Social

Lechința, prima comună din județ cadastrată integral. Romeo Florian: Este cea mai importantă lucrare

(FOTO-VIDEO) Comuna Lechința este prima din județ care, în urma unui proiect finanțat cu bani europeni, a reușit, după trei ani de muncă a specialiștilor în cadastru, să știe exact cine și ce deține pe raza unității administrativ-teritoriale.

Cetățenii din comună și instituțiile statului primesc astfel, gratuit, 15.329 de extrase de Carte Funciară pentru tot atâtea imobile. Documentele de proprietate pentru cele 13.328 de hectare pe care se întinde comuna au ajuns, vineri, la sediul Primăriei Lechința, fiind aduse cu mașina chiar de șeful Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud, Emil Mănășturean, care a susținut apoi o conferință de presă alături de primarul Romeo Florian.

”Suntem la finalul unei lucrări de cadastru general al comunei Lechința. Astăzi, OCPI, prin domnul director Emil Mănășturean, ne-a adus opisurile și toate extrasele de Carte Funciară de pe teritoriul comunei. A fost o lucrare complexă. Am făcut împreună cu OCPI eforturi mari, mai ales în perioada de contestații de 60 de zile. Chiar eu am fost aici 54 de zile din 6-0 și știu ce a fost. Am fost și norocoși pentru că atunci când am terminat cu contestațiile, imediat a venit și pandemia. Vreau să-i mulțumesc foarte mult domnului director Mănășturean și întregii echipe care a stat 60 de zile, inclusiv sâmbăta și duminica, așa încât am reușit să finalizăm această lucrare care nu e 100% perfectă, dar ne ducem undeva la 90%, poate chiar mai mult, cu perfecțiunea. Proiectul a fost finanțat prin ANCPI, un proiect pilot de cadastru general într-o comună complicată, mare, cu aproape 13.500 de hectare. S-au intabulat drumuri, căi ferate, ape, poduri, păduri, drumuri județene tot ceea ce ține de comuna Lechința. Le-am intabulat instituțiilor statului averea lor care se află pe teritoriul comunei noastre”, a spus primarul Romeo Florian.

Primarul Lechinței a mai adăugat că lucrările de cadastru au scos la lumină tot felul de situații. ”Am descoperit că o pășune pe care o știu de când eram copil nu exista în domeniul public, practic nu exista nicăieri în acte. Când am măsurat pădurile, am constatat că sunt suprafețe mai mari decât ce aveam în documente atât la ocolul de stat, la ICAS, cât și la pădurile noastre, ale comunei, administrate de Ocolul Valea Șieului. Ocolul Silvic Lechința s-a înființat în 1974, măsurătorile s-au făcut cum s-au făcut, din 10 în 10 ani s-au făcut și amenajamente silvice, dar niciodată nu au fost măsurate foarte clar, spre deosebire de acum când conturul pădurii s-a făcut prin mers pe jos cu GPS și spun acest lucru pentru că am fost eu personal ca să-i feresc pe băieți de câinii de la stână. Am constatat că pădurea s-a extins, lucru firesc pentru că 100 de hectare de pădure crește cu 5 hectare într-un an. Am constatat că s-au mai mutat bornele de către pădurari ca să nu intre oamenii în pădure să taie de la marginea ei”, a spus Romeo Florian.

O altă situație a fost că ”într-o tarla de 11 ha erau eliberate titluri pe 14 ha și atunci, conform legii, s-a făcut o diminuare procentuală a tuturor proprietarilor, am mai și supărat pe câte unul”.

”Am avut probleme cu CFR, care are hărți cadastrale din 1939. De atunci s-au extins foarte mult localitățile. Ei și-au luat atunci terenuri câte au vrut pentru depozite de traverse, de piatră, inclusiv o stradă din Lechința susțineau că e a lor cu toate că a fost modernizată prin 1970 când nu au observat că li s-a asfaltat. Apoi, am intabulat-o noi, am modernizat-o, iar ei vin și spun că o porțiune din stradă e a CFR. Am mai avut probleme cu Agenția Domeniilor Statului (ADS) și cu cei de la Îmbunătățiri Funciare care au depus și ei contestații. S-au rezolvat în final, așa că am intabulat toată averea. Este o lucrare pentru sute de ani de acum încolo, o lucrare la care eu țin foarte mult. Am făcut multe de când sunt primar, și școli, și grădinițe, și canalizări, dar cred că cea mai importantă lucrare pe care am făcut-o și care va rămâne în istoria comunei Lechința este această lucrare de cadastru general. S-a modificat și legislația în timpul lucrării. Dacă până în 2018, 2019 posesia nu se trecea în zonele foste cooperativizate, o modificare a Legii cadastrului ne-a permis să trecem posesia în extrase de Cartea Funciară, oamenii putând inclusiv posesia să o vândă, iar la trei ani de posesie, posesorii devin proprietari de drept”, a mai spus el.

Cadastrul general a mai adus la lumină și alte lucruri. ”Neavând foarte mulți oameni extrase de Cartea Funciară s-a construit fără autorizații, iar acum sunt evidențiate în fiecare extras de Carte Funciară și evident că, din ianuarie 2022, vor intra la impozitare. O să facem o corelare clară între lucrarea de cadastru general, cu Registrul Agricol și cu Serviciul de impozite și taxe. O să vedem dacă putem importa în sistemele noastre lucrarea, dacă nu, ori le vom scana și vom face toate declarațiile de impune corect în baza extraselor de CF”, a declarat primarul Lechinței.

Șeful Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bistrița-Năsăud, Emil Mănășturean a spus: ”Dacă colaborarea între primării, OCPI și executantul lucrării este bună, lucrurile au finalitate. Azi am adus aici pentru a fi înmânate cetățenilor toate actele, registre parcelare, opisurile alfabetice, adică tot ce înseamnă parte analogică, gratuit pentru cetățenii din Lechința. Lucrarea a fost finanțată prin Axa 11 din POR. Suntem la prima lucrare finalizată care va fi plătită din fonduri nerambursabile ale UE. Scopul acestei lucrări este să ajute cetățenii să-și valorifice proprietatea dobândită unii chiar prin acte de mână. Înscrierea posesiei – care e un drept real – și am fost printre primii din țară care ne-am luptat și am convins factorul politic să cuprindă lege această prevedere. Unde e emis titlu de proprietate, cetățeanul care l-a cumpărat și îl are în Registrul Agricol, taxe și impozite plătite, poate fi înscris ca posesor în baza unei adeverințe pe care o emite primăria, adică îl recunoaște ca deținător legal. După înscrierea posesiei, timp de trei ani poate fi contestată gratuit, dar dacă nu e contestată, posesorul devine proprietar de drept. Lucrarea s-a făcut pe sectoare cadastrale, a fost o muncă eroică și pentru firma executantă din București. E foarte important că am atras banii europeni și sper ca și cele 10 contracte care semnate deja de ANCPI vor începe în luna august să le putem acoperi. Până acum, cele 10 contracte semnate se duc la 32 de milioane de lei. În 2015 s-a stabilit un preț de 60 de lei/imobil, foarte, foarte mic, și am avut probleme. Practic era un fel de muncă patriotică. A trebuit să-i rugăm să vină să lucrăm. Acum lucrurile s-au schimbat și sunt alte tarife”.

4 comentarii

  • În articol, afirmați că contestația posesiei tabulare este gratuita si posibilă timp de trei ani de la înregistrare.Vă rog să verificați dacă contestarea este cu adevărat gratuită şi in cazul că nu este aşa cred că este necesară o corecție.Cetațenii ar trebui să fie informați şi despre condițiile necesare înregistrării unei posesii tabulare şi despre eventualele consecințe in cazul unei inscrieri necorespunzătoare,pentru a evita aglomerații inutile in tribunale şi cheltuieli in plus. Timp si bani ce pot fi investiți in a planta pomi fructiferi .

  • În articol, afirmați că contestația posesiei tabulare este gratuita si posibilă timp de trei ani de la înregistrare.Vă rog să verificați dacă contestarea este cu adevărat gratuită şi in cazul că nu este aşa cred că este necesară o corecție.Cetațenii ar trebui să fie informați şi despre condițiile necesare înregistrării unei posesii tabulare şi despre eventualele consecințe in cazul unei inscrieri necorespunzătoare,pentru a evita aglomerații inutile in tribunale şi cheltuieli in plus. Timp si bani ce pot fi investiți in a planta pomi fructiferi .
    Aparte mica observație, țin să vă felicit pentru munca de informație şi să vă urez sănătate şi numai bine.Maria

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.