Actualitate

Ionuț Simionca, despre Autostrada Nordului: Lucrurile merg în direcția potrivită, dar cu viteza melcului

”Specialiștii mi-au dat dreptate: Autostrada Nordului va fi construită în regim de autostradă, nu de drum-expres”, spune secretarul general al PMP, Ionuț Simionca, președintele organizației județene Bistrița-Năsăud.

El a menționat într-o postare pe Facebook:


”Se fac pași importanți în realizarea Autostrăzii Nordului, dar nu în ritmul pe care mi l-aș fi dorit. Lucrurile merg în direcția potrivită, dar cu viteza melcului.

Suntem în stadiul elaborării studiilor de fezabilitate pentru două loturi ale autostrăzii (Lotul 2 Bistrița – Vatra Dornei și Lotul 3 Vatra Dornei – Suceava), ambele studii urmând să se finalizeze în acest an.

Studiile de fezabilitate au venit însă cu o surpriză, tranșând în favoarea mea disputele pe care le-am avut cu politicieni locali. În timp ce eu susțineam că avem nevoie de autostradă, ei afirmau că e suficient să ne limităm la un drum expres.

După ce Autoritatea Rutieră Română a elaborat un raport evaluare de impact asupra siguranței rutiere, CNAIR a decis că Lotul 2 Bistrița – Vatra Dornei va fi construit în varianta AUTOSTRADĂ. O analiză comparativă între drum expres și autostradă este în desfășurare și pentru Lotul 3 Vatra Dornei – Suceava și ne așteptăm ca CNAIR să adopte, la recomandarea specialiștilor, o decizie similară.

După finalizarea studiilor de fezabilitate, urmează derularea procedurilor de licitații pentru lucrări și apoi execuția lucrărilor.

Fac un apel la parlamentarii de Bistrița-Năsăud și la reprezentanții din județ ai principalelor partide de guvernare să se implice în scurtarea termenelor procedurale și alocarea resurselor corespunzătoare pentru începerea lucrărilor la Autostrada Nordului.

Potrivit Legii pentru construirea Autostrăzii Nordului, lege pe care am inițiat-o și care a fost promulgată de Președintele României în 21 noiembrie 2020, obiectivul de investiții care va aduce bunăstare în Bistrița-Năsăud și în județele din Nordul României trebuia să fie finalizat în 4 ani, mai precis în 2024”.

7 comentarii

    • Lasa-ne Ionut, nu-ti mai atribui tot felul de merite pe care nu le ai!
      La fel ca la fotbal in cazul Gloriei, unde te tot bagi in seama fara sa ai nici o contribuție, de ai ajuns culmea penibilului, autostrada se făcea și dacă nu puneai tu afișe prin tot orașul. Atat ai facut tu pentru autostrada. Ti-ai pus bannere prin tot orasul in campanie să prostești oamenii.

  • Peste 3 ani cand se apropie termenul de finalizare a studiului de finalizare va sosi si solutia salvatoare mai ieftina ca e mai bine drum expres ….motiv bhn sa se prelungeasca termenulu de predare a studiului de fezabilitate!!!
    Crne nu crede acest scenariu atunci e liber sa si faca fiecare scenariul lui DAR SA NU VA LEGATI DE TERMENUL DE 6 ANI

    • Ne doare n basca, avem autostrăzi, în Ungaria, Austria, Germania. Eu unul când vreau sa ma dau cu Lamborgini, ma urc în avion pana la Berlin, închiriez un aventador și ma dau fără limita pe autostrada. La noi ce rost au autostrăzile și așa loganul de la 130 în sus îl umfla vântul. Plus ca mulți nu știu circula pe asa drumuri la care visează…

    • Las sa ne faca si noua …sa merem cu gipanele sekond la 500.000 de km si nevestele sa isi puna picioarele pe bied si cand îi cald sa le scoata pe geam la aerisit

  • Ionut, tu crezi ca se poate face autostrada nordului in 4 ani, avand in vedere relieful cel mai deficitar din tara ? Eu dupa cum vad ca se lucreaza in Romania , nu ne ajung 4 ani nici pentru studii , exproprieri , contestatii , aprobari etc.iar constructia in cel mai fericit caz 20 de ani.Deci, nu stiu daca o sa apuci si tu sa circuli pe autostrada nordului vreo data.

  • Domnule deputat ar trebui să te intereseze și traseul autostrăzii prin județul nostru care să faciliteze accesul tuturor orașelor la ea. Traseul actual defavorizează orașele Năsăud și Sângeorz-Băi, fiind îndepărtată de acestea prin bucla făcută înspre sud, fără rost.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS