Social

La Bistrița, camere video. Vor citi numerele de înmatriculare și vor identifica șoferii

Bistrița va fi monitorizată cu un sistem de camere video inteligente care vor fi în măsură să citească numerele de înmatriculare ale mașinilor și fizionomia șoferilor. ”Oamenii care respectă regulile de conviețuire nu au nimic împotriva monitorizării orașului”, a spus primarul Ioan Turc.

Primarul a răspuns unei interpelări a consilierului USR Nicolae Pavelean care, întrebând municipalitatea câte camere video de supraveghere din oraș sunt funcționale, i s-a răspuns că mai puțin de 35.

”Am primit răspuns și am aflat că sunt 33-35 de camere funcționale, cu intermitențe. Cred că este clar că numărul camere de supraveghere este mult prea mic pentru un oraș reședință de județ comparativ cu alte orașe, cu Oradea, Brașov. Suntem mult sub numărul camere pe care aceste orașe le au. Aș vrea să știu de ce nu funcționează o parte din camere, ce facem ca să le remediem și ce facem ca să creștem numărul lor ca să avem o supraveghere la un alt nivel”, a spus Nicolae Pavelean.

Primarul Ioan Turc i-a răspuns că administrația pe care o conduce are o strategie de digitalizare pe care o va prezenta Consiliului Local pentru a fi dezbătută și ajustată.

”Intenționăm ca pe un proiect cu finanțare europeană – așteptăm deschiderea unei linii de finanțare – să montăm în oraș un număr impresionant de camere de luat vederi, camere inteligente, camere în măsură să citească numărul de înmatriculare în așa fel încât să ai o trasabilitate limpede a mașinilor care intră și ies din oraș, bineînțeles cu trimitere către nevoia de siguranță publică. Aceste camere vor citi fizionomia celor aflați la volan sau în mașină, tot circumscris acestui principiu. Dorim să montăm camere inteligente și în școli, camere în măsură să decripteze anumite tipuri de comportament, atipic. Avem o strategie pe care Consiliul Local o va avea pe masă, o vom discuta, o vom ajusta și o vom pune în aplicare”, a răspuns Turc.

Nicolae Pavelean a salutat intenția, însă a cerut să se facă ceva și pe termen scurt.

”Este foarte bine ce se va face cu strategia aceasta, dar este pe termen lung. Pe termen scurt ce putem face cu cele care nu funcționează? Nu se pot aloca resurse pentru repararea lor, pentru mentenanță?”, a întrebat el.

”Sistemul e îmbătrânit, perimat, terminat din punct de vedere fizic și moral. Categoric, în măsura în care vom avea un orizont de așteptare rezonabil, vom merge pe ideea rezolvării pe fond a problemei orașului. Nu vreau să creadă nimeni că vrem să transformăm Bistrița într-un Big Brother, dar acest oraș – și o spun cât se poate de ferm – va fi supravegheat inclusiv cu sisteme video inteligente pentru că nevoia de siguranță este cât se poate de reală. Să nu uităm ce s-a întâmplat în parcul de la Biserica Sfânta Ana. Este cu totul și cu totul revoltător. Oamenii care respectă regulile de conviețuire nu au nimic împotriva monitorizării orașulu. De aceea, cred că suntem în asentimentul celor care doresc siguranța pe primul loc”, a adăugat edilul.

19 comentarii

    • Ca tu nu stii ce e normal si ce nu. Posibil, asa cum spui sa fie normal ca fiecare primar sa promita sa puna camere….dar dupa cum pulseaza si vrea sa puna nu una ci trei camere in una…un fel de oferta …3 in 1….sa ti vada si lenjeria si chilotii si elasticul …..atunci ar trebui sa simti mistocareala!!!…ceea ce tu nu prea vezi!!!
      La anu o sa ne intrebe ce culoare vrem sa aiba camerele…

      35
      11
  • Fain.Inseamna ca se vor putea vedea si fizionomiile si moacele satisfacute ale functionarilor statului cand folosesc masinile institutiilor in scop personal.

    71
    3
  • Camere care pot citi pe buze injuraturile soferilor si ale pietonilor cand isi rup masinile si picioarele prin transeele primariei nu se pun?

    69
    2
  • O intrebare pentru domnul primar : aceste camere respecta regulamentul european GDPR?
    Si daca da , pot fi folosite in instanta ?

    39
    1
  • Pînă ,una,alta, Bistrița a ajuns un oraș murdar, chiar și la camerele care există, nu se uită nimeni,căutătorii de comori scormonesc în continuare in containere și lasă mizerie în urma lor, cerșetorii fac picnic la umbră cu muzică, băutură, țigări și dulciuri,unde mănîncă, acolo cacă ,poliția locală nu le are grija,cetătenii, rabdă. Pînă cînd?

    47
    1
  • serios, stop comparatiei cu Oradea, etc. In afara de faptul ca ambele sunt orase, nu se pot compara niciodata. Sunt foarte de acord cu monitorizarea, chiar daca sunt putin contra camerelor fara acordul fiecaruia. Folosite cum trebuie pot aduce multe avantaje.

    18
    2
  • Pentru BIZONII care accelereaza si intra in copaci, pe Bulevard si alte strazi sa le vina de hac aceste camere.
    Felicitari Primaria Bistrita !
    Camere cat mai multe sa se linisteasca adrenalina din trepadusi.

    9
    30
    • Corect, dar pentru cei ce pleaca de la han si pina la big cu 20 – 25 km pe ora, ce faceti cu ei? sunt fenomenal de multi.

      5
      1
  • Foarte bine cu cameri și prin localitățile componente unde nu vine poliția ca nu are timp , umbla prin oraș unu după altul ii asteptam pr control !!!

    8
    3
  • Ar trebui mai multă precauție. E un Big Brother technologic. Seamănă cu China. judecând după pedepsele ridicole ale marilor acuzați urmăriți în presă cum dosar după dosar se rezolvă duoă ce PNL cu PSD au făcut coaliție e inevitabil ca imaginile obținute să fie folosite în mod antidemocratic. Vom avea campanii de kompromat , oportunistice cu ajutorul poliției . Nu e normal ca biometria să fie folosită pe scară largă. Dacă asta.e ideea digitalizării în România întărirea supravegherii populației a Statului vs digitalizarea care reduce birocrația şi îmbunătăţeşte serviciile , la capăt de linie rezultatul e acelaşi. Mai multă greutate fiscală pe umerii contribuabilului.

    22
    3
  • Pe termen scurt si lung cautati o firma de supraveghere video si externalizati acest serviciu catre ei. Degeaba veti cumpara cu bani europeni camere video, ele in cativa ani vor fi invechite si uzate moral si nu vor mai putea fi updatate decat prin inlocuire. Practic veti ajunge in situatia de acum.
    Supravegherea video e un domeniu unde o primarie nu are competente si nu poate sa bata o firma specializata. Asa ca nu apucati pe drumul gresit pe care l-ati mai parcurs o data.

    11
    4
  • Alo, d-le primar, Comisia Europeană atocmai a interzis recunoașterea facială în Europa, deci vedeți că încălcați Regulamentul European. Iarăși vor vi bani cheltuiți de 2 ori, ca și cu pistele de bicliști care după 1 an au fost rase jos…

    15
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS