Actualitate

Ionuț Simionca: Guvernul îi umilește pe românii cu posibilități modeste din mediul rural

Secretarul general al PMP, Ionuț Simionca, acuză Guvernul de discriminarea beneficiarilor de tichete sociale din mediul rural.

”Românii cu posibilități modeste din sute de localități nu pot folosi tichetele sociale deoarece în comunele sau în satele lor nu există magazine în care pot fi folosite cardurile emise în acest sens de autorități. În județul Bistrița-Năsăud, de exemplu, în 35% dintre unitățile administrativ-teritoriale (mai precis în 22 dintr-un total de 62) nu există niciun magazin autorizat de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) de la care beneficiarii să-și poată achiziționa produse alimentare/mese calde cu voucherele de 4 lei pe zi”, a explicat Ionuț Simionca.


În opinia sa, cei care au gândit implementarea programului de tichete sociale nu au nicio legătură cu realitățile din țara noastră: ”Cine a avut ideea „genială” de a-i supune la cheltuieli de transport din propriul buzunar pe românii cu posibilități modeste din mediul rural pentru a-i trimite cu cardul la oraș să mânânce la Fast Food (la KFC, Taco Bell, Domnino’s Pizza, Pizza Hut, Subway, Paul, Spring Time etc) cu voucherele sociale? Cine s-a gândit că pensionarii, persoanele cu handicap și familiile sărace care trăiesc la țară, unii chiar fără curent electric, sunt cele mai tehnologizate persoane care își activează cardurile pe internet înainte de a pleca să ia masa la un restaurant bun de la oraș?”, întreabă președintele PMP Bistrița-Năsăud.

Ionuț Simionca îi cere ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ioan-Marcel Boloș, să corecteze programul și să pună capăt discriminării și umilinței beneficiarilor de tichete sociale din mediul rural. ”Lăsând la o parte faptul că suma de 4 lei/zi e o bătaie de joc la adresa beneficiarilor și că există întârzieri în distribuirea cardurilor, într-o treime din comunele din România nici măcar nu poți să folosești acești bani pentru a-ți procura mâncare. Vă cer, domnule ministru Boloș, să corectați programul permițând oamenilor din mediul rural să își cumpere hrană de la ei din sat, de la ei din comună. Dacă nu veți face urgent acest lucru, vă veți lega numele de un program eșuat, profund discriminatoriu, care nu reușește să îi ajute în momente grele pe cei aflați la nevoie”, a concluzionat Ionuț Simionca.

2 comentarii

  • Las sa mearga si lelea Floare la Pizza Hutt…Dupa capul liberarilor e bine…Bolos asta e liberal.Mai ales ca firmele ,,agreate „de ministeru lui Bolos …sunt romanesti neaose.

    • Nu sunt romanesti …dar poate contribuie…sau vor contribui …se apropie anul electoral…2024.Vorba aia ,,pita calda impeumut se da”…

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Raluka Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS