Actualitate

La munte a venit iarna

A fost o noapte rece duminică spre luni (15/16 octombrie), iar în zonele montane temperaturile au scăzut considerabil și a nins, astfel că s-a depus strat de zăpadă.

Dacă în zonele joase din Bistrița-Năsăud a plouat, la altitudini în general de peste 1.500 m și-au făcut apariția ninsorile.

În Munții Bârgăului, inclusiv în zona Pasului Tihuța, dar și în Munții Rodnei s-a așternut neaua.

Jandarmii montani din Colibița au surprins în imagini prima ninsoare a acestui an. Pe traseul care duce spre Tăul Zânelor s-a așternut un strat subțire de zăpadă. În zonă, la 1.214 m altitudine, temperatura este de 1 grad C.

Jandarmii montani Rodna informează că a nins doar în zona Vârfului Ineu, la peste 1.500 m altitudine, unde temperaturile minime pot atinge -3 grade C, la Rodna fiind înregistrate 4 grade C.

Meteo.BN anunță: ”Urmează o noapte rece, cu valori sub pragul de îngheț în mare parte din județ. Valorile minime vor fi cuprinse între -4°C în zonele depresionare şi 1/2°C în zonele colinare înalte, unde prin inversiune termică temperaturile pot rămâne uşor pozitive. Se va produce, astfel, brumă pe arii extinse”.

Conform prognozei ANM pentru perioada 16-29 octombrie, în Transilvania prima săptămână debutează cu valori termice ușor sub cele normale, astfel încât vor fi medii ale maximelor de 12…14 grade și ale minimelor de 0…2 grade, mai coborâte în zonele depresionare ale regiunii, spre valorii medii în jurul a -4 grade. Apoi, temperatura aerului va avea o tendință de creștere treptată, astfel încât în zilele de 20 și 21 octombrie vremea va deveni mai caldă decât în mod obișnuit, cu valorii medii ale maximelor în general de 20…24 de grade și ale minimelor de 7…9 grade. Ulterior, vremea se va răci din nou, iar pentru a doua săptămână de prognoză sunt estimate temperaturi apropiate de cele specifice perioadei, cu medii ale maximelor de 16…18 grade și ale minimelor de 5…7 grade. Temporar, după data de 19 octombrie, va ploua, slab cantitativ, aproape în fiecare zi.

Etichete

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS