Actualitate

Ioan Turc: La Bistrița e liniște. Conducerea Primăriei și Radu Moldovan fac nani

”PNL a depus la Avocatul Poporului o sesizare în vederea contestării la Curtea Constituțională a OUG privind modificarea Codului fiscal, dar chiar în PSD există profunde nemulțumiri. Primarul Iașiului a anunțat că va da în judecată Guvernul pentru a nu se aplica ordonanța cu privire la modificările Codului fiscal pentru că acestea vor avea ca efect umilirea administrațiilor locale în fața Guvernului, obligându-le să se căciulească în permanență pentru bani. La Bistrița e liniște, atât administrația PSD-ALDE a Primăriei cât și domnul Radu Moldovan fac nani. Cu toate că se pierd foarte mulți bani în județ, se pare că acest lucru nu-i deranjează, este mai importantă disciplina de partid”, a spus într-o conferință de presă liderul PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc.

El a afirmat că președintele grupului PPE al Comitetului European al Regiunilor, Michael Schneider, ”este siderat de faptul că în România președintele partidului de guvernământ și al Camerei Deputaților, al treilea om în stat, este cercetat penal pentru fraudarea fondurilor europene și își vede liniștit de treabă. În orice țară normală un demnitar într-o asemenea situație și-ar da demisia imediat, cu atât mai mult cu cât România din cele 30 de miliarde fonduri europene a accesat doar 3,5%. PSD nu ține cont de acest lucru și face scut în jurul unui om certat cu legea, inclusiv pentru posibile infracțiuni de fraudare a banilor europeni”.

Ioan Turc a declarat că ”PSD a reușit să reaprindă scânteia protestelor de stradă”: ”Zeci de mii de români au manifestat împotriva modificărilor la Codul fiscal și a modificărilor pe care PSD vrea să le aducă legilor justiției, pentru demisia liderilor partidelor care formează arcul guvernamental. Prezența jandarmilor călare la mitingul din București a fost un gest vădit de intimidare a manifestanților. După căderea lui Ceaușescu, toți lacheii lui au fugit ca potârnichile, doamna Carmen Dan să nu încerce să repete soarta pe care a avut-o Tudor Postelnicu, ultimul ministru de interne comunist. La Bistrița forțele de ordine s-au comportat ireproșabil întoteauna și vreau să îi felicit public”.

14 comentarii

  • Nani ai făcut tu toată viața!dai lecti tu la alți ,dute fa ceva nu toată ziua la presa!la nivelu lu Radu nu te ridici nici peste 100 de ani.la ora asta ești de carat apa pt.alti ma înțelegi ce zic.:))))

    • Asta are, asta n-are, weiss gewin schwartz palir , care-i cea câștigătoare? Lovele, lovele…mergi și te culcă , azi ți-ai făcut norma la cvrlingăreală!

  • La Bistrita e liniste si pace, desi lucrurile incep sa se miste chiar din interiorul PSD. Astfel, la inceputul lunii noiembrie, avocatul Gheorghe Piperea, din postura de consilier onorific al primului- ministru, cerea demisia lui Liviu Dragnea, din parlament: „Oare cât timp o să mai polueze agenda publică problemele personale ale unui singur om, hăituit acum de sistemul care până acum l-a protejat şi i-a fost partener? De ce nu demisionează domnul Dragnea, pentru a putea să-şi probeze nevinovăţia şi, în plus, să demonstreze cu glorie că prezumţia de nevinovăţie merită salvată chiar şi în cazul politicienilor?”. Ulterior acesta a demisionat din functia de consilier onorific.
    Ulterior, un alt reprezentant al PSD, europarlamentarul Cătălin Ivan sare la gatul lui Liviu Dragnea: ” Liviu Dragnea si cei din jurul sau sunt tot mai rupti de realitate. PSD este deturnat cu buna stiinta de la scopul sau real, de partid de stanga, si este tarat intr-o lupta cu un dusman imaginar, un rau general care vine de undeva, din afara dar si din tara, de la servicii, de la multinationale, de la banci, de la ambasade, de oriunde mai putin de la conducerea partidului.Membrii de partid trebuie sa fie convinsi ca, desi nu este clar cu cine si pentru ce lupta, miza este uriasa, iar generatiile viitoare le vor fi recunoscatoare.
    In realitate, statul paralel chiar exista si este usor de identificat. Nu cred insa ca Liviu Dragnea cere PSD-ului sa lupte cu el din moment ce tocmai Liviu Dragnea este exponentul cel mai notoriu al acestui stat paralel. Vorbim de acei cativa politicieni si functionari publici, extrem de bogati, lucratori toata viata lor la stat, membri ai unor retele transpartinice de tip mafiot menite sa fure miliarde de euro din banii publici, sa treaca dupa bunul plac proprietati ale statului in domeniul privat, in proprietatea lor. ”
    Iata ca acum, cateva zile Mihai Chirica, primarul PSD al Iaşiului, susţine că Liviu Dragnea ar trebui să-şi dea demisia de la şefia PSD, motivând că „degringolada din partid, dar şi din România i se datorează sută la sută” liderului social-democrat. El a afirmat că în România lucrurile merg prost din cauza ambiţiilor lui Dragnea, pe care l-a comparat cu împăratul Nero, cel care a dat foc Romei: „Cred că s-a mai născut o dată Nero, care nu vede decât o singură modalitate de a părăsi tronul, prin arderea cetăţii. Iar cetatea se cheamă România şi e păcat că reinventăm pagini rele din istoria acestei Europe. Sper să ia o decizie înţeleaptă în continuare”,
    Numai la Bistrita, Raducu se comporta mai degraba „ca romanul impartial” precum Agamita Dandanache din „O scrisoare pierduta”.

  • Câte lucruri s-au realizat în județul nostru și în municipiu, însă domnul Turc nu le observa…doar atât știe sa aducă critici la adresa PSD… Însă cetățenii observa lucrurile făcute și vor judeca după fapte, nu după vorbele negative…

  • mai face din cand in cand domnul Turc o sedinta cu presa ca sa para ca are cu cine se intalni si merge acasa pana data viitoare, el uita ca pe fruntea lui sta scris PDL care o jefuit tara asta pana la ultimul banut, colegul Ioan Oltean face linsite si el? ..ca nu am mai auzit nimic despre dandul, Vasile Blaga, Udrea, Ritzi, Liviu Rusu si muuulti altii nu mai zic nimic? ..

    pai de aia e liniste domnule Turc ca nu scoate nimeni nici un cuvant, se stiu cu musca pe caciula!

  • Bine ca e liniste.. ca nu avem nevoie de mai multi „turci” care sa dea din gura si in rest nimic… in cazul in care nu a-ti observat dl. Turc , domnul Moldovan are trebui mai importante de facut in judet decat sa latre toata ziua in presa cum faceti dvs. Oricum oamenii care vorbesc mai putin fac mai multe!

  • Domnule Turc,alta treaba in afara de a tot critica numai de dragul de a aparea in presa cu critici negative nu aveti? Stiti foarte bine ca sunteti singur,ca e vai si amar de scumpul dumneavoastra PNL (ex PDL),de aceea iesiti in fata cu mizerii dinastea,pentru a influenta negativ opinia publica.Dumneavoastra chiar nu vedeti cate face Radu Moldovan in judetul asta?El n-are vreme de tălalit prin presa.Nu o sa ii ajungeți niciodata nici pana la degetul mic!

  • Mentionez de la inceput ca n-am votat niciodata cu stanga dar prestatia acestui om-anecdota este jenanta si scandaloasa! Umfla lunar salariul de peste 2 mii de euro de la Reg. Comertului, o institutie incremenita in secolul 19 si unde dosarul cu sina este inca la moda.

  • Asta da titlu ))))) mare dreptate MARY , in PNL SUFLA VANTUL , defapt de-a dreptul vijelia )))

    Turcule, criticile si mizeriile din presa nu se pot pune pe foaie la sfarsit de an ca si realizari !

    si mai este ceva…… altii si cand dorm , fac ceva !! si nu sunteti voi aceea !!!

  • Domnule Turc toste aceste comentarii ar trebui sa va puna pe ganduri. Lasati polemicile si demonstrati ca va dotiti cu adevarat binele bistritenilor. Lasati va sfatuitori gen Silasi si alti nu fac altceva decat va aduc mari deservicii. Aveti grija nu va afundati si mai tare.

  • PDL-PNL doarme demult în papucii statului ! Din când în când i mai trezește STATUL PARALEL adică CIUMA NEAGRĂ SRI-DNA să mai spună ceva.

  • Nu înțeleg de ce sunteți atât de preocupat de părerea străinilor despre România, domnule Turc. Poate știți dumneavoastră ceva ce noi, prostimea, nu știm încă. Vă rugăm să ne luminați, dacă puteți! Din postura dumneavoastră, aș avea serioase semne de îngrijorare cu privire la neamestecul în treburile interne ale țării. Dar nu cred că PNL are o problemă cu amestecul străinilor în treburile interne ale țării, doar ei sunt cei care au adus dinastia străină în România. În ceea ce privește curățenia de partid, mi-aș face întâi curățenie în propriul partid, pentru a da un exemplu de bună practică și seriozitate. La mulți ani, domnule Turc, cu ocazia zilei României! Să dea Dumnezeu să fiți sănătos și înțelept!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.