”Aşa cum alte popoare își respectă religia strămoșească și merg în pelerinaje la Fatima sau la Mecca pentru a se regăsi și a-și întări legăturile cu Divinitatea, la fel și noi trebuie să îi respectăm și să nu-i desconsiderăm pe frații noști creștini, pelerini la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva”, a transmis președintele Partidului Mișcarea Populară (PMP) Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca.
”Cu ocazia prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva de către Biserica Ortodoxă Română, vă îndemn să găsiți alinare și sprijin în biserică și în tradițiile strămoșești.
Cei care merg la moaştele Sfintei Parascheva sunt români ca şi noi care caută, în aceste vremuri grele, alinare şi sprijin. Ei trebuie respectaţi pentru că doar iubirea şi înţelegerea aproapelui sunt elemente definitorii ale unui societăţi funcţionale, bazate pe legături profunde între oameni, nu pe simple relaţii tranzacţionale.
Aşa cum alte popoare își respectă religia strămoșească și merg în pelerinaje la Fatima sau la Mecca pentru a se regăsi și a-și întări legăturile cu Divinitatea, la fel și noi trebuie să îi respectăm și să nu-i desconsiderăm pe frații noști creștini, pelerini la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Fie ca Sfânta Parascheva să vă dăruiască sănătate, dragoste și pace în familie!
Doamne ajută!”, a scris Ionuț Simionca.
D-le Simionca , daca nu ma insel cumva , alegeri planificate cred ca sunt numai in 2024. Altfel , Doamne ajuta!
Ca place sau nu aici Simionca are dreptate.