”Comisiile de specialitate ale PNL au realizat un document care face o radiografie exactă asupra modului în care coaliția PSD-ALDE a guvernat România în 2017. Este un document care analizează prestația PSD-ALDE la guvernare în oglindă cu promisiunile electorale pe care în 2016 PSD și ALDE le-au făcut. Documentul scoate în evidență eșecul major al guvernelor Dragnea, atât în implementarea promisiunilor din programul de guvernare cât și în ceea ce privește rezultatul implementării unor noi politici publice. Este un semnal de alarmă pentru cei aflați astăzi la guvernare. Avem azi-mâine un al treilea guvern, cu pixul în mâna lui Dragnea fără niciun fel de emoții. Să vedem ce va face domnul Dragnea nemijlocit, fiindcă doamna Dăncilă nu este altceva decât prelungirea mâinii domnului Dragnea”, a spus într-o conferință de presă președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc.
El a menționat, făcând trimitere la ”Cartea neagră a guvernării PSD-ALDE” realizată de PNL, că ”atât în plan extern cât și în interiorul țării, încrederea că România se îndreaptă într-o direcție corectă a scăzut. Circa 80% dintre români cred că România se îndreaptă într-o direcție greșită. Creșterea salariilor și a pensiilor s-a dovedit iluzorie, fiind erodată de inflație și de un cost al vieții mult mai scump. Într-un singur an de la preluarea puterii, haosul fiscal a dus la scăderea încasărilor și la reducerea investițiilor private din economie cu aproape 20%. Investițiile publice înregistrează cel mai mic nivel din ultimii zece ani. Încadrarea în ținta de deficit bugetar de maxim 3% din PIB s-a realizat cu prețul sacrificării investițiilor publice și a profiturilor companiilor naționale”.
”Creșterea consumului și a importurilor ca urmare a politicilor populiste de majorare a cheltuielilor sociale a creat o presiune inflaționistă care a dus la cele mai mari scumpiri din ultimii cinci ani. În același timp, această presiune inflaționistă a determinat o majorare a dobânzilor și a ratelor bancare la creditele în lei prin creșterea ROBOR. S-au promis salarii mai mari în învățământ. Cu o creștere reală de 4,2% și o inflație estimată pentru începutul anului 2018 de 3,9%, acestea se topesc pe coșul zilnic semnificativ crescut. În Sănătate, anul 2017 a fost un an negru. Sistemul de sănătate din România se află de câțiva ani în pragul colapsului și s-ar putea prăbuși în anul 2018 sau cel târziu în 2019. Anul 2017 este anul de minim istoric al investițiilor publice în transporturi. PSD și ALDE au arătat că singura lor obsesie este modificarea legilor Justiției pentru a-l scăpa pe Dragnea și pe acoliții lui de pușcărie”, a mai spus Turc.
Aici puteți citi ”Cartea neagră a guvernării PSD-ALDE”
Adaugă comentariu