Actualitate

La cât ar putea urca taxa de salubrizare după majorare. Turc: Trebuie să ne uităm la puterea de cumpărare

Primarul Bistriței, Ioan Turc, și viceprimarul Sorin Hangan, au explicat într-o conferință de presă de ce se opune administrația orașului dublării tarifelor pentru serviciul de salubrizare, decizie care se va lua, cel mai probabil, în viitoarea Adunare Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Deșeuri, unde Bistrița, deși acoperă 60% din activitatea Supercom, are doar un vot și este puțin probabil că va reuși să blocheze o eventuală majorare de tarif.

Acum plătim 11,5 lei/persoană, în viitor 22,5 lei

”În momentul de față, cuantumul taxei de salubrizare pentru utilizatorii casnici este de 11,5 lei/persoană, dar costul real este de 18,5 lei. E motivul pentru care, în fiecare lună, municipalitatea subvenționează acest serviciu cu suma de circa 400.000 de lei. Odată majorările aprobate, costul ar urca la 22,5 lei/persoană. În condițiile în care nu luăm în calcul acoperirea creșterii prin majorarea taxei suportate de populație, singura soluție rămâne creșterea subvenției de la bugetul local. Constatăm o îmbunătățire a serviciului de salubritate în oraș și oamenii de bună credință văd și curățenia și modul în care sunt gestionate, curățate platformele pentru colectarea gunoiului, dar mai sunt încă foarte multe lucruri de făcut. Este punctul nostru de vedere. Costul vieții a crescut foarte mult în ultimul timp, iar în aceste condiții, eu cred că Supercom ar trebui să identifice alte soluții pentru rezolvarea acestei probleme. Nu contestăm faptul că și cheltuielile lor au crescut, dar noi, ca și autoritate locală, ne uităm la calitatea serviciului prestat și la puterea de cumpărare a oamenilor”, a spus Ioan Turc.

Primarul a reamintit că municipiul Bistrița este reprezentat în AG a ADI Deșeuri de viceprimarul Sorin Hangan, care are aprobat un mandat special dat de Consiliul Local să voteze împotriva noilor tarife.

O familie cu 4 persoane va plăti 1000 de lei/an

”O familie de patru persoane ar trebui să plătească în jur de 1.000 de lei de an, ceea ce e insuportabil, dar la fel de insuportabil este și pentru bugetul de venituri și cheltuieli al Primăriei Bistrița. Sunt însă multe alte motive pentru care am votat împotrivă. De exemplu, regulamentul unui asemenea serviciu este un act de sine stătător care nu se modifică în urma unui act adițional de delegare a serviciului, cum se întâmplă de data aceasta. El a făcut parte din procesul de atribuire cândva. În altă ordine de idei, dacă nu modificăm această taxă specială identică, indiferent ce cantitate de gunoi producem sau cât de atenți suntem cu selectarea deșeurilor, niciodată nu vom ajunge să îndeplinim cerința europeană Plătește cât arunci! Apoi, se stabilește o ritmicitate de degajare a platformelor de gunoi, dar e trecut un număr de ridicări mai mic decât se întâmplă în momentul de față. Suntem în situația în care de circa 4 ani funcționăm și cu containere semiîngropate și cu cele supraterane. Nu mai vorbim de încasetare că dăm acum cartelele când nu se mai închide nicio casetă. S-au înlocuit un container semiîngropat de 3 mc cu unul de 1 mc și aveam trei ridicări pe săptămână, ar trebui să fie ridicat de 9 ori dacă a fost estimată corect cantitatea de deșeuri. Acum propunem să ridicăm de 5 ori. Nu vom reuși niciodată să satisfacem cetățenii, doar le luăm banii în plus. Pe mine mă îngrozește că nu văd orizontul. Probabil că vom studia posibilitatea să ne gestionăm singuri partea de platforme de depozitare și colectare singuri”, a spus Sorin Hangan.

Viceprimarul susține că s-ar ridica în continuare deșeuri reciclate care s-ar amesteca cu cele mixte.

”Nu avem o boxă la Tărpiu să știm că e a noastră, nu avem niciun fel de transparență să vedem că, dacă am ridicat de la o poartă plastic necontaminat, aceeași cantitate o bifează și la groapa de gunoi. Primim la sfârșitul lunii o situație cu ce au reușit să sorteze cu o stație de sortare mult subdimensionată, ca să nu spun de-a dreptul arhaică pentru cantitatea de deșeuri pe care o produce județul. Mi se pare de-a dreptul rușinos să cerem bani mai mulți și noi o ducem tot mai greu cu îndeplinirea sarcinilor”, a spus el.

Din Adunarea Generală a ADI Deșeuri fac parte reprezentanți ai tuturor primăriilor din județ, dar și al CJ.

6 comentarii

  • De ce trebuie sa suportam noi costul ideilor domnului Niculae când nimic nu s-a schimbat în bine? Cantitatea de deșeuri reciclabile nu a crescut,riurile sunt tot pline de deșeuri,în curând se umple a doua celulă de la Tarpiu.Domnilor primari peste puțin timp ne cereți votul,sa nu va trimitem la reciclare!

    • Carburanții și energia nu a scumpit-o domnul Niculae. Este politica ministrului PNL al energiei. Totul este scump si va fi și mai scump pentru nu avem niște guvernanți serioși care nu se gandesc la popor.
      De ce în Ungaria e mai ieftină benzina cu aproape 3 lei pe litru?
      Ce nu s-a scumpit in România de când au explodat prețurile la utilități?

    • Când o cerut Supercomul bani mai mulți pentru măturatul stradal, v-ați executat repede și i-ați dat, voi cei de la primărie, că doar e contractul vostru cu Supercomul. Acum vă ascundeți în spatele ADI-ului politrucilor și ne spuneți că voi vă gândiți la cetățean, dar nu voi decideți în ADI.
      Nu vă e rușine să ne mințiți într-una?

    • Cine vă oprește să ieșiți din ADI, dacă nu vă convine? Ce vă tot ascundeți neputința în spatele votului din ADI?
      Dacă sunteți în stare să faceți lucrurile mai bine și mai ieftin pentru noi, apucați-vă de treabă! Eu cred că stați in ADI ca să aveți pe cine da vina. E greu cu gunoaiele și oricum nu ieși bine. Oamenii au pretenția să le rânești gunoiul de sub cur dar să nu plătească aproape nimic, dacă se poate chiar gratis.
      Infințați-vă voi primăria serviciu de salubrizare și apoi să vă vedem de ce sunteți în stare.

    • Costurile lui Niculae sunt doar o bucată din ce plătim pentru “moștenirea” de la administrația PSD a Bistriței. Aia pe care ați tot votat-o alegeri după alegeri. Și administrația nouă are mult de tras dupa cea veche, are mult de reparat, mult de plătit. Si la nivel de țară la fel.
      Să nu mai menționăm că PNLul face ce poate în condiții se criză: în trecut a ajuns la guvernare în plină criză economică, acum în timp de pandemie și război în vecinătate.
      Dublu-provocări, cărora le face față cu brio!

  • Ar fi interesant să plătim pe persoană după cât aruncăm. Nu plătim unii pt alții la grămadă. Acum k sa scumpit totul okkk… Dar tot în fraierul de cetățean se lovește pt ca unii vor să ași păstreze profiturile intacte. Dar cetățeanul fraier trebuie să întindă pisica de coadă să supraviețuiască. Pei băi fraților ia hai să vedem cine pt cine lucrează de 32 de ani. Ca deocamdată concluzia e că poporul astă e îndobitocit și luat de fraier la greu. Iar alții pe baza prostiei și obedientei celor mulți fac avere și stau k pixul la soare.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS