”Drama Alexandrei, dincolo de o durere colectivă sfâșietoare, ne-a arătat adevărata stare a statului român. Un stat în agonie, vulnerabilizat de o mafie politică lipsită de scrupule. Nimeni nu s-a întrebat cu adevarat, în ultimii 30 de ani, de unde provin averile uriașe ale unor impostori mărunți, cocoțați în funcții înalte la nivel local și central”, scrie pe Facebook președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc.
”Lumea a tăcut, uneori cu admirație, în fața gipanelor și a căsoaielor de zeci de mii, sute de mii sau milioane de euro, apărute peste noapte. Poate că ni s-a părut normal ca aceste ”ilustre” personalități publice, până mai ieri niște amărâți lipsiți de perspectivă sau infractori din categoria ”găinari”, să se laude cu concedii de câteva ori pe an în insule tropicale, în stațiuni de schi exclusiviste sau la partide de vânătoare prin toate colțurile lumii. Atâta timp cât nu au avut toată puterea, acești interlopi s-au rezumat să producă bani și să slăbească statul prin lovituri sub centură date mai mult sau mai putin discret. După ce au pus mâna pe România, au declarat război pe față statului de drept, atâta cât era, din Guvern, din Parlament, din consiliile județene și din primării.
Este cea mai hidoasă perioadă din istoria postdecembristă a țării. În intenția nedisimulată de a scăpa liberi, cu toate averile furate și cu funcții, au făcut totul pentru a gripa mecanismul de autoapărare al statului.
Prima lovitură a constat în retragerea din sistem a mii de polițiști cu experiență, oameni de 40 și ceva de ani, în plină putere, care nici măcar nu au atins apogeul în carieră. Cum? Simplu, pe tehnica inventată de generalul de operetă Oprea: oferindu-le, la trecerea în rezervă, pensii de nerefuzat.
A doua lovitură: modificarea legislației penale și dezechilibrarea raportului de putere dintre instituțiile statului, cu o empatie toxică între liderii PSD și infractori.
A treia lovitură: subordonarea unor instituții cheie pentru apărarea statului de drept: Curtea Constituțională și Avocatul Poporului. Sunt convins că drama unui copil a determinat Curtea Constituțională să dea aviz de neconstituționalitate, după ce s-a gândit de șapte ori, Codului Penal și Codului de Procedură Penală.
A patra lovitură: compromiterea luptei împotriva corupției prin defăimarea instituțiilor statului cu rol activ în combaterea acestui flagel: DNA, SRI, magistrați, instanțe.
A cincea lovitură: numirea în funcții cheie a unor oameni slabi din punct de vedere intelectual și profesional, a rudelor și a pilelor, cu rolul de a executa orbește ordinele îndreptate împotriva societății.
Dacă adăugăm și intimidarea oamenilor prin folosirea abuzivă a forței, în scop demonstrativ, ca în 10 august anul trecut, putem spune că statul român este la terapie intensivă. Culmea, felcerii care l-au nenorocit vor și referendum pe intrebarea dacă îl decuplăm de la aparate sau facem ceva ca să rămână în viață.
Eu cred că avem puterea de a ne ridica acolo unde nu am fost niciodată. O reformă profundă a statului, prin care noi, cetățenii, să-i conferim atributele de care are nevoie pentru a ne proteja viața și a ne garanta cu adevărat respectarea drepturilor civile și politice, este posibilă și necesară.
Statul nu e o noțiune abstractă, ci oglinda fidelă a modului în care știm să trăim împreună, a exigențelor noastre și a limitei concesiilor la care suntem dispuși ca societate”, a postat liderul PNL BN Ioan Turc.
voi ce ati putea face? cei din pnl? romania e in p… masiii!
daaaa, este cea mai tristaaaaa, cat ii pasa dumnealuii….vai….vai….. ce moment minunat sa dam in adversari fara sa recunoastem ca nici noi n-am facut nimic si nici n-o sa facem!!!!!
Te cățeri pe cadavre ca si șeful tău Johanis. Esti deplorabil domnule Turc, bugetar care faci parte din sistemul incompetent.
Esti parte a sistemului care nu își face treaba.
Daca ai dori sa fii credibil ai demisiona
Mucles
Perioada, asa cum ii zici, iti seamana perfect, d-le Turc.
Turcule , sunteți mai rai ca niste copii, da voi astia politicienii . De ce mama naibii nu va uniti toate partidele si sa puneti mana si capul la treaba. Găsiți o cale de mijloc. …. Mi greata de voi , nu va mai suporta lumea. Nu stiu cum aveti tupeu sa mai iesiti pe strada. SUNTEM SĂTUI DE TOATE PARTIDELE.
Domnul Turc ,sincer e pentru prima ora cand regret ca v-am votat Cum ii turcu,ii si pistolul.Imi zicea tatal ,copile niciodata sa nu incerci sa te ridici calcand in picioare pe altii,iar in acest caz ,,altii’ sunt doi ingeri.Pacat domnul turc m-ati dezamagit.
PAREREA MEA1
sa-ti fie rusine sau rusinica….insulti inteligenta poporului roman, pe bune
Atat va spun:
Domnilor pesediști și liberali, vă rugăm mult: nu mai țineți linia ocupată.
Sunt destui oameni noi care chiar dacă nu au relațiile voastre și experiența la dat buleală pe bani mulți de la buget, au măcar bune intenții și suflet.
nelutu o pus coada la pruna se stie
Cu cât crezi că știi mai multe, cu atât mai puține știi.
Case Closed.
Săriți toți și vă lamentați când se întâmplă diverse la noi în țară, iar dacă vine cineva ca Nelu Turc și enumeră clar problemele, propune și soluții, săriți iară că de ce face asta. Ce variante de lucru ar mai fi dacă nimeni nu mai poate să zică nimic?
Noroc cu postacii pesediști, care stau bine mersi în vizuinele lor bine plătite și mușcă tot ce mișcă în front. Numai de bine s-auzim, așa cum ne spun ei!
Ai mare dreptate!
Un lucru pe care puteti faceti este sal i trebati pe presedintele tirlisua de la pnl daca sia lovit tatal inainte ca acesta sa moara iar apoi a fugit la italia. Triste vremuri traim asai
Si comentacii care sustin aceste aberatii au devenit extrem de hidosi !
Domnule Turc ,cu tot respectul permiteti sa va fac un compliment ,aveți trăsături impresionante de actor , însă “viața bate filmul”. Ati face bine sa treceti la fapte , nu doar la comentarii tipice “lucrului bine făcut “.
care fapte???????????? in ceas de seara? pe o banca? in parc? adulmecand vreo nenorocire ca sa poata sa mai iasa putin si sa spuna ceva? din functia lui bugetara de mare sef????????????? liberal bugetar??:::)))