Social

La Chintelnic se face o fabrică de procesare a deșeurilor din mase plastice

O firmă de colectare a deșeurilor din Bistrița, înființată în 2005, ce are ca principal obiect de activitate recuperarea și reciclarea deșeurilor de materiale plastice, a deșeurilor de hârtie și carton, precum și a deșeurilor de baterii auto uzate, vrea să construiască, la Chintelnic, spații de producție și procesare mase plastice și deșeuri din mase plastice.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud anunță că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ”Construire spații de producție/procesare mase plastice și deșeuri din mase plastice”, propus a fi amplasat în localitatea Chintelnic, intravilan, fn, comuna Șieu-Măgheruș, judeţul Bistriţa-Năsăud, titular: SC ECOPRIMUS SRL. Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul A.P.M. Bistriţa-Năsăud, din municipiul Bistriţa, str. Parcului, nr. 20 şi la sediul titularului: SC ECOPRIMUS SRL, din municipiul Bistrița, str. Lucian Blaga, nr. 54, în zilele de luni-joi, între orele 9,00-15,00 şi vineri, între orele 9,00-13,00.


Observaţiile publicului se primesc zilnic, la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud.

Data afişării pe site: 15.04.2021

Potrivit site-ului companiei, în prezent aceasta ar avea o capacitate de procesare instalată de 250 de tone/lună.

”Produsele finite obținute prin reciclare sunt reintroduse in circuitul cotidian prin vânzarea către industria prelucrătoare, diverși procesatori de mase plastice care produc diferite obiecte ca de exemplu: mobilier, folie solar, jardiniere, ghivece, dibluri, diverse piese folosite în construcții și în industria constructoare de mașini”, se arată pe site-ul firmei.

De asemenea, compania prestează servicii de măcinare pentru diferite tipuri de deșeuri din materiale plastice. Piața de desfacere este atât internă, cât și externă.

Etichete

4 comentarii

  • Ana – ar trebui sa „gandesti” inainte sa te exprimi – insasi prin definitia de reciclare se da un plus valoare unor deseuri de diferita provenienta (in acest caz plastic), si sunt controlate printr-un sistem bine definit – care in alte conditii chiar ar polua.
    O sectie de reciclare nu este o „Groapa de Gunoi”
    In concluzie scrii doar sa te aflii in treaba. Pe de alta parte vorba lui Vasile – daca stii ceva concret dovedeste – daca nu taci. Valabil pentru toti cei pe care-i doare capu’ de altii dar in schimb nu fac nimic.

  • Domnilor, imi citati cumva din proiect? Orice fabrica, chiar si de reciclat, va polua, mai ales intr-o zona curata si retrasa. Suntem in romanika, sacul de gunoi al Europei, unde ne-o vindem si pe mama daca ies bani, unde acceptam vagoane pline de deseuri fara sa ne intereseze unde vor ajunge, asa ca nu imi vorbiti de binele pe care aceasta firma il va face si cum va salva satul romanesc si economia. Ramane sa vedem si sa poluam, sau pardon, sa controlam, daca tot ne numin garda de mediu.
    P. S. Domnii patroni locuiesc in satul asta? Sau ei sunt „de la oras”?

  • In buna traditie a obiceiului locului cred ca patronii (chiar daca nu locuiesc in sat) se vor integra in comunitate si vor defila prin Chintelnic impreuna cu ceata „hazilor” si d-l parinte Linul ! Altfel , e bine ca apar si astfel de fabrici care sa mai diminueze „muntii” din plastic care ating inaltimi din ce in ce mai mari. N-am inteles daca se vor realiza produse sau numai se vor macina deseurile din plastic si se vor livra la altii. Dar chiar de ar fi numai atat , tot e ceva. Din partea mea investitorii au un mare „DA” .Felicitari ! Le sugerez sa ia legatura cu Primaria Targu Lapus unde am inteles ca sunt incercari experimentale de realizare a diverselor produse , facute impreuna cu Facultatea de Constructii din cadrul Universitatii Tehnice Cluj.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Leo Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS