Actualitate

IPJ: Puteri sporite pentru polițiști în domeniul protecției animalelor

Potrivit noilor reglementări prevăzute de OUG 175/2020, pentru completarea unor acte normative cu incidență în protecția animalelor, polițistului i se conferă un instrument administrativ de plasare a animalului în adăpost, în vederea înlăturării unui pericol iminent îndreptat împotriva acestuia, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

De asemenea, se instituie dreptul polițiștilor de a pătrunde în domiciliul sau reședința oricărei persoane fizice, fără acordul acesteia, precum și în sediul oricărei persoane juridice, fără acordul reprezentantului legal al acesteia, dacă informațiile aflate la dispoziția polițiștilor indică faptul că în acele spații se află un animal în situație de pericol.

O altă noutate, introdusă în spiritul transparenței, este că acțiunile polițiștilor pot fi fotografiate sau înregistrate, fără consimțământul persoanelor care dețin animalul.

Art. 24.

(1) Polițiștii din cadrul Poliției Române care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că un animal se află într-o situație de pericol emit, de îndată, ordin de plasare a animalului în adăpost pentru o perioadă de 45 de zile.

(2) În sensul alin. (1), prin animal aflat într-o situație de pericol se înțelege animalul aflat în oricare dintre următoarele situații:

a) animal care a fost rănit sau schingiuit;

b) animal care a fost implicat în lupte între animale sau cu animale;

c) animal domestic sau animal sălbatic captiv asupra căruia a fost practicat tirul;

d) animal folosit pentru dresajul altor animale sau pentru a controla agresivitatea altor animale;

e) animal domestic expus forțat la temperaturi foarte ridicate ori foarte scăzute;

f) animal din speciile ecvidee, bovine, ovine și caprine aflat, fără supraveghere, pe căile de circulație publică.

Foto cu caracter ilustrativ

1 comentariu

  • este cazul ca primariile sa se trezeasza si sa amenajeze adaposturi civilizate cat de cat, cu paie , apa si mancare, un acoperis si tarcuri care sa poata fi curatate cu usurinta.
    Este cazul ca primariile sa puna legea in aplicare si sa verifice absolut toate gospodariile din localitati daca in curte se afla animale daca acestea sunt sterilizate, microcipate etc. iar daca acestia nu vor sa le fie sterilizate si cipate animalelel de companie, paza, sa le fie confiscate si sa nu mai aiba dreptul sa detina.Este cazul ca autoritatile sa puna punct vanzarii de caini care nu provin din canise! astfel se reduce numarul cainilor si pisicilor abandonate. Asa toata lumea imperecheaza caini dupa cum li se pare lor ca sufere animalul din dragoste si pe urma nu stiu cum sa scape de pui. Este lege in sensul asta. APLICATI-O.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS