Actualitate

Ioan Turc, despre organigramă: 52 de posturi reduse, economii de 3 milioane lei anual

Primarul Bistriței, Ioan Turc, a explicat într-o conferință de presă noua organigramă a Primăriei, care va fi pusă în aplicare după aprobarea de către Consiliul Local în ședința de joi.

Poliția Locală se reorganizează ca structură fără personalitate juridică în cadrul aparatului de specialitate al primarului, Direcția Servicii Publice devine Direcţia de Infrastructură şi Servicii și preia și activitatea Direcției de Administrare a Pieţelor, care se desființează, iar Direcția de Asistență Socială preia și Direcția Municipală de Sănătate, care nu va mai exista. De asemenea, se realizează o serie de ajustări și în organigrama Centrului Cultural Municipal “George Coșbuc”, care va face obiectul unei revizuiri ample odată cu constituirea Teatrului Municipal.

Ioan Turc a precizat că prin noua structură s-au redus un număr de 52 de posturi: de la 1.149, rămân 1.097. Au fost diminuate cu patru numărul de posturi de director: la Poliția Locală, Direcția de Administrare a Pieţelor, Direcția Municipală de Sănătate și Direcția Educație Turism. Totodată, a fost eliminată poziția de director adjunct la Poliția Locală. Au fost diminuate 47 de posturi de execuție, dintre care 21 bugetate și 26 nebugetate (din Direcția Municipală de Sănătate). S-a suplimentat cu unul numărul de posturi de șef serviciu și cu două cel de șef birou. Per total, numărul posturilor de conducere s-a redus cu două. Numărul funcțiilor de execuție este de 364 față de 404 anterior. Impactul bugetar în urma reorganizării este de circa 3 milioane de lei anual, bani care vor fi alocați pentru dezvoltare.

”Vrem să eficientizăm activitatea, să asigurăm transparența, să răspundem nevoilor și așteptărilor cetățenilor, să atingem noi standarde de performanță, să rezolvăm cât mai prompt și mai bine problemele comunității. În cei doi ani și jumătate de când dețin calitatea de primar am observat o serie de disfuncționalități în activitatea structurilor interne și am încercat prin această organigramă să eliminăm pe cât se poate disfuncționalitățile”, a spus primarul.

Ioan Turc a afirmat că nu a propus disponibilizări ținând cont că bugetul local a crescut, iar în contextul economic general Guvernul a anunțat un act normativ de reducere a cheltuielilor, inclusiv prin înghețarea concursurilor.

”După discuția cu sindicatele și după blocarea concursurilor pe o perioadă nedeterminată prin OUG, am renunțat la disponibilizări și ne-am rezumat la restructurarea activității. Sunt convins că directorii care și-au pierdut această calitate nu sunt mulțumiți, dar până la urmă este punctul meu de vedere și al echipei pe care o coordonez. Orice fel de reorganizare, de restructurare, presupune și ajustări. Nu cred că vor urma procese, un avocat le va spune că nu au sorți de izbândă. Este dreptul primarului și al Consiliului Local de a aproba o anumită formulă de organigramă, a fi director nu este un drept pe care l-ai obținut pe viață, nici calitatea de primar nu este una pe viață, te duci din patru în patru ani în alegeri. Organigrama este un organism care presupune tot felul de corecții de-a lungul timpului. În cea mai mare parte, încercăm să acoperim ocuparea pozițiilor nou înființate cu oameni din Primăria Bistrița. Pentru că atribuțiile structurii nou rezultate nu se modifică cu mai mult de 50% plus 1, practic actualul director rămâne pe funcție”, a declarat primarul Bistriței.

Aici mai multe detalii despre schema de personal, compartimente și servicii:

Noua organigramă a fost aprobată de Consiliul Local Bistrița:

Vezi și:

3 comentarii

  • Iote si organigrama, unde sunt cei care zbierau pe-aici cu obida proletara ca ea nu se va face vreodata?
    Felicitari, spor la treaba, e clar ca se misca lucrurile in orasul asta de mult incremenit.!

    17
    41
    • După ce ați crescut bugetul de salarii în Februarie cu 10 milioane lei, acum îl reduceți cu 3 milioane. Bravo! Administrația lu’ pește prajit!

      24
      5
    • …constatand doar ca s a facut organigrama pentru…..pr…!

      11
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS