Actualitate Social

La mulţi ani, domnule primar Ştefan Sângeorzan!

Primarul comunei Feldru, Ştefan Sângeorzan, a împlinit în 10 august o frumoasă vârstă.

Ştefan Sângeorzan e unul dintre primarii despre care s-a auzit nu numai în Bistriţa-Năsăud, ci în întreaga ţară şi dincolo de graniţele ei.

E omul care are mereu ceva de spus, ceva de făcut şi nu se poate să nu-l remarci indiferent unde s-ar afla.

Reales mandat de mandat de locuitorii din Feldru, Ştefan Sângeorzan e cel care demonstrează că proverbul „omul sfinţeşte locul” e cât se poate de adevărat şi nu pentru că s-a încuscrit cu preşedintele Senatului, Mircea Geoană, ci pentru că nu stă o clipă locului, construieşte, organizează evenimente de tot soiul, e alături de oameni în ţară şi în străinătate, acolo unde îi duce viaţa. E pur şi simplu acolo unde trebuie să fie.

Scriu acest text şi pentru că, dintre primarii de comune din Bistriţa-Năsăud, Ştefan Sângeorzan a înţeles printre primii că telefonul unui edil trebuie să fie veşnic deschis, fie zi, fie noapte, duminică sau sărbători, indiferent dacă la capătul firului sunt veşti bune sau rele, întrebări incomode sau simple verificări de informaţii neconfirmate.

Pentru felul în care a înţeles să gestioneze o relaţie dificilă cu presa, pentru bunul simţ şi respectul de care a dat dovadă indiferent de circumstanţe, îi mulţumesc primarului Ştefan Sângeorzan şi îl felicit pentru frumoşii ani pe care i-a împlinit. Îi doresc multă sănătate şi succese în tot ceea ce face.

La mulţi ani, domnule primar!

Cristiana Sabău

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS