Uniunea sărăciei
Nu trece zi fără ca incompetenţa guvernanţilor Uniunii Social-Liberale să nu lase urme adânci în scăderea nivelului de trai al cetăţenilor, în ceea ce înseamnă dezvoltarea României, în lipsa responsabilităţii unor amatori ai emisiunilor televizate şi ai jocurilor de iarnă, în timp de situaţii de urgenţă. Am putut observa cu uşurinţă o Românie cu două viteze, o Românie divizată între conduşi şi conducători, între care există un zid depăşit doar la momentul alegerilor, o Românie în care cetăţenii de rând îngheaţă şi asteaptă ca reprezentanţii autorităţii publice centrale şi locale să-şi facă datoria, şi guvernanţii, în frunte cu domnul cu fes, Victor Viorel Ponta, grăbit să ajungă la un meci, prea ocupaţi cu propriile pasiuni pentru a da curs rezolvării problemelor cetăţenilor, celor care, prin votul lor, le-au oferit legitimitate.
Are nevoie România de un guvern prea ocupat cu problemele cu justiţia ale propriilor membrii? Au nevoie cetăţenii de un guvern care-şi acoperă propria incompetenţă şi incapacitate de a performa, impunând noi taxe şi impozite, îngreunând astfel traiul de zi cu zi al tuturor cetăţenilor?
De la începutul anului 2009 până în aprilie 2012, guvernarea PDL a reuşit să comaseze sau să elimine 237 taxe şi impozite din 491 existente la începutul guvernării. Ce a făcut guvernarea uniunii sărăciei? A blocat acest efort şi a introdus 34 taxe noi şi impozite majorate până în prezent. Guvernul sărăciei şi incompetenţei conduce detaşat în topul guvernelor care au adus cele mai multe schimbări legislaţiei fiscale în ultimii 10 ani. Guvernul USL a adus 37 de modificări asupra Codului fiscal şi Codului de procedură fiscală, aşadar, legislaţia fiscală a suferit, în medie, câte două modificări pe lună, fără consultare publică şi fără să respecte legea responsabilităţii fiscale.
În fapt, situaţia dramatică în care se află cetăţenii după cei aproape doi ani de guvernare USL este accentuată şi de eşecul în susţinerea IMM-urilor şi implicit, lipsa locurilor de muncă. Astfel, reducerea fondurilor alocate IMM-urilor, lipsa creării unor programe noi de finanţare şi susţinere a dezvoltării motorului economiei, ne oferă perspectiva gri a situaţiei şomajului, astfel, în ultimul an numărul şomerilor crescând cu 48.000 de persoane.
Aşadar, sărăcia „asigurată” de guvernul USL devine încetul cu încetul o certitudine, singura reuşită a acestui guvern. În fapt, ce poate asigura guvernul niciunui proiect? Investiţiile publice au fost tăiate cu 10% în 2013, în timp ce cheltuielile de personal, cu bunurile şi serviciile au crescut. Procentul acordat investiţiilor a ajuns la cel mai mic din ultimii ani, de 5,1% din PIB, programele majore de investiţii naţionale au fost ratate, bugetele alocate pilonilor de dezvoltare a unei societăţii educate şi sănătoase au fost reduse. Într-adevăr, fondurile europene s-au dovedit a fi anul trecut o sursă importantă de creştere economică. Dar acesta este rezultatul contractelor semnate în anii 2010-2011. În fapt, ochiul critic, obiectiv, care a punctat incapacitatea acestui guvern în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene a fost chiar Comisia Europeană. Astfel, acordul de parteneriat trimis Comisiei de către Guvernul Ponta în luna octombrie a anului trecut a fost aspru criticat pentru lipsa de viziune, pentru incoerenţa stabilirii obiectivelor şi indicatorilor.
Aceasta este starea de fapt care caracterizează această guvernare: iresponsabilitate, lipsă de viziune, incoerenţă, aroganţă, dezinteres pentru interesul naţional, pentru dezvoltarea unei Românii puternice care să genereze o creştere economică, în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de trai şi recuperării decalajului de dezvoltare faţă de ţările membre ale Uniunii Europene.
Dar pentru a depăşi problema sărăciei care domneşte în casele cetăţenilor, avem nevoie să eliminăm factorul determinant, cel care a generat-o şi a susţinut-o de fiecare dată când a ajuns la guvernare. Avem nevoie de oameni puternici, responsabili, dornici să-şi asume şi să ducă la bună îndeplinire proiecte importante pentru dezvoltarea acestei ţări, şi nu de oameni dornici să se ghideze după ”aparenţele” din peşteră, în ignoranţă şi sărăcie. Pentru că oricât de mult ne dorim să asociem un proiect important, început şi susţinut de către guvernanţii care astăzi conduc România, de numele acestora, eşecul este garantat. În fapt, singurul proiect care se dovedeşte viabil în cazul guvernării USL este proiectul sărăciei.
Deputat PDL Ioan Oltean
Nu ne place Gabriela Montoiu !!!!!!!! Daca ati auzi comentariile din gasca mea ati intelege cat e de proasta alegerea dvs,d-le Oltean! De fapt o sa va convingeti dupa procentul pe care o sa il aveti la europarlamentare !
Vrute si nevrute Oltean este cel mai bun politician din judet a dus faima judetului oriunde era loc de bine,judetul era un vast santier cind era la guvernare.
Vrute si nevrute Oltean este cel mai bun politician din judet a dus faima judetului oriunde era loc de bine,judetul era un vast santier cind era la guvernare.Oltean este un deputat care apreciaza oamenii din judetul nostru si prin prezenta lui alti sint obligati sa fim respectati.Alegeti-o pe „daciana” ca dora nu este din judetul nostru.Alegere negativa.
Saracia si prostia!!
Citez din Petre Tutea :”Un tampit mai mare ca mine nu exista.Sa faci 13 ani de temnita pentru un popor de idioti!De asta numai eu am fost in stare!”
Pacat MIHAELA sintem alaturi de tine.
Serios??????? Si acum trei ani ne balaceam in avutie? PENIBILULE! Tu cu ai tai ne-ai adus aici! Nevertebrate ce sunteti! Sunteti de-o teapa toti, scursurile poporului astuia, ratatii ce nu-si gasesc loc decat in cloaca politica. Pe pielea voastra si fara sprijinul unui partid voi politicienii, sunteti niste NULITATI. Zerouri barate, asta sunteti, cu toti cardasii vostri. Mi-e scarba! Soarta nedreapta are tara asta ca ajung sa-si bata atatia nemernici joc de ea!
Doamne,cine vorbeste! Cel mai corupt si mai hot politicean din BN si chiar din Transilvania. A venit in tenici din Unguras,iar acum are averi de muuuulte milioane de euro,toate facute din coruptie,santaj si trafic de influenta (asa cum arata o parte din dosarul aflat la DNA si care e pastrat de Base pt. santaj in vederea trecerii la PMP) Speram totusi ca DNA s-a de-a drumul la dosar si atunci s-a vede-ti o parte din escrocheriile olteanului.Afacerile de milioane de euro impreuna cu,Crinuta Dumitreanu la ANRPS,santaj cu oameni de afaceri din BN cu primari cu Liviu Rusu si muuuulte altele.
Ioana nu zice ho pana nu sari gardul,si de vrei sa-l sari vezi poate iti da Dl.OLTEAN o pereche de „tenici”.
Vrute si nevrute Oltean este cel mai bun politician din judet a dus faima judetului oriunde era loc de bine,judetul era un vast santier cind era la guvernare.
ati avut ocazia sa combateti munca la negru si nedreptatea de a astepta si cate 3-4 luni dupa banii munciti! acuma veniti cu texte dinastea..? hai sa o lasam balta
Ce moaca de om îngrijorat are. Când erau la putere nu mai încăpeau in costum iar acum este foarte îngrijorat.
Chiar nu mai ai pic de Rușine ?
Toţi politicienii noştri din păcate sunt la fel prin modul de-a ne minţi, de a-şi aduce aminte de noi doar în campanii unde ne promit marea cu sare…..Deci să-i ia naiba pe toţi pentru că sunt la fel….