Cultură

De la castel la comunitate: ”Castel viu” la Posmuș

Centrul multicultural Castel Teleki din Posmuș este gazda evenimentului de lansare a cărții Infrastructuri cultural-comunitare. Castele vii în Transilvania rurală și a vernisajului expoziției Șabloane, realizată de Patricia Marina Toma, joi 13 iunie, începând cu ora 18.00.

Activitățile fac parte din proiectul cultural ”Castel viu: artă și comunitate la Posmuș”, organizat de Asociația Petrus Italus Trust – Alianța pentru patrimoniul Bistrițean în parteneriat cu Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud. 

Publicul este invitat să exploreze conexiunea dintre castel, sat și locuitorii săi, în cadrul evenimentului de lansare a volumului colectiv Infrastructuri cultural-comunitare. Castele vii în Transilvania rurală, coordonat de Miki Braniște și Ivona Vâstraș-Tătar. Volumul arhivează un demers interdisciplinar construit în jurul întrebării: avem un castel reabilitat aflat în proprietate publică, cum poate acesta să devină parte a vieții comunităților rurale care îl înconjoară? Toate articolele prezente în volum caută răspunsuri posibile din domenii de activitate diferite, de la antropologie, istorie, etnografie, management cultural, economie sau artă. La eveniment vor participa câțiva dintre autori și parteneri, oferind publicului ocazia de a interacționa direct cu aceștia.

Volumul dorește să ofere un exemplu de bune practici de intervenție culturală, fiind, totodată, o pledoarie pentru includerea în strategia noilor centre culturale găzduite de castelele transilvane restaurate și reabilitate a unei componente care să vizeze o dezvoltare organică prin construirea unei relații cu locuitorii din împrejurimile lor. “Procesul de patrimonializare va fi cu adevărat îndeplinit atunci când aceste clădiri vor deveni spații vii, prin restituirea lor comunității și conectarea patrimoniului material la realitatea socială, nevoile și valorile contemporane”, a precizat Ivona Vâstraș-Tătar.

Expoziția de fotografie Șabloane, vernisată tot joi, 13 iunie, dupa ora 18.00, este o incursiune vizuală în viața posmușenilor, fotografiile realizate de Patricia Maria Toma ne duc în intimitatea sătenilor, în spațiul lor personal, un spațiu “mai mult păstrat decât locuit, un spațiu al memoriei”. Artista a participat la o rezidență artistică în sat, iar în expoziție vom regăsi emoția interacțiunii ei cu locuitorii. “Expoziția reprezintă o constelație a satului care cuprinde portrete, momente și spații având la bază interioarele pictate din Posmuș. Pentru mine acești pereți interiori decorați cu rol și șablon au fost primul strat, primul punct de interes, pe care am așternut întregul concept al proiectului fotografic”. 

Patricia Marina Toma este fotograf documentarist și operator cultural independent, pasionată de antropologie vizuală și culturală, artă vernaculară și ceramică. De 8 ani organizează evenimente culturale în satul Marin, jud. Sălaj, unde lucrează alături de comunitate pentru conservarea patrimoniului local, a deschis o bibliotecă sătească și administrează Casa Albastră din Marin. În 2023 a itinerat expoziția personală ”Oamenii satelor” în șase spații culturale din țară. 

Atât volumul, cât și expoziția fac parte din proiectul de intervenție culturală Castel viu: artă și comunitate la Posmuș, proiect înscris în tendința mondială de revitalizare a castelelor proaspăt reabilitate din mediul rural, prin acțiuni de intervenție la nivelul comunității, o cercetare-acțiune ghidată de triada cultură-educație-mediu

De ce un proiect de intervenție culturală la Posmuș? Reabilitarea castelului Teleki din Posmuș, prin fonduri europene, a creat ocazia de a începe un nou teren de cercetare-acțiune alături de parteneri deschiși la găsirea unui model instituțional sustenabil pentru o infrastructură culturală nouă în mediul rural. Procesul de reabilitare a fost realizat sub coordonarea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, care este actualul proprietar al ansamblului și al domeniului castelului Teleki. 

Prin exemplul de bune practici am dorit să creăm un echilibru între dimensiunea turistică recent dobândită a acestei infrastructuri și nevoile comunității locale, contribuind la fixarea unei identități plurale a Castelului Teleki ca spațiu cultural-comunitar în viitor”, a punctat Miki Braniște, coordonator artistic al proiectului.

În cadrul proiectului, a fost realizată și expoziția Împletit de timp: Posmuș/Paszmos/Paßbusch printre istorii și oameni, care va fi expusă permanent în spațiul muzeal al Castelului Teleki din Posmuș. Intervenția propune un traseu de explorare a contextului istoric, social, cultural și economic în care s-a dezvoltat acest castel, obiect de patrimoniu, de-a lungul secolelor, și reconstituie istoria familiei care l-a construit, dar și a locului în care este amplasat, mai specific satul Posmuș.

Proiectul Castel Viu continuă în perioada iunie – noiembrie 2024 cu o nouă intervenție culturală pe tema ”Oamenii și Munca în Posmuș”, cu focus pe populația activă și copii, cu scopul de a consolida raportul dintre localnici și noul spațiu muzeal. Programul de intervenție va include activități de cercetare multidisciplinară, ateliere de film și dans pentru copii, intervenții în teren cu echipe interdisciplinare tinere, rezultante în noi texte dramatice, spectacole lectură în curțile localnicilor și instalații audio-vizuale la castel, dar și evenimente publice  dedicate posmușenilor, care se vor reuni la castel în jurul ultimului contrabasist local, domnul Ban Kalman.

Proiectul este organizat de Asociația Petrus Italus Trust – Alianța pentru patrimoniul Bistrițean în parteneriat strategic cu Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud – administratorul castelului, cu Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), Facultatea de Teatru și Film (Cluj-Napoca). Alți parteneri ai proiectului sunt Școala Gimnazială Șieu și Primăria Șieu.

Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României – PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană – UrmătoareaGenerațieUE.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.