Actualitate Politică Recomandări

Ionuț Simionca: Vă aștept la vot. Împreună mișcăm Bistrița!

”Dragi bistrițeni, duminică 5 iunie e ziua cea mare. Într-o lună de campanie am vorbit cu oamenii, am ascultat părerile fiecăruia și le-am expus punctul meu de vedere.

Am 32 de ani și sunt cel mai tânăr candidat la Primăria municipiului Bistrița. Ultimii zece ani i-am trăit într-o țară foarte dezvoltată, America. Anul trecut m-am întors acasă pentru că vreau să trăiesc aici cu familia mea, dar vreau să trăiesc bine cu familia mea în orașul nostru, pe care l-am găsit subdezvoltat, cu o grămadă de probleme pe care cu toții le cunoaștem.

Vreau să schimbăm orașul, vreau să aducem împreună o altfel de mentalitate și cred că putem să reușim. Sunt trei motive pentru care cred că sunt cel mai bun candidat: 1. Nu am mai făcut politică și nu am fost la niciun alt partid, în timp ce toți contracandidații mei au avut până acum șansa să facă politică și administrație locală de calitate, dar au eșuat. 2. Vin din mediul privat, știu ce înseamnă munca, știu ce înseamnă să creezi locuri de muncă, știu ce înseamnă să faci performanță financiară și să fii chibzuit cu banul. 3. Am trăit într-o societate dezvoltată, în America, unde administrația locală funcționează. Vin cu o mentalitate diferită, care poate fi pusă în aplicare la Bistrița. Dați-mi o șansă! Dați o șansă Partidului Mișcarea Populară, dați-ne o șansă să demonstrăm că se poate.

Împreună putem să mișcăm Bistrița!”

Ionuț Simionca (PMP), candidat la Primăria Bistrița

(PE)

5 comentarii

  • Bravo domnule Simionca Ionut Bistrita are nevoie de un om curajos și integru care să facă treaba si sa scape orașul de HOTI. Votăm PMP !

    • De unde știi că nu vrem? Ți-ai întrebat prietenii?? Îți spun eu ce nu vrem sub nici o formă: pesedeuri penale și criminale ( mineriade + cel puțin 2 puciuri) , usălăuri și alte organizații care își bat joc de românii care muncesc și gândesc.

    • Pt.dorel
      Faci cinste numelui tau,vedem ispravile tale la televizor in presa scrisa,stim si bancurile cu tine si despre tine…am crezut ca esti doar un personaj imaginar responsabil de esecuri….SURPRIZA!..tu chiar existi.PACAT!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.