La Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” a avut loc ceremonialul organizat cu ocazia instalării noului preot militar al Garnizoanei Bistriţa, Cristian Ioan Marțian.
La eveniment au fost prezenți prefectul Ovidiu Frenț, vicepreședintele CJ Alexandru Pugna, primarul Ovidiu Crețu, comandantul marii unități, col. Iulian Berdilă, șefi de instituții din sistemul național de apărare.
Pentru oficierea serviciului religios a fost invitat IPS Andrei Andreicuţ – Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, alături de exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, Arhimandritul Dumitru Cobzaru, protopopul Bistriței Alexandru Vidican și un sobor de preoți.
În cadrul Te Deum-ului, IPS Andrei a spus: ”De când există neamul nostru, Biserica a fost înfrăţită cu Armata. În Sfânta Scriptură, sunt câteva locuri din care reiese cât de mare a fost virtutea unor ofiţeri deosebiţi. De la răsăritul creştinismului au fost ofiţeri care credeau tare în Dumnezeu şi aveau o viaţă spirituală”.
Momentul culminant al ceremoniei religioase a fost înmânarea de către IPS Andrei a simbolurilor misiunii preoţeşti: Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi cheia bisericii militare de garnizoană ”Înălţarea Domnului”. Ulterior, Arhimandritul Dumitru Cobzaru a dat citire Deciziei de numire în funcţie semnată de către Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
În cuvântul său, preotul Cristian Ioan Marţian a subliniat faptul că „suntem obişnuiţi să ne apărăm teritoriile patriei noastre şi bine facem. Vă provoc să atacăm împreună Împărăţia lui Dumnezeu şi să o recucerim, şi odată recucerită să nu o pierdem niciodată”.
Ceremonia s-a încheiat cu defilarea efectivelor din Garnizoana Bistrița.
Preotul Cristian Ioan Marţian s-a născut la data de 5 iunie 1979, în Bistriţa. A urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox din Cluj Napoca, în perioada 1993-1998. Ulterior, între anii 1998 şi 2002, a frecventat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din aceeaşi localitate, instituţie de învăţământ superior pe care a absolvit-o având ca teză de licenţă lucrarea cu tema „Monografia localităţii Chiraleş, judeţul Bistriţa-Năsăud”, sub îndrumarea ştiinţifică a preotului prof. univ. dr. Alexandru Moraru, lucrare din domeniul istoriei Bisericii Ortodoxe Române. În anul 2002, a fost admis la studii aprofundate în cadrul Secţiei Istorice, Facultatea de Teologie Ortodoxă Oradea, studii post universitare pe care le-a absolvit cu lucrarea „Profilul misionar al Sfântului Niceta de Remesiana”, având ca îndrumător pe arhidiaconul prof. univ. dr. Constantin Voicu. Continuând pregătirea universitară, a fost admis la cursurile Şcolii Doctorale din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca, la disciplina „Istoria Bisericii Ortodoxe Române cu noţiuni de paleografie”, obţinând titlul de „doctor în teologie” cu lucrarea „Credinţă şi cultură în Protopopiatul Ortodox Chioar (Cetatea de Piatră), 1850-1906”, sub îndrumarea ştiinţifică a preotului prof. univ. dr. Alexandru Moraru. Pe data de 8 septembrie 2003, de Praznicul Naşterii Maicii Domnului, la Sfânta Mănăstire Nicula, a fost hirotonit preot misionar la Protopopiatul Dej al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului, de către Prea Sfinţitul Vasile Someşanul, slujire pe care a îndeplinit-o până la data de 31 decembrie 2016. Este căsătorit și are doi copii.
Aici puteți vedea mai multe fotografii.
Marele absent de la eveniment a fost Raducu, cel care nu scapa nici o ocazie cand vine vorba de pupat poala popii.
Marțian, preot militar. Nume predestinat.
La acesta festivitate s-a adus si miere??? Smantana si lapte si „paralei” precis s-a adus!!!