În ultimele șapte luni, au fost identificate pe raza municipiului 71 de persoane care practicau cerșetoria. 27 dintre acestea erau cu domiciliul în Bistrița, iar în urma evaluărilor realizate de Direcția de Asistență Socială din cadrul primăriei, 21 de familii au fost incluse în programe sociale, spune primarul Ioan Turc:
”Direcția de Asistență Socială colaborează cu Fundația HHC Baia Mare pentru implementarea unui proiect de Prevenire a Separării Copilului de Familie și, astfel, am reușit să întreprindem câteva acțiuni pentru a oferi sprijin familiilor în cauză, în urma efectuării anchetelor sociale.
Prin proiectul menționat, au fost acordate ghiozdane echipate pentru începerea anului școlar și alte materiale pentru copiii înscriși la grădinițe, au fost decontate analize medicale, au fost achiziționate articole igienico-sanitare, de îmbrăcăminte, încălțăminte, de mobilier și electrocasnice, dar și consulturi medicale și consiliere familială. Pentru unele cazuri, a fost necesară acordarea sprijinului pentru obținerea actelor de identitate, găsirea unor spații pentru locuit, reintegrarea în familie sau întocmirea dosarului pentru încadrare într-un grad de handicap sau pentru pensionare.
Pentru alte 32 de persoane identificate la cerșit și care aveau domiciliul în alte localități, s-au făcut solicitări la primăriile de care aparțineau, cu scopul de le oferi serviciile sociale necesare pentru a nu se întoarce în stradă.
Pentru 6 din cei 19 minori care au practicau cerșetoria, a fost sesizat DGASPC Bistrița-Năsăud pentru aplicarea măsurilor de protecție socială, fiind suspendate drepturile părintești pe termen nelimitat. 9 minori care figurau cu măsură de protecție socială au fost predați reprezentanților DGASPC, iar pentru 4 minori părinții au dat declarații prin care s-au angajat să supravegheze copiii pentru a nu mai recurge la cerșit.
Cu acest prilej, doresc să fac un apel către bistrițeni. Demersurile municipalității pentru eradicarea fenomenului cerșetoriei trebuie să fie susținute de fiecare dintre dumneavoastră. De cele mai multe ori, banii pe care îi oferiți cerșetorilor nu îi ajută să aibă o viață mai bună, ci contribuie la susținerea unui comportament antisocial”.
- Ce sancțiuni au dat polițiștii rutieri în week-end - 30 ianuarie 2023
- Noi contracte de finanțare prin PNRR – Valul Renovării, semnate pentru Bistrița - 30 ianuarie 2023
- Ședința CL de aprobare a bugetului Bistriței, în 3 februarie - 30 ianuarie 2023
Pavel
păi și atunci la alegeri de ce umblă toți politicienii și cerșesc voturi?
Zoc si yo
Exact mai mari cersetori ca ei si milogi nu exista pe fata pamantului :))))
Prelipceanu Mariana
Doresc sa felicit fundația HHC pentru efortul financiar făcut și funcționarii implicați in a soluționa problemele sociale fără a avea in spate un plan de acțiune bine stabilit, așa cum ar trebui un manager de instituție sa facă sau legi cu norme de aplicare palpabile, care sa le susțină demersurile pe acest segment sensibil. Restul sa se abțină mai ales conducătorii care au poziții de observatori!
Ana
Hai mai lasati-ma cu chestiile astea…. La munca , nu la intins mana – sunt locuri de munca pentru toti care doresc asta, in functie de studii,calificare etc…. Nu toti pot sa fie doctori, asistenti, ingineri, bugetari sau patroni etc…. Mai trebuie si muncitori necalificati, care se pot califica si la locul de munca…. Mai trebuie oameni si la desfundat santuri, taiat lemene pentru obiective in mediul rural, si nu numai, dezapezit strazi, maturat, sortat deseuri….. crescut animale si lucrat pamantul (cand e timpul). E de lucru cat vezi cu ochii DACA VREI. Iar cine nu a cotizat o zi la pensii, asigurari sociale – nici un ajutor pana cand bugetul localitatii sau statului e pe plus, si doar ocazional, ca pentru unii a devenit ocupatie de baza – plansul dupa tot fe;lul de ajutoare – de fiecare data CHIAR NU VERIFICA NIMENI????. Pe cand salariatii, pensionarii care cotizeaza sau o cotizat????? Prostii stau pana cand e liber sau e compensat sa mearga la consulattii si analize prin casa ….. Milogii de cersetori si aia din strada si aia dupa ajutoare de tot felul e liber cand vor ei ….vezi doamne ei au drepturi mai multe ca altii….CASA SA VERIFICE SI DE CATE ORI A MERS X SI Y LA ANALIZE SI TOT FELUL DE PROCEDURI MEDICALE, RECUPERARI …..ca si de astea s-au decontat destule ….. unii AU MERS SI DE DOUA ORI PE AN LA ASTFEL DE TRATAMENTE SI INVESTIGATII GRATIS ….ALTII NU AU PRINS UN LOC DE PESTE 10-20 DE ANI ……………..
veveritza.
Viseaza frumos în continuare…..
Tu când pui stampila pe buletinul de vot o faci cu capul nu cu stomacul, asa ca votul tau nu (prea) conteaza.
Emil Encean
Ce glumă proastă!😡