Actualitate

La pasajul subteran din zona Decebal se va lucra și sâmbăta

Pentru finalizarea intervențiilor care să permită redeschiderea circulației rutiere, se va lucra și sâmbăta la pasajul pietonal subteran din zona Pieței Decebal, parte din proiectul cu fonduri europene ”Reconfigurarea axei de transport public pe traseul str. Gării – b-dul Decebal – str. Andrei Mureșanu – str. Năsăudului”.

”În urma discuțiilor cu conducerea M.I.S. Grup, am agreat faptul că se va lucra la pasajul pietonal subteran din Decebal și sâmbăta, în așa fel încât lucrările să avanseze într-un ritm cât mai bun și să închidem toate etapele tehnologice necesare redeschiderii traficului rutier. După turnarea a 200 de piloți suplimentari, ca urmare a rezultatului unei expertize laborioase care a necesitat și foarte mult timp pentru că în Transilvania există un singur expert care poate realiza asemenea expertize, suntem în faza în care aducem terenul la cotă, turnăm o membrană bentonitică, o hidroizolație, după care urmează realizarea radierului, turnarea grinzilor, turnarea plăcii, a stratului de asfalt și redeschidem circulația. Scările rulante sunt achiziționate. Lucrările în pasaj în zona de subteran vor continua, suprateran până la finalul anului dorim să dăm drumul la circulație”, a spus primarul Ioan Turc într-o conferință de presă.

Primarul Bistriței a declarat că se lucrează intens pentru finalizarea marilor proiecte de mobilitate: Linia Verde, Axa de transport și Pistele de cicliști. ”Oamenii sunt foarte mulțumiți de noile trotuare, așa cum rezultă ele din amenajările pe care le facem, atât din punctul de vedere al aspectului, cât și din cel al comodității pietonilor. Urmează să extragem stâlpii vechi, să îngropăm pădurea de cabluri, să operaționalizăm stațiile de autobuz care mai necesită unele lucrări, sistemul de gestiune a traficului va fi de asemenea operaționalizat, autobuzele electrice pe care le-am achiziționat sunt predate operatorului de transport și vor fi puse în mișcare, urmează să mai achiziționăm 20 de autobuze electrice prin PNRR pentru a face legătura Bistrița – Livezile și Bistrița – Șieu Măgheruș, vom reface spațiile verzi, plus alte lucrări conexe. Toate aceste mari lucrări vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an, urmând ca o serie de retușuri să le facem la începutul anului viitor”.

2 comentarii

  • Abia acum am aflat că săptămânile din lunile Ianuarie-Octombrie, nu aveau incluse Sâmbete!
    Adică era un fel de Luni-Vineri….. Duminică!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISSFM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS