Politică

Ioan Turc, la aniversarea PNL: Continuăm să fim artizanii modernizării României

La 148 de ani de la înființarea PNL, președintele Organziației Județene Bistrița-Năsăud, primarul Bistriței Ioan Turc, transmite într-un mesaj că PNL este cel mai vechi partid din UE.

”PNL, cel mai vechi partid din Uniunea Europeană!

La 24 mai 1875 era fondat oficial Partidul Național Liberal, prin contribuția unor vizionari precum Ion C. Brătianu, Mihail Kogălniceanu, George Vernescu, Alexandru G. Golescu sau Tache Anastasiu.

De altfel, încă din perioada pașoptistă, mișcarea liberală a avut un rol determinant în crearea și dezvoltarea statului român, cu un parcurs strălucit în istoria modernă și contemporană, cele mai importante repere fiind proclamarea independenței de stat a României din 1877, Marea Unire din 1918 și integrarea în Uniunea Europeană din 2007.

Astăzi putem spune cu mândrie că PNL este cel mai vechi partid al UE, după ce Partidul Conservator din Marea Britanie nu mai face parte din arhitectura politică a spațiului unit european. Ca membri ai Partidului Național Liberal, continuăm să fim artizanii modernizării României, urmărind mereu progresul la nivel economic și instituțional, spre binele comun al tuturor cetățenilor.

La mulți ani și noi succese liberalilor de pretutindeni!”, este mesajul lui Ioan Turc la aniversarea PNL.

5 comentarii

  • PNL nu a fost în stare să și poarte” pălăria ” fără PSD. Concluzia:plecați dacă nu sunteți în stare de nimic!!!

    9
    3
  • Voi, liberalii…artizanii modernizarii Romaniei ?!? Nu ati fost niciodata ! Inafara de manipulare a maselor, nu ati realizat nimic! Vai de voi! Nu va mai dura mult timp si veti disparea de pe scena politicii !

  • Pentru „urmașii brătienilor”, a fi artizanii modernizării României înseamnă șanțuri, mlaștină și arătură în tot orașul.

  • Nu exista adevarati liberali astazi si in nici un caz in CL. Bistrita . Valabil in toata Romania.
    Exista doar FESENISTI festiti.
    O spune raspicat cetateanul care a fost facut obraznic la o sedinta CL deoarece a intraznit sa intrebe de ce o masina second hand a costat o caruta de bani.S-au mirat si la vederea petitiei depuse de salvare a fostei Biblioteci Jud. de pe str.Garii.
    I-am scos din tatani cu numarul mare de semnaturi si stampile.
    Nu le vinea sa creada ca un ecologist si nu un liberal a reusit asa ceva incat au devenit artagosi si nervosi. Am avut eu grija bine justificata sa-i pornesc surprins neplacut de lipsa de LIBERALISM al celor de fata.
    Liberalii s-au burzulit si nu au putut inghitii galusca DEMOCRATIEI si a libertatii luarii de cuvant si libertatea opiniei.Dezamagire profunda am primit de la marii LIBERALI bistriteni.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Ovidiu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS