudinea domnului preşedinte, vrea să facă dovada că nu este membru PDL, că nu ţine la scaun şi că are o atitudine proprie. PDL are o altă atitudine, justificată şi explicată îndeaproape”, a comentat el.

Oltean a declarat că ”acest referendum nu este al nostru, ci al USL”: ”Ei l-au declanşat, ei l-au provocat, ei au datoria să convingă populaţia să iasă la vot. Este referendumul lor şi nu al nostru. Nu avem absolut nicio obligaţie faţă de prezenţa la urnele referendumului. USL l-a provocat, USL să facă dovada că există în ţara aceasta interesul maxim pentru demiterea preşedintelui României şi să asigure prezenţa”.

”M-a surprins extrem de negativ reacţia unor oameni politici legat de decizia PDL de a boicota referendumul, deşi au existat evenimente similare în anii precedenţi, când aceiaşi oameni politici au avut o cu totul altă atitudine. Şi mă refer aici la Ion Iliescu, care în 2007 când s-a organizat referendumul privind votul uninominal a spus foarte clar: ”Eu personal nu voi vota la referendum şi îndemn chiar la boicotarea acestuia”. Atunci poziţia domnului fost preşedinte a fost una care i-a convenit, acum l-am văzut exprimându-şi nemulţumirea că PDL a luat o decizie, spune el, nedemocratică, nelegală, neconstituţională. L-am auzit pe premierul Ponta spunând că e surprins de atitudinea nedemocratică a PDL, prin decizia de a nu participa la vot. Nu e o decizie nedemocrată şi ilegală, este o decizie absolut corectă, care are în vedere un şir de evenimente politice care au avut loc în ultimul timp şi care au un singur obiectiv: acela de a acapara puterea politică totală în România”, a spus într-o conferinţă de presă vicepreşedintele Camerei Deputaţilor.

Oltean a menţionat că ”un singur bastion a mai rămas necontrolat de USL, şi acela este preşedinţia”. ”Prin toate măsurile care au fost luate se doreşte, evident, şi acapararea acestui ultim bastion al puterii politice din România. De altfel, modul în care s-a manifestat USL în ultimul timp, modul în care a încălcat legislaţia, modul în care a modificat absolut toate procedurile prealabile referendumului conduc fără niciun fel de reţinere la o asemenea concluzie. Faptul că au neglijat absolut toate recomandările, criticile pe care lideri politici europeni, opinia publică europeană, le-au adus Guvernului Ponta, criticile societăţii civile din România i-au lăsat nepăsători pe cei ce guvernează azi România. Singurul lor obiectiv este demiterea preşedintelui Traian Băsescu şi aşezarea la Cotroceni a unui om fidel USL, pentru a asigura controlul tuturor puterilor în stat, controlul puterii executive, controlul puterii legislative. A mai rămas doar controlul puterii judecătoreşti, pe care cu certitudine o vor acapara dacă referendumul de duminică va fi validat”, a comentat el.

Întrebat dacă nu este periculos să îndemni lumea să nu vină la vot, ca şi partid politic, Oltean a răspuns: ”Nu este periculos, pentru că trăim într-un moment în care acţiunea politică a USL este una nedemocrată, nu este un referendum construit pe legalitate, pe constituţionalitate. Dacă acest referendum ar fi justificat, n-am avea motive să îndreptăm poporul să nu voteze. Dacă ar fi un referendum legal, moral, oportun. dacă toate aceste trei calităţi ar fi justificate, n-am avea niciun element care să aprobe atitudinea noastră. Din păcate, niciunul dintre cele trei elemente, al legalităţii, al moralităţii şi al oportunităţii nu sunt îndeplinite, toate trei sunt încălcate de către actuala putere, iar poziţia noastră este justificată”.

”Dacă preşedintele Traian Băsescu va fi demis, ne vom pregăti pentru alegerile prezidenţiale. Nu cred că şansele PDL pentru alegerile din toamnă vor fi influenţate major de o situaţie sau alta legată de referendum. Noi vom avea aceeaşi atitudine corectă faţă de lege şi faţă de Constituţie. Nu anticipăm, noi credem că din 30 iulie preşedinte va fi tot Traian Băsescu, nici nu ne gândim la o altă soluţie”, a adăugat Oltean.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.